Bilanţ spiritual la cumpănă de ani urmând prologul evangheliei Sfântului Ioan proclamat
la Lituirghia din ultima zi a anului
(RV - 30 decembrie 2007) La început era Cuvântul. Lumea serioasă obişnuieşte
să încheie anul cu un bilanţ consolidat şi să deschidă noul an cu un bilanţ preventiv.
Dacă asemenea bilanţuri sunt utile în familie, obligatorii în instituţii de stat,
comerciale şi în politică, ele sunt esenţiale şi în religie, deşi aici nu sunt uşor
de întocmit, deoarece adesea există multă confuzie în registre. Pentru a face puţină
ordine înlăuntrul nostru, să medităm asupra prologului Evangheliei lui Ioan propus
la Liturghia din ultima zi a anului. Vorbeşte despre Isus - Cuvântul veşnic al lui
Dumnezeu, venit să locuiască între noi. Primul punct ferm al unui bilanţ creştin,
consolidat sau preventiv, este întrebarea asupra lui Dumnezeu. Prologul lui Ioan
spune: „La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Cuvântul era Dumnezeu”
(v.1). Înainte de a ni-l prezenta pe Isus, evanghelistul Ioan precizează că, pentru
a înţelege cine este Isus, e nevoie să privim dincolo de naşterea sa pământească şi
să urcăm până la începutul său veşnic, până la Dumnezeu. De aceea să ne întrebăm la
încheierea acestui an: „Ce loc a avut până acum Dumnezeu în viaţa
noastră? A fost întotdeauna la începutul şi primul din topul tuturor
gândurilor noastre?
Cuvântul s-a făcut trup. Continuând întocmirea
bilanţului anual urmând linia prologului celei de-a patra Evanghelii, notăm că Ioan,
după ce a pornit de la începutul profund al creaţiei, planează imediat asupra istoriei
umane, vizitată de Cuvânt. Cuvântul este al doilea adevăr al credinţei noastre, pe
care trebuie să-l avem în minte pentru a ne confrunta şi măsura cu el. În această
privinţă, Ioan notează că oamenii, chiar dacă vorbesc despre Dumnezeu, nu ştiu mult
despre el, deoarece „pe Dumnezeu, nimeni nu l-a văzut vreodată”
(v.18). Poate vorbi despre el în cunoştinţă de cauză doar unul care împărtăşeşte dumnezeirea
cu el. Numai Isus împlineşte această condiţie: şi aceasta este credinţa pe care Ioan
o proclamă la începutul Evangheliei sale. Este o precizare importantă. Astăzi mulţi
creştini, în spiritul unui confuz ecumenism, fac un amestec din toate religiile. Nu
lipsesc cei care consideră că Isus este unul dintre numeroşii profeţi, poate cel mai
mare. Este deci bine să ne întrebăm la cumpăna dintre ani:„Cine
este pentru mine Isus Cristos? Este singura cauză de mântuire pentru
toţi oamenii? Este singurul Răscumpărător
al omului?
Martorii Cuvântului. A treilea element al bilanţului
spiritual pe care îl formulăm în baza prologului Evangheliei lui Ioan, este termenul
„mărturie”, care califică misiunea lui Ioan Botezătorul (vv.7
şi 8) şi, cum se va citi mai departe în cursul celei de-a patra Evanghelii, şi cea
a ucenicilor lui Isus. Prin urmare, nu se poate vorbi de religie fără a vorbi şi despre
mărturie. Deci ne putem întreba: suntem şi noi asemenea lui Ioan Botezătorul
şi ucenicilor lui Isus, martori ai lui Dumnezeu? Sau suntem doar martori
ai unei anumite confuzii care este în noi? Atare confuzie s-ar reflecta în
faptele noastre şi ar fi o mărturie negativă asupra adevărului lui Dumnezeu şi a Fiului
său unul-născut.
Mulţi oameni trăiesc astăzi sub un cer în care nu mai străluceşte
soarele lui Dumnezeu. Umblând peste resturile unei lumi religioase care i-a dezamăgit,
caută un nou sens pentru viaţa lor. Vor întâmpina dezamăgiri mai cumplite, dacă vor
găsi credincioşi, care, dorind să-i ajute, îi vor introduce în noi arhitecturi religioase
în care răsună noi cuvinte de viaţă. Construcţiile teoretice,
aceste arhitecturi sacre, nici chiar marile cuvinte de viaţă nu salvează
pe nimeni, ci numai iubirea. Aceasta este mărturia, lăsată nouă de Isus, şi
aceasta este mărturia pe care Dumnezeu o aşteaptă de la noi.