Discursul lui Benedict al XVI-lea către membrii Corpului Diplomatic acreditat pe lângă Sfântul Scaun cu ocazia prezentării urărilor pentru Noul An 2008.
Luni 7 ianuarie 2008

Discursul lui Benedict al XVI-lea către membrii Corpului Diplomatic acreditat pe lângă Sfântul Scaun cu ocazia prezentării urărilor pentru Noul An 2008. Luni 7 ianuarie 2008.
------------------------------------------------------------------------------

Excelenţe,
Doamnelor şi Domnilor!

1. Salut cordial decanul vostru, ambasadorul Giovanni Galassi şi îi mulţumesc pentru cuvintele amabile pe care mi le-a adresat în numele Corpului diplomatic acreditat. Către fiecare dintre voi se îndreaptă un salut deferent, în deosebi spre aceia care participă pentru prima dată la această întâlnire. Prin intermediul vostru, exprim urările mele călduroase popoarelor şi guvernelor reprezentate de voi cu demnitate şi competenţă. Un doliu a lovit comunitatea voastră în urmă cu câteva săptămâni: ambasadorul Franţei, domnul Bernard Kessedjian, şi-a terminat pelerinajul pământesc: fie ca Domnul să-l primească în pacea sa! De asemenea îndrept astăzi un gând special spre naţiunile care nu întreţin încă relaţii diplomatice cu Sfântul Scaun: şi ele au un loc în inima Papei. Biserica este profund convinsă că omenirea constituie o familie, cum am voit să subliniez în Mesajul pentru celebrarea Zilei mondiale a Păcii din acest an.

2. Într-un spirit de familie, au fost stabilite relaţiile diplomatice cu Emiratele Arabe Unite şi s-au efectuat vizite în ţări care îmi sunt foarte dragi. Primirea călduroasă din partea brazilienilor este încă vibrantă în inima mea. În această ţară, am avut bucuria să întâlnesc reprezentanţii marii familii a Bisericii din America Latină şi Caraibe, reuniţi la Aparecida pentru cea de-a V-a Conferinţă generală a CELAM. În domeniul economic şi social, am putut să identific semne elocvente de speranţă pentru acel Continent, dar în acelaşi timp şi motive de preocupare. Cum să nu dorim o cooperare mai mare între popoarele Americii Latine şi, în fiecare dintre ţările care o compun, abandonarea tensiunilor interne, pentru ca să poată converge asupra marilor valori inspirate de Evanghelie? Doresc să menţionez Cuba, care se pregăteşte să celebreze cea de-a zecea aniversare a vizitei veneratului meu predecesor. Papa Ioan Paul al II-lea a fot primit cu afecţiune de autorităţi şi de populaţie şi el a încurajat toţi cubanezii să colaboreze pentru un viitor mai bun. Să-mi fie îngăduit să reiau acest mesaj de speranţă, care nu a pierdut nimic din actualitatea sa.

3. Gândul şi rugăciunea mea s-au îndreptat mai ales spre populaţiile lovite de groaznice catastrofe naturale. Mă gândesc la uraganele şi la inundaţiile care au devastat anumite regiuni ale Mexicului şi Americii Centrale, precum şi ale ţărilor Africii şi Asiei, în special Bangladeshul şi o parte a Oceaniei; trebuie apoi menţionate şi marile incendii. Cardinalul secretar de Stat, care s-a dus în Perù la sfârşitul lui august mi-a transmis o mărturie directă despre distrugerile şi dezolarea provocate teribilul cutremur de pământ, dar şi despre curajul şi credinţa populaţiilor afectate. În faţa unor evenimente tragice de acest gen, e nevoie de o angajare comună şi puternică. Cum am scris în Enciclica asupra speranţei, „măsura umanităţii se determină în mod esenţial în raportul cu suferinţa şi cu cel suferind. Acest lucru este valabil pentru fiecare om ca şi pentru societate” (Spe salvi, n. 38).

