2008-01-15 20:12:48

Papa era aşteptat la universitatea "La Sapienza" cea mai veche şi mai mare din Roma


(RV - 15 ianuarie 2008) Un moment de înaltă cultură, de confruntare de idei care va fi rodnic pentru toată comunitatea universitară. Marţi dimineaţă, rectorul universităţii „La Sapienza” din Roma, profesorul Renato Guarini prezinta astfel vizita lui Benedict al XVI-lea la cea mai veche universitate din Roma programată pentru joi 17 ianuarie. În interviul acordat redacţiei centrale Radio Vatican, rectorul universităţii „La Sapienza", care, amintim, l-a invitat pe Papa lunile trecute, pune accentul pe importanţa dialogului dintre credinţă şi raţiune, trăsătură distinctivă a Pontificatului lui Benedict al XVI-lea.
• „Eu personal şi comunitatea academică ne pregătim să-l primim pe Papa, fireşte mesager de pace, dar mai presus de toate om de mare cultură, de profundă gândire filozofică. Prin urmare, e posibil a se confrunta cu el şi asculta reflecţiile sale.
Anul academic se inaugurează sub semnul angajării pentru abolirea pedepsei cu moartea, o temă preferată de Papa, care să recent a cerut să se deschidă o dezbatere publică asupra sacralităţii vieţii umane. Ce poate face pe acest front lumea academică?
• „Poate face mult, pentru că noi suntem educatorii generaţiilor viitorului. Trebuie, prin urmare, să sensibilizăm generaţiile asupra acestor problematici. Şi scopul vizitei şi al invitaţiei Papei este legat tocmai de tema de fond, pentru a spune astfel, a inaugurării anului academic. Aş vrea, de fapt. ca la sfârşitul ceremoniei, sau în zilele următoare, studenţii de la universitatea „La Sapienza” să se angajeze într-un anume mod să sensibilizeze studenţii tuturor universităţilor italiene şi internaţionale”.
 
Benedict al XVI-lea, cu e ştiut, a fost mult timp profesor universitar. Cum priveşte corpul profesoral la acest fost coleg de excepţie?
• „’La Sapienza’ este o universitate foarte mare, foarte complexă. Evident există cei care cred şi care nu cred şi de diferite ideologii. Consider că toţi ar trebui să-l privească pe Benedict al XVI-lea mai presus de toate ca un om de cultură şi un fost profesor, independent de propriile idei. Mi se pare să în aceste zile unii au făcut însă afirmaţii… poate unii care nu au citit niciodată scrierile lui Benedict al XVI-lea”.

Referirea, deci, este evident la câteva zeci de profesori de la universitatea „La Sapienza” care au cerut printr-un apel, printr-o scrisoare adresată rectorului, să anuleze evenimentul. Ce puteţi răspunde?
• „Eu reafirm că este fără îndoială o minoritate, deoarece ‚La Sapienza’ are 4500 de profesori. Prin urmare, cei care au manifestat propriul dezacord în scrisoare sunt un număr mic. Eu respect ideile tuturor, dar aş vrea să atrag atenţia ca toţi să dialogheze, mai ales pentru a face să prevaleze raţiunea asupra ideologiilor. care sunt de acum depăşite”.

Aşa cum se ştie, una din trăsăturile ce caracterizează pontificatul lui Benedict al XVI-lea este angajarea sa pentru a face rodnic dialogul dintre credinţă şi cultură. Ce dificultăţi, dar şi ce evoluţii posibile, întrevedeţi?
• „Eu sunt un om al raţiunii şi doresc ca prin dialog, prin aprofundarea temelor să se poată ajunge la o reflecţie fecundă. Căci atât timp cât toţi rămân pe plan generic - şi repet că sunt persoane care nu au citit scrierile Papei - evident este uşor apoi să se adopte poziţii preconcepute. În consecinţă, urarea mea este ca aceasta să fie ocazia pentru un dialog rodnic între credinţă şi raţiune”.

În recentul discurs către administratorii locali a Romei şi regiunii Laţiu, Papa a pus accentul pe locul central al educaţiei pentru formarea persoanei umane. Ce rol poate desfăşura universitatea în această privinţă?
• „Universitatea poate desfăşura un rol foarte important, şi mai aes universităţile din Roma, o universitate ca „La Sapienza”, care este un mare centru de atracţie pentru diferitele regiuni ale Italiei precum şi pentru unele ţări din zona mediteraneană. Deci, avem un rol important, dar mai ales avem mari responsabilităţi. Doresc ca în formarea persoanelor, pe lângă pregătirea lor profesională şi ştiinţifică, să se acorde atenţie mai mare şi formării umane. Trebuie, prin acţiunea noastră, să reuşim să facem astfel ca tinerii să reuşească să se angajeze în mari idealuri”.

Între timp, în Italia, se consumă dezbaterea declanşată de apelul celor 67 de profesori de la universitatea „La Sapienza” care au cerut să fie anulată vizita lui Benedict al XVI-lea, în timp ce marţi dimineaţă un mic grup de studenţi a ocupat sediul rectoratului.








All the contents on this site are copyrighted ©.