2008-01-20 20:07:49

Cardinalul Caffarra invită creştinii şi evreii la rugăciune comună pentru a evita „pustiul neantului”


(RV – 20 ianuarie 2008) „Păzirea sfinţeniei numelui lui Dumnezeu este, poate, cel mai mare serviciu pe care Israelul şi Biserica îl pot face umanităţii de azi, din Occident, pentru ca aceasta să nu se rătăcească în pustiul neantului”. Cu aceste cuvinte, arhiepiscopul de Bologna (Italia), cardinalul Carlo Caffarra a comentat recent porunca biblică „Nu rosti numele Domnului Dumnezeului tău în zadar”, firul conducător al dialogului dintre catolici şi evrei. Potrivit agenţiei SIR, arhiepiscopul a i-a chemat pe evrei şi pe creştini la rugăciune comună pentru ca Dumnezeu să împiedice ca „adevărata sa identitate să fie întunecată de capacitatea noastră de a o deforma”. La rândul său, rabinul şef al comunităţii locale – Alberto Sermoneta – a afirmat că nu se poate vorbi despre o legătură dintre om şi Dumnezeu dacă aceasta nu există între oameni şi că nu poate exista respect pentru Dumnezeu dacă acest sentiment nu se verifică şi faţă de aproapele. Rabinul a mai subliniat printre altele că „doar respectând poruncile se poate crea o legătură între om, Dumnezeu şi aproapele”.

Aici serviciul audio: RealAudioMP3








All the contents on this site are copyrighted ©.