4. Preocuparea comunităţii internaţionale continuă să fie vie pentru Orientul Mijlociu. Sunt bucuros că desfăşurarea Conferinţei de la Annapolis a manifestat semne pe calea abandonului recurgerii la soluţii parţiale sau unilaterale în favoarea unei abordări globale, respectând drepturile şi interesele popoarelor regiunii. Fac apel, încă o dată, la israelieni şi palestinieni, pentru ca să-şi concentreze propriile energii pentru aplicarea angajamentelor asumate cu acea ocazie şi să nu oprească procesul declanşat în mod fericit. În afară de aceasta, invit comunitatea internaţională să susţină aceste două popoare cu convingere şi înţelegere pentru suferinţele şi temerile ambelor părţi. Cum să nu fim aproape de Liban, în încercările şi violenţele care continuă să zguduie această dragă ţară?
Doresc ca libanezii să poată decide în mod liber asupra viitorului lor şi cer Domnului să-i lumineze, începând de la responsabilii vieţii publice pentru ca, punând la o parte interesele particulare, să fie gata să se angajeze pe calea dialogului şi reconcilierii. Doar în acest mod ţara va putea să înainteze în stabilitate şi să fie din nou un exemplu de convieţuire între comunităţi. Şi în Irak reconcilierea este o urgenţă! Actualmente atentatele teroriste, ameninţările şi violenţele continuă, în special împotriva comunităţii creştine iar ştirile sosite ieri confirmă preocuparea noastră: este evident că rămâne de tăiat nodul unor chestiuni politice. În atare cadru, o reformă constituţională corespunzătoare va trebui să salvgardeze drepturile minorităţilor. Sunt necesare importante ajutoare umanitare pentru populaţiile atinse de război; mă gândesc în special la cei dispersaţi în interiorul ţării şi la cei refugiaţi în străinătate, între care se găsesc şi numeroşi creştini. Invit comunitatea internaţională să se arate generoasă faţă de ei şi faţă de ţările unde află refugiu, ale căror capacităţi de primire sunt puse la grea încercare. Doresc să exprim de asemenea încurajarea mea pentru ca să se urmeze fără răgaz calea diplomaţiei pentru a rezolva chestiunea programului nuclear iranian, negociind cu bună credinţă, adoptând măsuri menite să mărească transparenţa şi încrederea reciprocă, şi ţinând mereu cont de nevoile autentice ale popoarelor şi ale binelui comun al familiei umane.

5. Lărgindu-ne privirea la întregul continent asiatic, aş vrea să atrag atenţia voastră asupra câtorva situaţii de criză. Asupra Pakistanului, în primul rând care a fost dur lovit de violenţă în ultimele luni. Doresc ca toate forţele politice şi sociale să se angajeze în construirea unei societăţi paşnice, care să respecte drepturile tuturor. În Afghanistan la violenţă se adaugă alte grave probleme sociale, precum producţia de droguri; e necesar să se ofere încă mai mult sprijin eforturilor de dezvoltare şi ar trebuie să se acţioneze şi mai intens pentru edificarea unui viitor senin. În Sri Lanka nu mai este posibil să se amâne pentru mai târziu eforturi decisive pentru a remedia imensele suferinţe provocate de conflictul în curs. Şi eu mă rog Domnului ca în Myanmar, cu sprijinul comunităţii internaţionale, să se deschidă un anotimp de dialog între guvern şi opoziţie, care să asigure un adevărat respect al tuturor drepturilor omului şi al libertăţilor fundamentale.

6. Îndreptându-mă acum spre Africa, aş dori în primul loc să manifest din nou profunda mea suferinţă, constatând cum speranţa apare aproape frântă de sinistrul cortegiu de foamete şi de moarte care continuă în Darfur. Doresc din toată inima ca operaţiunea comună a Naţiunilor Unite şi Uniunii Africane, a căror misiune abia a început, să poarte ajutor şi încurajare populaţiilor încercate. Procesul de pace în Republica Democratică Congo se ciocneşte de puternice rezistenţe în apropierea Marilor Lacuri, mai ales în regiunile orientale, iar Somalia, mai ales Mogadishu, continuă să fie bântuită de violenţe şi de sărăcie. Fac apel la părţile în conflict pentru ca să înceteze operaţiunile militare, ca să fie facilitată trecerea ajutoarelor umanitare şi ca civilii să fie respectaţi. Kenya a cunoscut în aceste zile o bruscă explozie de violenţă. Asociindu-mă apelului lansat de episcopi la 2 ianuarie, invit toţi locuitorii, şi în special responsabilii politici, să caute prin intermediul dialogului o soluţie paşnică, bazată de justiţie şi pe fraternitate. Biserica catolică nu este indiferentă la gemetele de durere ce se înalţă din aceste regiuni. Ea îşi însuşeşte cererile de ajutor ale refugiaţilor şi dispersaţilor şi se angajează pentru a favoriza reconcilierea, dreptatea şi pacea. Anu acesta Etiopia sărbătoreşte intrarea ei în cel de-al treilea mileniu creştin şi sunt sigur că celebrările organizate pentru acest eveniment vor contribui şi la a aminti opera imensă, socială şi apostolică, înfăptuită de creştini în Africa.

