2007-12-24 18:30:31

Luni: sumarul emisiunii


(RV - 24 decembrie 2007) Principalele ştiri ale emisiunii noastre şi alte informaţii:
- O lume în aşteptarea unicului adevărat Mântuitor, pentru ca moartea să nu aibă ultimul cuvânt în viaţa noastră. În seara de Crăciun, a fost deschisă şi binecuvântată monumentala iesle a Naşterii Domnului amenajată pentru al 26 an consecutiv în Piaţa Sfântul Petru.

- La terminarea, ceremoniei Benedict al XVI-lea a aprins „Lumina păcii” aşezată la fereastra biroului său particular din Palatul apostolic şi primită cu aplauze de mulţimea credincioşilor prezenţi în Piaţa Sfântul Petru.

- La ora 24, în bazilica vaticană Liturghia Nopţii Sfinte prezidată de Papa cu vestirea solemnă numită „Kalenda” a naşterii istorice a Mântuitorului.

- Marţi, în solemnitatea Crăciunului, la ora 12, din loja centrală a Bazilicii Sfântul Petru Papa va adresa tradiţionalul mesaj de Crăciun cu Binecuvântarea apostolică „Urbi et Orbi”, oraşului Roma şi lumii.

- Păstorii Bisericii locale în gest de închinare la ieslea de Crăciun: şi anul acesta, scurte pasaje şi urări de sărbătoarea Naşterii Domnului di scrisorile pastorale ale episcopilor catolici din ţară, disponibile pe situl internet.

- Marţi 25 decembrie, în calendarul liturgic bizantin român Naşterea Domnului şi Dumnezeului nostru Isus Cristos, la fel şi în calendarul roman sau latin solemnitatea Naşterii Domnului, totodată fiind comemorate Sfânta Eugenia, martiră la Roma, pe Via Latina şi Sfânta Anastasia, martiră în vechiul oraş Sirmium, astăzi Sremska Mitrovica, în Serbia, secolul 4.

Aici serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.