2008-01-22 11:57:12

Anul paulin, ocazie irepetabilă pentru toată Turcia: afirmă episcopul Luigi Padovese, vicar apostolic de Anatolia


(RV - 22 ianuarie 2008) O scrisoare pastorală şi celebrări ecumenice dar şi o organizaţie care să permită primirea demnă a pelerinilor. Conferinţa episcopală turcă se organizează în vederea deschiderii Anului paulin, 28 iunie 2008 - 29 iunie 2009. „La 25 ianuarie vom face publică o scrisoare pastorală în legătură cu acest eveniment”, a declarat agenţiei Sir episcopul romano-catolic Luigi Padovese, preşedinte al Conferinţei episcopale turce şi vicar apostolic de Anatolia sub a cărei jurisdicţie de află vechiul Tars, oraşul natal al apostlului Paul. „În zilele de 21 şi 22 iunie îl vom avea pe cardinalul Walter Kasper, preşedinte al Consiliului Pontifical pentru promovarea unităţii creştinilor. În program se află o celebrare ecumenică şi o liturghie în biserica-muzeu a Sfântului Paul de la Tars”. Din păcate, subliniază vicarul apostolic local, „nu am avut nici un răspuns la cererile mele adresate guvernului turc şi autorităţilor citadine în legătură cu posibilitatea de a transforma în biserică, deschisă tuturor creştinilor, actuala biserică-muzeu a Sfântului Paul şi crearea unui spaţiu suficient, cu servicii de primire pentru pelerini. La Tars, amintesc, nu există nimic în afară de un mic salon alături de biserica-muzeu. Avem nevoie de o biserică unde credincioşii şi pelerinii să se poată simţi acasă şi să se roage”. Dar ceva sub acest aspect se mişcă: „Ştiu că a sosit o comisie de la Ankara pentru a studia ce s-ar putea face”, spune mons. Padovese, care exprimă urarea pentru „o mai mare colaborare a autorităţilor centrale şi locale cu Biserica pentru a promova mai bine acest bimilenar care va servi nu numai să atragă atenţia Bisericii asupra minorităţii creştine din Turcia, dar va fi şi o ocazie irepetabilă pentru întreaga ţară”.

Aici serviciul audio: RealAudioMP3








All the contents on this site are copyrighted ©.