7. Terminând cu Europa, mă bucur pentru progresele realizate în diferite ţări ale regiunii Balcanilor şi exprim încă o dată urarea ca statutul definitiv al Kosovo să ia în consideraţie legitimele revendicări ale părţilor în cauză şi să garanteze siguranţă şi respect faţă de drepturile tuturor acelora care locuiesc acest ţinut, ca să se îndepărteze definitiv spectrul confruntării violente şi să fie întărită stabilitatea europeană. Aş vrea să citez de asemenea Cipru, în amintirea bucuroasă a vizitei Prea Fericirii Sale arhiepiscopul Hrisostom al II-lea, în luna iunie anul trecut. Exprim urarea ca, în contextul Uniunii Europene, să nu se precupeţească nici un efort pentru a găsi soluţie unei crize ce durează de prea mult timp. În luna septembrie anul trecut am efectuat o vizită în Austria, care a voit să sublinieze şi contribuţia esenţială pe care Biserica catolică poate şi vrea să o dea unificării Europei. Şi în privinţa Europei, aş vrea să vă asigur că urmăresc cu atenţie perioada care se deschide cu semnarea „Tratatului de la Lisabona”. Atare etapă relansează procesul de construcţie a „casei Europa”, care „va fi pentru toţi plăcut locuibilă numai dacă va fi construită pe un solid fundament cultural şi moral de valori comune pe care le tragem din istoria noastră şi din tradiţiile noastre” (Întâlnire cu Autorităţile şi Corpul Diplomatic, Viena, 7 septembrie 2007) şi dacă ea nu va renega propriile rădăcini creştine.

8. Din acest rapid tur de orizont apare clar să siguranţa şi stabilitatea lumii rămân şubrede. Factorii de preocupare sunt diferiţi, dovedesc toţi că libertatea umană nu este absolută, dar că este vorba de un bine împărtăşit şi a cărui responsabilitate cade asupra tuturor. În consecinţă, ordinea şi dreptul îi sunt elemente de garanţie. Dar dreptul poate fi o forţă de pace eficientă numai dacă bazele sale sunt puternic ancorate în dreptul natural, dat de Creator. Şi din acest motiv nu se poate exclude niciodată Dumnezeu din orizontul omului şi al istoriei. Numele lui Dumnezeu este un nume de dreptate; el reprezintă un apel presant la pace.

9. Această căpătare de conştiinţă ar putea ajuta, între altele, la a orienta iniţiativele de dialog intercultural şi interreligios. Asemenea iniţiative sunt din ce în ce mai numeroase şi pot stimula colaborarea asupra unor teme de interes reciproc, precum demnitatea persoanei umane căutarea binelui comun, construirea păcii şi dezvoltarea. În această privinţă, Sfântul Scaun a voit să dea o importanţă deosebită propriei participări la dialogul la înalt nivel asupra înţelegerii dintre religii şi culturi şi cooperării pentru pace, în cadrul celei de-a 62-a Adunări generale a Naţiunilor Unite (4-5 octombrie 2007). Pentru a fi adevărat, acest dialog trebuie să fie clar, evitând aspecte relativiste şi sincretiste, dar animat de un sincer respect pentru alţii şi de un spirit de reconciliere şi de fraternitate. Biserica catolică este profund angajată în aceasta şi îmi place să evoc din nou scrisoarea adresată mie, pe 13 octombrie anul trecut, de 138 de personalităţi musulmane şi să reînnoiesc gratitudinea mea pentru nobilele sentimente care sunt exprimate în ea.

10. Societatea noastră a inserat pe bună dreptate măreţia şi demnitatea persoanei umane în diferite declaraţii ale drepturilor, formulate începând de la Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, adoptată tocmai în urmă cu şaizeci de ani. Acest act solemn a fost, potrivit expresiei papei Paul al VI-lea, unul dintre marile titluri de glorie ale Naţiunilor Unite. În toate continentele Biserica catolică se angajează ca drepturile omului să fie nu numai proclamate, dar aplicate. Trebuie să dorim ca organismele, create pentru apărarea şi promovarea drepturilor omului, să consacre toate energiile proprii în atare scop şi, în special, Consiliul Drepturilor Omului să ştie să răspundă aşteptărilor suscitate prin crearea sa.

