Scurt istoric al sărbătorii Crăciunului, potrivit studiului ziaristului italian Fernando Bea, timp de decenii la Radio Vatican

(RV – 22 decembrie 2007) 25 decembrie, ca zi a naşterii lui Isus, este o dată convenţională. Din relatările Evangheliilor este imposibilă deducerea oricărei indicaţii cu privire la ziua exactă a naşterii Domnului. Un studiu al jurnalistului italian Fernando Bea arată că nu este certă maniera în care primii creştini sărbătoreau Crăciunul, dar este sigur că aceştia îl celebrau, legând această sărbătoare de simbolismul luminii.
În lumea clasică, festivitatea solară prin excelenţă era 25 decembrie, adică ziua solstiţiului de iarnă, ziua soarelui, a luminii ce învinge tenebrele, sărbătoare chemată „Dies natalis solis invicti”, adică ziua naşterii soarelui neînvins. Pentru creştini, soarele care se naşte este Isus, venit pe lume la Betleem şi astfel 25 decembrie devine ziua Naşterii Domnului, înlocuind gradual sărbătoarea păgână a soarelui.
Primele celebrări, cu semnificaţia Crăciunului creştin, au loc la Roma începând cu anul 336, după cum, reiese din lectura „Cronografului Roman”, un fel de anuar ce prezenta lista sărbătorilor. De la Roma, sărbătoarea Crăciunului s-a extins mai întâi în nordul Italiei, apoi în Spania şi în restul ţărilor occidentale.
În Orient, răspândirea datei de 25 decembrie – ca sărbătoare a Crăciunului – este mai târzie, spre sfârşitul secolului al IV-lea şi începutul secolului al V-lea.
În prezent, sărbătoarea Naşterii Domnului se celebrează în întreaga lume, chiar dacă în unele ţări această festivitate nu este recunoscută oficial.

Aici serviciul audio: