Martirajul creştin este exclusiv un act de iubire, faţă de Dumnezeu şi faţă de oameni, inclusiv persecutorii: Benedict al XVI-a a doua zi de Crăciun, în sărbătoarea Sfântului Ştefan, primul martir (text)

(26 decembrie 2007) Încă de dimineaţă, vreme ploioasă la Roma, a doua zi de Crăciun când potrivit calendarului roman sau latin se sărbătoreşte Sfântul Ştefan, primul martir. În pofida timpului nefavorabil, câteva mii de pelerinii s-a reunit miercuri la amiază în Piaţa Sfântul Petru pentru a asculta cuvântul ziditor al Papei şi a se ruga împreună antifonul „Angelus Domini - Îngerul Domnului”.

Iată alocuţiunea lui Benedict al XVI-lea în traducerea noastră de lucru.

Dragi fraţi şi surori, a doua zi de Crăciun, liturgia ne face să celebrăm „naşterea la cer” a primului martir, Sfântu Ştefan. „Plin de credinţă şi de Duh Sfânt” (Fap 6,5), el a fost ales ca diacon în Comunitatea de la Ierusalim, împreună cu alţi şase ucenici de cultură greacă. Cu puterea care îi venea de la Dumnezeu, Ştefan săvârşea numeroase minuni şi predica în sinagogi Evanghelia cu „înţelepciune inspirată”. O fost lovit cu pietre la porţile cetăţii şi a murit, ca Isus, invocând iertare pentru ucigaşii săi (Fap 7,59-60). Legătura profundă care îl uneşte pe Cristos cu primul său martir Ştefan este caritatea divină: aceeaşi Iubire care l-a făcut pe Fiul lui Dumnezeu să se despoaie de sine însuşi şi să se facă ascultător până la moartea pe cruce (cfr Fil 2,6-8), i-a stimulat apoi Apostolii şi martirii să-şi dea viaţa pentru Evanghelie.

Trebuie să remarcăm întotdeauna această caracteristică distinctivă a martirajului creştin: el este exclusiv un act de iubire, faţă de Dumnezeu şi faţă de oameni, inclusiv persecutorii. De aceea noi astăzi, la Sfânta Liturghie, îl rugăm pe Domnul să ne înveţe „să iubim şi pe duşmanii noştri după exemplul lui Ştefan care murind s-a rugat pentru prigonitorii săi” (Rugăciunea „colecta"). Câţi fii şi fiice ale Bisericii în decursul secolelor au urmat exemplul său! De la prima persecuţie de la Ierusalim la cele ale împăraţilor romani, până la cetele martirilor din timpurile noastre. Nu rareori, de fapt, şi astăzi sosesc ştiri din diferite părţi ale lumii despre misionari, preoţi, episcopi, călugări, călugăriţe şi credincioşi laici persecutaţi, încarceraţi, torturaţi, lipsiţi de libertate sau împiedecaţi în a o exercita întrucât ucenici ai lui Cristos şi apostoli ai Evangheliei; uneori se suferă şi se moare şi pentru comuniunea cu Biserica universală şi fidelitatea faţă de Papa. În Scrisoarea Enciclică Spe Salvi (cfr n.37), amintind experienţa martirului vietnamez Paul Le-Bao-Thin (mort în 1857), subliniez că suferinţa este transformată în bucurie prin forţa speranţei care provine din credinţă. Martirul creştin, asemenea lui Isus şi prin uniunea cu El „acceptă în intimitatea sa crucea, moartea şi o transformă într-o lucrare de iubire. Ceea ce din exterior este violenţă brutală, din interior devine un act de iubire ce se dăruieşte în întregime. Violenţa se transformă astfel în iubire şi în consecinţă moartea în viaţă” (Omilia la Marienfeld - Köln, 20 august 2005). Martirul creştin actualizează victoria iubirii asupra urii şi a morţii.

Să ne rugăm pentru toţi care suferă din cauza fidelităţii faţă de Cristos şi faţă de Biserica sa. Maria Preasfântă, Regina Martirilor, să ne ajute să fim martori credibili ai Evangheliei, răspunzând duşmanilor cu forţa dezarmantă a adevărului şi a carităţii.

După recitarea antifonului marian, papa Benedict a adresat saluturi în limbile franceză, engleză, germană, spaniolă, polonă şi italiană.