11. Sfântul Scaun, din partea sa, nu va obosi să reafirme asemenea principii şi asemenea drepturi bazate pe ceea ce este permanent şi esenţial pentru persoana umană. Este un serviciu pe care Biserica doreşte să-l aducă adevăratei demnităţi a omului, creat după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. Şi pornind tocmai de la aceste consideraţii nu pot să nu deplâng încă o dată atacurile continue săvârşite în toate continentele împotriva vieţii umane. Aş vrea să atrag atenţia, împreună cu atâţia cercetători şi oameni de ştiinţă că noile frontiere ale bioeticii nu impun alegerea între ştiinţă şi morală, dar că reclamă mai degrabă o folosire morală a ştiinţei. Pe de altă parte. amintind apelul papei Ioan Paul al II-lea cu ocazia Marelui Jubileu al Anului 2000, mă bucur că la 18 decembrie anul trecut Adunarea generală a Naţiunilor Unite a adoptat o rezoluţie chemând Statele să instituie un moratoriu asupra aplicării pedepsei cu moartea şi eu doresc ca atare iniţiativă să stimuleze dezbaterea publică asupra caracterului sacru al vieţii umane. Regret încă o dată atacurile preocupante împotriva integrităţii familiei, bazată pe căsătoria dintre un bărbat şi o femeie. Responsabilii politicii de orice parte ar fi ar trebui să apere această instituţie, celulă de bază a societăţii. Ce să spun mai mult! Dar libertatea religioasă, „exigenţă inalienabilă a demnităţii fiecărui om şi piatră unghiulară în edificiul drepturilor umane” (Mesaj pentru celebrarea Zilei Mondiale a Păcii 1988), preambul), este adeseori compromisă. De fapt, există multe locuri unde ea nu poate fi exercitată pe deplin. Sfântul Scaun o apără şi cere respectarea ei pentru toţi. El este preocupat de discriminările împotriva creştinilor şi împotriva credincioşilor de alte religii.

12. Pacea nu poate fi un simplu cuvânt sau o aspiraţie iluzorie. Pace este o angajare şi un mod de viaţă care cere ca să fie satisfăcute aşteptările legitime ale tuturor, ca accesul la hrană, la apă şi la energie, la medicamente şi la tehnologie, precum şi controlul schimbărilor climatice. Numai astfel se poate construi viitorul umanităţii; numai astfel se favorizează dezvoltarea integrală pentru astăzi şi pentru mâine. Forjând o expresie deosebit de fericită, papa Paul al VI-lea sublinia în urmă cu 40 de ani în enciclica Populorum progressio, că „dezvoltarea este noul nume al păcii”. Din acest motiv, pentru a consolida pacea trebuie ca rezultatele macroeconomice pozitive, obţinute de numeroase ţări în curs de dezvoltare în 2007, să fie susţinute de politici sociale eficiente, şi prin punerea în acţiune a unor angajamente de asistenţă din partea ţărilor bogate.

13. În fine, aş vrea să îndemn Comunitatea internaţională la o angajare globală în favoarea securităţii. Un efort comun din partea Statelor pentru a aplica toate obligaţiile semnate şi pentru a împiedica accesul teroriştilor la armele de distrugere în masă, ar întări, fără nici o îndoială, regimul de non proliferare nucleară şi l-ar face mai eficient. Salut acordul încheiat pentru dezactivarea programului de înarmare nucleară în Coreea de Nord şi încurajez adoptarea de măsuri adecvate pentru reducerea armamentelor de tip clasic şi pentru a înfrunta problema umanitară pusă de muniţiile ciorchine.

Doamenlor şi Domnilor Ambasadori!
14. Diplomaţia este , într-un anumit mod, arta speranţei. Ea trăieşte din speranţă şi caută să discearnă până şi semnele cele mai mici. Diplomaţia trebuie să dea speranţă. Celebrarea Crăciunului vine în fiecare an să ne amintească faptul că, atunci când Dumnezeu s-a făcut copil mic, Speranţa a venit să locuiască în lume, la inima familiei umane. Această certitudine devine astăzi rugăciune: ca Dumnezeu să deschidă inima tuturor celor care guvernează familia popoarelor spre Speranţa ce nu dezamăgeşte! Însufleţit de asemenea sentimente, adresez fiecăruia dintre voi cele mai bune urări, pentru ca şi voi, colaboratorii voştri şi popoarele reprezentate de voi să fie iluminate de Harul şi Pacea care vin de la Pruncul din Betleem.