Evocarea tăcerii cosmice la Naşterea Domnului şi "Kalenda", adică vestirea solemnă
a naşterii istorice a Mântuitorului
(RV - 24 decembrie 2006) Papa prezidează în bazilica vaticană Sfânta Liturghie începând
de la ora 24. Participanţii se unesc în credinţă cu toţi creştinii care în lumea întreagă
comemorează acest eveniment al mântuirii noastre, în special fraţii şi surorile noastre
din Africa, din America de Nord şi de Sud, din Europa de Est şi de Vest, sintonizaţi
prin intermediul radiolului şi televiziunii cu Liturghia Nopţii de Crăciun din bazilica
Sfântul Petru.
Înainte de celebrare, într-un intens moment de rugăciune, credincioşii
din bazilică sunt invitaţi să amintească profeţiile care l-au anunţat pe Mesia promis,
rugăciunile prin care a fost invocat şi tăcerea cosmică ce a învăluit naşterea sa.
Străvechile
antifoane majore ale Adventului, proprii liturgiei romane, cu seria titlurilor mesianice
şi invocarea stăruitoare a venirii lui Mesia pregătesc credincioşii să-l primească
pe acela care a fost vestit şi invocat ca Emanuel: Dumnezeu cu noi. „O, Emanuel,
Regele şi Legiuitorul nostru, nădejdea şi mântuirea neamurilor, vino să ne mântuieşti,
Doamne, Dumnezeul nostru!”
Mântuitorul vine
aşteptat de toată creaţia. Printr-un scurt fragment luat din culegerile
de texte antice despre Naşterea lui Cristos şi cu antifonul inspirat din cartea Înţelepciunii,
este reevocată tăcerea şi aşteptarea întregii creaţii pentru naşterea Mântuitorului.
Tăcerea
extatică, extaziată a întregii creaţii a fost redată în tradiţia creştină românească
prin versul repetat al colindului: „Linu-i lin şi iară-i lin”. Din
străvechile povestiri ale naşterii lui Cristos, propunem un fragment care evocă
tăcerea cosmică a acelui moment solemn: „În tăcerea cea mai adâncă a acelui
moment toate s-au oprit înmărmurite: au încetat vânturile care nu mai suflau, nu
s-a mai mişcat nici o frunză de pe copaci, nu s-a mai auzit nici un şopot de ape,
nu au mai curs fluviile, nu a mai fost fluxul mării, au tăcut toate izvoarele de apă,
nu a mai răsunat nici o voce omenească: stăpânea o mare tăcere. În acel moment, axa
însăşi a lumii s-a oprit din mişcarea lină a cursului ei. Măsurile orelor aproape
apuseseră. Cu teamă mare toate tăceau uimite, în timp ce noi eram în aşteptarea venirii
maiestăţii, a capătului veacurilor”. „Când liniştea învăluia totul şi noaptea
era la jumătatea căii sale, Cuvântul tău atotputernic, Doamne, a venit din ceruri,
de pe tronul regesc” (Înţ 18,14-15).
După antifonul întrării şi actul
penitenţial şi înainte de intonarea imnului Gloria in excelsis Deo, prin care,
asemenea îngerilor în noaptea sfântă, se cântă mărirea lui Dumnezeu în cer şi pacea
oamenilor pe pământ, se proclamă naşterea Domnului la plinirea timpurilor prin vestirea
solemnă urmând textul numit „Kalenda”. Acest anunţ aminteşte că Cristos,
Răscumpărătorul omului, este centrul universului şi al istoriei. Propunem, în traducerea
noastră din limba latină, textul prin care un cantor vesteşte naşterea istorică a
Mântuitorului.
Octavo Kalendas ianuarii. Luna decima sexta. 25
decembrie. Luna a XVI-a.
Trecuseră multe secole de la crearea lumii, când la
început Dumnezeu a creat cerul şi pământul şi l-a făcut pe om după chipul său;
şi
multe secole de când, după potop, Cel Preaînalt a făcut să strălucească curcubeul,
semn de legământ şi de pace;
(21) douăzeci şi unu de secole după plecarea din
Ur-ul caldeilor a lui Abraham, părintele nostru în credinţă;
(13) treisprezece
secole după ieşirea lui Israel din Egipt sub conducerea lui Moise;
în jur de
o (1000) mie de ani după ungerea lui David ca rege al Israelului;
în a (65)
şaizeci şi cincia săptămână, după profeţia lui Daniel;
în vremea celei de-a
(194) o sută nouăzeci şi patra Olimpiade;
în anul 752 de la întemeierea Romei;
în
al (42) patruzeci şi doilea an al împărăţiei lui Cezar Octavian Augustul;
pe
când întreg pământul era în pace, Isus Cristos, Dumnezeu din veşnicie şi Fiu al Tatălui
veşnic, voind să consacre lumea prin sfânta sa venire, zămislit de la Duhul Sfânt,
după trecerea a nouă luni de la zămislire, (aici cantorul ridică vocea iar credincioşii
se aşează în genunchi) în Betleemul Iudeii se naşte din Maria Fecioara el care s-a
făcut om: