2008-01-22 14:51:29

Revitalizarea credinţei şi rugăciune pentru unitatea creştinilor, în programul Anului Paulin, ilustrat de cardinalul Andrea Cordero Lanza di Montezemolo


(RV – 22 ianuarie 2008) La aniversarea a 2000 de ani de la naşterea Apostolului Neamurilor, Biserica celebrează Anul Paulin, de la 28 iunie 2008 la 29 iunie 2009. Programul acestui mare eveniment eclezial şi ecumenic a fost prezentat recent la Sala de presă a Sfântului Scaun. Celebrările vor avea ca centru bazilica papală Sfântul Paul din afara Zidurilor, al cărui arhiparoh – cardinalul Andrea Cordero Lanza di Montezemolo – a semnat, împreună cu cardinalul Walter Kasper, preşedintele Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor, o scrisoare prin care-i invită pe maximii exponenţi ai creştinătăţii la ceremonia de deschidere a Anului Paulin.
Anunţul către lumea întreagă a unui an jubiliar dedicat Sfântului Paul a fost făcut de Benedict al XVI-lea pe 28 iunie 2007, subliniind dorinţa de a celebra memoria bimilenară a Apostolului Neamurilor, care „s-a dedicat în mod special răspândirii Evangheliei la toate popoarele” şi realizării „unităţii, a concordiei între toţi creştinii”. În curând, vom avea şi un document al Sfântului Părinte, de orientare privind acest an jubiliar.
Potrivit anticipărilor, programul Anului Paulin va fi foarte bogat în iniţiative de tip pastoral, religios, ecumenic, cultural, artistic şi editorial. O ocazie preţioasă pentru a-l redescoperi pe Sfântul Paul, viaţa sa, călătoriile, scrierile şi învăţăturile sale, vizitându-i mormântul şi alte locuri pauline din Roma, Grecia şi Turcia. Cardinalul Cordero Lanza di Montezemolo:

• „Acest an va permite revitalizarea credinţei noastre, a rolului nostru în Biserica de azi, în lumina învăţăturilor Sfântului Paul, fiind totodată o ocazie de rugăciune şi de implicare în favoarea unităţii tuturor creştinilor, într-o Biserică care să fie cu adevărat Corpul mistic al lui Cristos”.
 
Aici serviciul audio: RealAudioMP3








All the contents on this site are copyrighted ©.