Benedict al XVI-lea a primit luni corpul diplomatic acreditat pe lângă Sf. Scaun: apel presant pentru încetarea conflictelor în lume şi combaterea foametei şi sărăciei. După moratoriul asupra pedepsei cu moartea, Papa cere o dezbatere privind caracterul sacru al vieţii umane.

(RV - 7 ianuarie 2008) Criza din Africa şi violenta instabilitate a Orientului Mijlociu, de la Palestina la Pakistan, care duminica trecută a revenit ameninţând şi creştinii în Irak. Solidaritatea faţă de ţările devastate de catastrofele naturale şi o nouă apărare a rădăcinilor creştine europene. Aspiraţia lumii la pace şi necesitatea ca ţările să lucreze în acord pentru creşterea securităţii. Moratoriul privind pedeapsa cu moartea şi cel invocat, împotriva avortului.

Cu un discurs tradiţional extins la situaţia actuală a planetei - de denunţare a dramelor care o străbat şi de speranţă pentru paşii înainte înregistraţi la diferite latitudini - Benedict al XVI-lea a primit luni dimineaţă în audienţă ambasadorii celor 176 de State, printre care şi România, acreditate pe lângă Sfântul Scaun, fiind alături de ei reprezentanţii altor organisme supranaţionale făcând parte din Corpul diplomatic, în obişnuita audienţă de început de an ţinută în Sala Regia din Palatul Apostolic.

În total opt fişe - dintre cele mai aşteptate între discursurile rostite anual de un Pontif - pentru a trece în revistă ceea ce lumea trăieşte, îndură, construieşte, speră. Opt fişe pentru a admite cu dureros realism că, opt ani după începutul lui 2000, „siguranţa şi stabilitatea lumii continuă să rămână şubrede”. Dar şi pentru a defini - cu ecouri ce provin din enciclica Spe salvi - o „artă a speranţei” munca temeinică desfăşurată de diplomaţie, întrucât ea, potrivit Papei, „trăieşte din speranţă şi caută să-i discerne până şi semnalele cele mai subtile”.

Intrat puţin timp după ora 11, în aplauzele ambasadorilor aşezaţi pe două rânduri în Sala Regia din Vatican, Benedict al XVI-lea a ascultat mai întâi în picioare cuvântul de salut adresat de Giovanni Galassi, ambasador al Republicii San Marino şi decan al Corpului diplomatic acreditat pe lângă Sfântul Scaun. Apoi, în primele şapte paragrafe ale intervenţiei sale, a „fotografiat” situaţia diferitelor continente, punctând-o cu apelurile, cu preocupările, cu auspiciile sale.

S-au propus, aproape de la sine, desprinzându-se din dureroasa cronică internaţională mai recentă, faptele petrecute în Irak. După maşinele-capcană lansate duminica trecută împotriva câtorva biserici din Bagdad şi din Mosul, Benedict al XVI-lea s-a exprimat astfel:
• „Actualmente atentatele teroriste, ameninţările şi violenţele continuă, în special împotriva comunităţii creştine iar ştirile sosite ieri confirmă preocuparea noastră: este evident că rămâne de tăiat nodul unor chestiuni politice. În atare cadru, o reformă constituţională corespunzătoare va trebui să salvgardeze drepturile minorităţilor”.

Dacă atentatele de duminică atrag atenţia asupra unei realităţi pe care, mai apoi, Papa o va stigmatiza vorbind despre libertatea religioasă „adeseori compromisă” în multe părţi ale lumii, cuvântul „reconciliere”, declinat în diferitele sale aspecte, a fost cheia de lectură pentru aproape toate observaţiile Pontifului, considerată de „emergenţă” nu doar pentru Irak. În complexul eşichier al Orientului Mijlociu, Benedict al XVI-lea a invocat, înainte de toate şi din nou, pentru conflictul israeliano-palestinian, reconsiderat nu de mult timp la Conferinţa de la Annapolis:
• „Fac apel, încă o dată, la israelieni şi palestinieni, pentru ca să-şi concentreze propriile energii pentru aplicarea angajamentelor asumate cu acea ocazie şi să nu oprească procesul declanşat în mod fericit. În afară de aceasta, invit comunitatea internaţională să susţină aceste două popoare cu convingere şi înţelegere pentru suferinţele şi temerile ambelor părţi”.

Şi privind tot la Orientul Mijlociu şi la Extremul Orient, reconciliere şi dialog Papa a cerut pentru Liban, pentru Pakistanul „lovit dur - a spus - de violenţă în ultimele luni”. Pentru Afghanistan, în care „la violenţă se adaugă - a relevat Papa - alte grave probleme sociale, precum producţia de droguri”. Pentru Sri Lanka şi pentru Myanmar, pentru ca în acest caz contrastele să se transforme într-un anotimp de confruntare bazat pe respectul drepturilor omului. Deschiderea discursului, totuşi, a fost dedicată de Suveranul Pontif Americii Latine. În urmă cu zece ani, Ioan Paul al II-lea vizita Cuba iar acel eveniment - pe care Havana se pregăteşte să-l celebreze - a fost pus de Benedict al XVI-lea ca laitmotiv de „speranţă” pentru întregul continent, amintit de altfel de Papa în tragediile naturale care l-au lovit de mai multe ori în 2007: de la Mexic, la America centrală şi Perù.

