"Bucură-te şi odihneşte-te în Domnul, părinte Pavel, alleluia!”

(RV - 22 decembrie 2007) A trecut la Tatăl la capătul Adventului, perioada de pregătire la întâlnirea cu Domnul care vine, timpul în care Biserica actualizează aşteptarea lui Mesia. Punându-se în comuniune cu îndelunga pregătire a primei veniri a Mântuitorului, credincioşii îşi reînnoiesc dorinţa arzătoare după cea de-a doua Venire. Iar în această pregătire părintele Pavel ca adevărat ucenic l-a urmat îndeaproape pe Învăţătorul pe calea regală a suferinţei.

A trecut, deci, la Domnul părintele Pavel care, în viaţa sa, uneori cu perioade de zbucium şi frământare, a fost paroh şi la Răchiteni între 1.04.1963 - 1.06.1976.
Într-o vreme îi plăcea să spună că aceea a fost pentru el perioada de aur a preoţiei sale. Şi voi explica pentru ce, nu înainte de a spune că îi păstrez o amintire dintre cele mai frumoase de când eram student seminarist apoi preot nou hirotonit şi în primii ani de preoţie.

Acum când, după luni de suferinţă, a fost chemat la cele veşnice, doresc să exprim pe scurt un gând de recunoştinţă pentru binele spiritual şi material pe care mi l-a făcut. Şi nu numai mie.

Abia sosit ca paroh la Răchiteni, părintele Pavel a făcut o vizită la Seminarul din Iaşi şi a dorit să întâlnească cei trei studenţi seminarişti din parohia sa. Între ei eram şi eu care, profund recunoscător, acum când scriu înalţ din inimă o rugă fierbinte la Domnul pentru odihna sufletului său.
Ne-a spus atunci că în perioada vacanţei de vară ca studenţi seminarişti vom locui la parohie şi că a cerut deja încuviinţarea conducerii Seminarului.
Erau vacanţe benefice trăite într-un mediu senin şi generos, într-o atmosferă firească de bună dispoziţie în Domnul. Părintele Pavel împărţea şi împărtăşea viaţa cu noi: se ruga cu noi dimineaţa, la amiază şi seara. Recitam împreună Rozariul. Fără să traseze programul era bucuros că poate face astfel ca noi să ne simţim bine, să putem medita, studia, alternând studiul, meditaţia, rugăciunea cu momente de muncă în grădină, deşi foarte rare şi altele recreative: o dată pe vară, o excursie împreună. Iar când spun împreună mă refer la 10 şi chiar 20 de seminarişti din zonă, căci se răspândise vestea cât este de primitor părintele Pavel. Îmi amintesc că uneori, o dată, de două ori pe săptămână, la prânz, chiar pe neanunţate, erau şi peste 20 de seminarişti: toţi tineri în creştere într-o vreme când viaţa era grea iar situaţia materială a multora era dintre cele mai modeste sau, oricum, nesatisfăcătoare.

Cu toate acestea, nu l-am văzut niciodată pe bunul paroh, tânăr încă, agitat sau deranjat, din contra şi mai bucuros, văzându-se înconjurat de atâta tineret. Aplica şi în cazul seminariştilor cuvintele lui Isus: „Veniţi la mine toţi”…care poate nu sunteţi luaţi în seamă sau poate ţinuţi la distanţă. De altfel, îmi amintesc bine că în îndrumările sale duhovniceşti, fie la mărturisirea pentru prima vineri a lunii fie cu alte ocazii, sublinia bunătatea Mântuitorului citând cuvintele „Veniţi la mine toţi cei obosiţi şi împovăraţi şi eu vă voi uşura pe voi. Luaţi jugul meu asupra voastră şi învăţaţi de la mine căci sunt blând şi smerit cu inima. Căci jugul meu este dulce iar sarcina mea este uşoară”. Şi totul spus cu o voce caldă, naturală ce te făcea să-ţi revii şi să te simţi primenit sufleteşte. Se putea deduce cu uşurinţă că părintele Pavel se străduia să trăiască aceleaşi simţăminte pe care le avea Isus.

Încheind aceste crâmpeie de amintiri nu pot omite faptul de a spune că termina mereu rugăciunea „Îngerul Domnului” cu invocaţiile simple dar esenţiale care deveniseră familiare în toate casele: „Prea Sfântă Inimă a lui Isus, miluieşte-ne pe noi! Dulce Inimă a Mariei fii mântuirea noastră”. Am încrederea că le-a rostit, în vreun fel, şi vineri dimineaţă înainte de plecarea în mare călătorie...

Suntem aproape de sărbătoarea primei veniri a Domnului, cea în slăbiciunea trupului, dar părintele Pavel şi-a celebrat Paştele vieţii sale, al trecerii cu Isus din această lume la Tatăl. De aceea, cu adâncă recunoştinţă mă rog Domnului bogat în milostivire să-i şteargă praful inevtabil luat din călătoria de pe pământ şi să-l primească pe slujitorul său Pavel la masa cerească unde să se bucure de vederea feţei sale: „Bucură-te şi odihneşte-te în Domnul, părinte Pavel, alleluia!”
(Mons. A. Lucaci)