2008-01-09 18:05:47

Miercuri - sumarul emisiunii


RV 09 ian 2008. Aici, principalele ştiri şi alte informaţii ale emisiunii noastre:
- Benedict al XVI-lea a prezenta miercuri, la audienţa generală, viaţa Sfântului Augustin, "un om de pasiune şi de foarte mare inteligenţă, care căuta adevărul ultim şi netrecător"; în viaţa lui "vedem lucrarea harului divin care conduce pe cel care caută adevărul la întâlnirea cu Cristos şi la slujirea Bisericii sale"; în saluturile finale, Papa a vorbit despre fotbal: "fie ca acest sport – a afirmat – să educe întotdeauna la valori de cinste şi fraternitate"; audienţe şi numiri, din agenda pontificală la zi.

- Fundaţia Migrantes a Conferinţei Episcopale Italiene a dezbătut miercuri, în Sala Marconi de la Radio Vatican, Mesajul papei Benedict al XVI-lea pentru Ziua mondială a imigranţilor, programată duminică 13 ianuarie. La tema generală a mesajului papal "Tinerii imigranţi", episcopatul italian a adăugat "Resursă şi provocare", pentru a solicita opinia publică la gesturi concrete de promovarea a unei integrări senine şi mature a noilor imigranţi; pozitiv şi, pentru mulţi surprinzător, primul sondaj efectuat în dieceza de Roma cu privire la frecvenţa imigranţilor la Sfintele Liturghii din parohiile romane.

- "Dreptul poate fi o forţă de pace eficientă doar dacă bazele sale sunt puternic ancorate în dreptul natural, dat de Creator": este unul din pasajele cheie ale discursului ţinut de Benedict al XVI-lea Corpului diplomatic la început de an, care a inspirat reflecţia profesorului de filosofie Vittorio Possenti, împărtăşită ascultătorilor Radio Vatican; cunoscutul gânditor de la universitatea din Veneţia este şi un bun prieten al României, unde a sprijinit întemeierea filialei locale a Societăţii Internaţionale Toma de Aquino.

- Irak: premierul Al Maliki caută să dea asigurări comunităţii creştine, după atacurile de duminica trecută împotriva unor biserici şi mănăstiri.

- Statele Unite: Hillary Clinton îl învinge pe Barack Obama, la alegerile primare în rândul democraticilor în statul New Hampshire; între republicani, afirmarea senatorului John McCain.

- Venezuela: durerea episcopilor pentru uciderea unui preot catolic la Caracas; este părintele Pedro Daniel Orellana Hidalgo, 50 de ani, al cărui corp a fost găsit cu semne evidente de strangulare, în dimineaţa de 6 ianuarie; surse ale poliţiei au deschis o anchetă în rândul micro-criminalităţii locale.

- Din panorama internaţională. Orientul Apropiat: a început, miercuri, vizita preşedintelui american în regiune; primele colocvii, în Israel. Kenya: preşedintele Kibaki, confirmat după o victorie electorală foarte contestată, a dat curs unui guvern definit de "largă deschidere", cu portofolii pentru exponenţii opoziţiei. Georgia: potrivit datelor definitive, Mihail Sakaşvili a câştigat cu 52,21% alegerile prezidenţiale anticipate; opoziţia continuă contestarea rezultatelor.

- Joi, 10 ianuarie, în calendarul liturgic bizantin român Sfinţii Grigore de Nisa, episcop, anul 394; Cuviosul Marcian, preot, anul 450 şi Cuviosul Domeţian, episcop, anul cc. 602; în calendarul roman sau latin, Sfinţii Agaton, papă între anii 678-681, şi Zoe, martiră, anul cc. 120.








All the contents on this site are copyrighted ©.