Paragraful şase a privit Africa. Puternice cuvintele cu care Benedict al XVI-lea a reamintit „profunda suferinţă” a regiunii Darfur, în care speranţa apare - a spus - „aproape înfrântă de sinistrul cortegiu de foamete şi moarte”. Oprindu-se asupra violenţelor din Somalia şi a procesului de pace din Republica Democratică Congo, fapte încă din cronica cea mai „caldă” sosind din Kenya, l-a determinat pe Pontif la acest apel:
• „Invit toţi locuitorii, şi în special responsabilii politici, să caute din nou pe calea dialogului o soluţie paşnică, bazată pe justiţie şi pe fraternitate. Biserica catolică nu este indiferentă la gemetele de durere care se înalţă din aceste regiuni. Ea îşi însuşeşte cererile de ajutor ale refugiaţilor şi dispersaţilor şi se angajează pentru a favoriza reconcilierea, dreptatea şi pacea”.

Africa lui 2008 este şi cea a Etiopiei, care aminteşte de cel de-al treilea mileniu creştin al ei. Un eveniment după care Benedict al XVI-lea şi-a îndreptat privirea asupra Europei, continent ce înregistrează ameliorări în Kosovo şi cere atenţie în privinţa crizei din Cipru dar mai ales încearcă să rescrie principiile sale comunitare cu Tratatul de la Lisabona, între care Papa invocă mai mare respect pentru ereditatea Evangheliei:
• „Atare etapă relansează procesul de construcţie a ‚casei Europa’, care ‚va fi pentru toţi plăcut locuibilă numai dacă va fi construită pe un solid fundament cultural şi moral de valori comune pe care le tragem din istoria noastră şi din tradiţiile noastre” şi dacă ea nu va renega propriile rădăcini creştine”.

La capătului turului de orizont, Benedict al XVI-lea a trecut la un alt capitol reflectând asupra valorilor absolute ale păcii, libertăţii şi dreptăţii:
• „Ordinea şi dreptul îi sunt elemente de garanţie. Dar dreptul poate fi o forţă de pace eficientă numai dacă bazele sale sunt trainic ancorate în dreptul natural, dat de Creator. Şi din acest motiv nu se poate exclude niciodată Dumnezeu din orizontul omului şi al istoriei. Numele lui Dumnezeu este un nume de dreptate; el reprezintă un apel presant la pace”.

În această optică, dialogul intercultural şi religios contribuie cu putere la construirea respectului reciproc şi a înţelegerii, cum demonstrează recentul şi apreciatul schimb de scrisori cu cei 138 de lideri musulmani. Totuşi, a obiectat Papa:
• „Pentru a fi adevărat, acest dialog trebuie să fie clar, evitând aspecte relativiste şi sincretiste, dar animat de un sincer respect pentru ceilalţi şi de un spirit de reconciliere şi de fraternitate”.

Biserica, a continuat Benedict al XVI-lea, nu uită niciodată că orice valoare sau drept are ca centru omul şi demnitatea sa inviolabilă. Deci şi sacralitatea vieţii sale, prea adesea încă - a deplâns Pontiful - obiect de „atacuri” înainte şi după naştere.
• „Aş vrea să atrag atenţia, împreună cu atâţia cercetători şi oameni de ştiinţă, că noile frontiere ale bioeticii nu impun o alegere între ştiinţă şi morală, dar că reclamă mai degrabă o folosire morală a ştiinţei. Pe de altă parte (…) mă bucur că pe 18 decembrie anul trecut Adunarea Generală a Naţiunilor Unite a adoptat o rezoluţie chemând Statele să instituie un moratoriu asupra aplicării pedepsei cu moartea şi eu exprim urarea ca atare iniţiativă să stimuleze dezbaterea publică privind caracterul sacru al vieţii umane”.

Şi invocând, ca întotdeauna în asemenea circumstanţe, forme de tutelă pentru „integritatea familiei, întemeiată pe căsătorie”, Papa a îndemnat ţările bogate să ajute pe cele mai puţin dotate în accesul la resursele naturale şi mai ales a invitat la un „efort comun” în materie de securitate. Efort, a adăugat, care ar împiedica „accesul teroriştilor la armele de distrugere în masă” şi care „ar întări, fără nici o îndoială, regimul de non-proliferare nucleară şi l-ar face mai eficient”. Şi dacă puţin înainte, Benedict al XVI-lea ceruse o angajare diplomatică „fără răgaz” pentru a rezolva problema nucleară iraniană, aici Papa a salutat cu plăcere acordul pentru anularea programului de înarmare nucleară în Coreea de Nord: „Încurajez - a afirmat - adoptarea de măsuri adecvate pentru reducerea armamentelor de tip clasic, şi pentru a înfrunta problema umanitară pusă de muniţiilor-ciorchine”.

Gândul conclusiv a fost pentru diplomaţie, „artă a speranţei”, care nu oboseşte să caute chiar şi cele mai mici posibilităţi de dialog.
• „Diplomaţia trebuie să dea speranţă. Celebrarea Crăciunului vine în fiecare an să ne amintească faptul că, atunci când Dumnezeu s-a făcut prunc, Speranţa a venit să locuiască în lume, în inima familie umane. Această certitudine devine astăzi rugăciune: ca Dumnezeu să deschidă inima tuturor celor care conduc familia popoarelor la Speranţa care nu dezamăgeşte”.