Religia, creatoare de cultură: interviu cu mons. Gianfranco Ravasi despre 2008 ca „An european al dialogului intercultural”

(RV – 7 ianuarie 2008) Religia este „un suflet ce conţine diferite dimensiuni şi care se extinde dincolo de cultură”, pătrunzând în interiorul societăţii şi al omului, „în toate aspectele, trăsăturile şi fizionomiile sale”. Reflecţia aparţine arhiepiscopului Gianfranco Ravasi, preşedintele Consiliului Pontifical al Culturii şi se referă la 2008, ca An european al dialogului intercultural. În legătură cu implicarea Bisericii în acest eveniment, monseniorul Ravasi a acordat un amplu interviu, pe care vi-l prezentăm sub formă de fragmente:

• „Putem spune că Biserica, în faţa acestui eveniment special, se prezintă având experienţa unui lung itinerariu, ce conţine felurite dimensiuni, toate fiind orientate spre declinarea unui cuvânt fundamental, şi anume dialogul, ce merită o reflecţie specială, căci are semnificaţii ce trebuie descifrate în mod oportun. Alegerea temei a fost făcută în luna mai a anului trecut, la Strasbourg, în cadrul sesiunii miniştrilor Consiliului Europei, reuniţi pentru a decide tema din acest An european.

Dat fiind că în interiorul dialogului intercultural se integrează şi dialogul interreligios, ce trebuie făcut pentru a nu da impresia că dialogul dintre confesiuni şi comunităţi religioase ar fi doar un aspect al culturii? Sau este doar o falsă problemă?
• „Desigur, există două perspective ce pot fi adoptate. Pe de o parte, avem lectura fenomenului cultural făcută de lumea laică. Când a lansat iniţiativa ca 2008 să fie An al dialogului intercultural, Consiliul Europei a făcut această propunere ţinând cont de un orizont foarte schimbător, cu diferite culori şi nuanţe. Iată câteva exemple: s-a făcut o analiză a mediului educaţional de toate gradele, de la şcoală până la nivelul academic, deci al cercetării. S-a trecut apoi la domeniul tineretului, punându-se accentul pe tema sportului, considerat ca fiind una dintre manifestările antropologice ce produc, în sine, activităţi pozitive. Dar aceste manifestări reflectă şi faptul că, de multe ori, cultura este expresia unor tensiuni. Astfel s-a ajuns şi la reflecţie asupra fenomenului religios. În cadrul acestei abordări, un astfel de fenomen este văzut ca una din multele culori ale unui spectru şi cred că această consideraţie merită atenţie. Nu trebuie să fie etichetată în mod automat ca fiind negativă, căci este deja pozitiv faptul că se consideră fenomenul religios ca o componentă culturală.
Există şi o altă perspectivă, cea adoptată în majoritate de către religii, deci şi de Biserica Catolică. Potrivit acestui punct de vedere, fenomenul religios este – fără vreo umbră de îndoială – creator de cultură, dar conţine şi dimensiuni ulteriore, neputând fi redus la perimetrul experienţelor de tip cultural, fapt ce-i invită pe cei ce vorbesc despre acest domeniu să elaboreze un concept cultural mult mai fluent, mai amplu.
De fapt religia, prin natura sa, este şi experienţă personală, adeziune interioară, alegere de viaţă, dar şi opţiune care implică politica, etica, societatea şi multe alte dimensiuni de diferite tipuri. De aceea, trebuie spus că atunci când se vorbeşte despre religie ar trebui probabil depăşit perimetrul cultural tradiţional, încadrând-o eventual într-un concept nou despre cultură, înţelegând-o ca reflecţie asupra omului”.

Aici serviciul audio:

Când magisteriul Bisericii şi Papii amintesc şi subliniază că omul este o fiinţă culturală, ce mesaj se transmite?
• „Definiţia omului din perspectiva naturii sale culturale reprezintă – fără îndoială – încercarea definirii unui proiect al omului care nu ţine cont doar de dimensiunea intelectuală, ci consideră ca prim element conceptul de persoană. Omul deţine capacitatea de a transcende, fapt ce se verifică nu doar în mediul religios – ce rămâne oricum ambientul privilegiat de manifestare – dar şi în poezie, în artă – în general – există încercarea de a exprima un proiect etern şi infinit.
Conceptul de persoană conţine şi o altă dimensiune, aceea de a fi bărbat şi femeie, iar o altă caracteristică a omului cultural, potrivit viziunii creştine – deci a magisteriului – se referă la ideea de subsidiaritate, cu alte cuvinte statul, cultura, societatea, viaţa, civilizaţia şi religia sunt în raport de simbioză, dar nu trebuie să se suprapună şi nu trebuie să se anuleze reciproc. Şi, ultimul element care face ca omul să fie o fiinţă culturală, în sens deplin, este legat de faptul că acesta – prin natura sa – relaţionează, ceea ce presupune ca omul să se poată realiza pe deplin, în dialog, în confruntare cu ceilalţi şi în diversitate”.
Care sunt aşteptările Sfântului Scaun legate de acest An european al dialogului intercultural?
• „Trebuie să spuneam că tendinţa actuală a tinerilor europeni este de a considera fenomenul cultural ca fiind neutru, cu multiple dimensiuni. Dar un fenomen care nu are în sine un suflet al său, o identitate, trebuie construit şi creat în permanenţă. De aceea, cred că este necesară întoarcerea – aşa cum a făcut Biserica în ultimii ani – la reafirmarea propriei identităţi europene. De ce? Pentru că, pe de o parte, rezultatele obţinute au fost de înalt nivel. Să ne gândim la istoria artei, a culturii, la o anumită viziune umanistică pe care Europa o are în comparaţie cu alte civilizaţii. Şi aceste aspecte sunt roadele experienţei creştine.
Pe de altă parte, rădăcinile creştine au modelat chipul nostru, al celor de azi; se ştie că umanitatea nu poate începe din nou de la zero, ci s-a ridicat graţie unor înaintaşi, care au fost, de multe ori, personalităţi extraordinare. Şi tocmai de aceea reuşim să mergem înainte, şi să privim mai departe decât predecesorii noştri, dar vai de noi dacă uităm acest aspect, ce reprezintă patrimoniul şi ereditatea noastră”.

Aici serviciul audio: