2007-12-21 19:07:04

Ţările Europei au nevoie de o tresărire de speranţă pentru a opri declinul: pr. R. Cantalamessa în a treia predică de Advent, cu participarea Papei Benedict al XVI-lea


(RV - 21 decembrie 2007) A fost dedicată virtuţii speranţei cea de-a treia şi ultima predică de Advent ţinută vineri dimineaţă de părintele franciscan capucin Raniero Cantalamessa în capela „Redemptoris Mater” din Vatican pentru Papa şi membrii Curiei Romane.
Predicatorul Casei Pontificale citând enciclica lui Benedict al XVI-lea „Spe Salvi” şi-a axat meditaţia pe Isus, fundamentul speranţei, speranţă care este adevărată deoarece Cristos este Fiul lui Dumnezeu şi este Dumnezeu însuşi. Venerarea lui Isus ca figură divină - a amintit - nu este un rod posterior credinţei, impus prin lege de împăratul Constantin la conciliul ecumenic de la Niceea în anul 325, cum afirmă unii astăzi, dar s-a impus ca o explozie: „La început era Cuvântul”, scrie la începutul Evangheliei Sfântul Ioan. Contestând figura lui Isus susţinută de atei, părintele Cantalamessa a subliniat că „fără înrădăcinarea în Dumnezeu persoana lui Isus rămâne ireală, inexplicabilă, trecătoare”. Însă, speranţa noastră se bazează tocmai pe faptul că noi întrucât „moştenitori împreună cu Cristos” suntem „moştenitori ai lui Dumnezeu”. „Noi făpturi omeneşti - a adăugat - avem nevoie de speranţă pentru a trăi, ca de oxigen pentru a respira. Cu toate acestea speranţa este adesea considerată dintre cele trei virtuţi teologale, „sora mai mică, ruda săracă”. Se vorbeşte frecvent despre credinţă, şi mai frecvent încă despre dragoste, dar foarte puţin despre speranţă”.

• „Poetul francez Charles Péguy are dreptate când compară cele trei virtuţi teologale cu trei surori: două mai mari, adulte iar una micuţă. Merg împreună pe stradă ţinându-se de mână, - căci cele trei virtuţi teologale sunt inseparabile între ele - cele două mai mari de o parte şi de alta, iar copila în mijloc. Toţi văzându-le, sunt convinşi că surorile mai mari - credinţa şi dragostea - poartă cu ele speranţa din mijloc. Însă greşesc, se înşeală: este copila, speranţa, cea care le trage cu sine pe celelalte două; dacă se opreşte ea, totul se opreşte”.
Şi acest lucru - a continuat predicatorul franciscan - „îl vedem şi pe plan uman şi social: de pildă în Italia, unde „s-a oprit speranţa şi cu ea încrederea, avântul, creşterea, inclusiv cea economică”.
Părintele Catalamessa s-a referit la situaţia italiană, dar observaţia sa este valabilă şi pentru alte ţări, inclusiv România.

• „’Declinul’ despre care se vorbeşte, se naşte de aici. Teama de viitor a luat locul speranţei. Scăderea naşterilor este dovada cea mai clară. Nici o ţară nu are mai mare nevoie decât Italia să mediteze enciclica Papei”.
Trebuie să ne vindecăm de boala cea mai periculoasă, a adăugat, descurajarea, deznădejdea. „Uneori e bine să ne strigăm nouă înşine: ‚Dar Dumnezeu există şi aceasta este de ajuns!”:

• „Serviciul cel mai preţios pe care Biserica italiană îl poate face în acest moment ţării este acela de o ajuta să aibă o tresărire de speranţă. Contribuie la aceasta cine nu se teme să contrasteze defetismul (cum a făcut actorul Roberto Begnini în spectacolul transmis la televiziune), amintind italienilor numeroasele şi extraordinarele motive, spirituale şi culturale, pe care le au de a avea încredere în propriile resurse”. „Nu se abundă în speranţă fără puterea Duhului Sfânt”- a precizat predicatorul Casei Pontificale. „Speranţa este miraculoasă: când se renaşte într-o inimă, totul e diferit chiar dacă nimic nu s-a schimbat…Unde se renaşte speranţa, se renaşte înainte de toate bucuria”.

• „Apostolul sune că cei care cred sunt ‚spe salvi’,’sunt mântuiţi în speranţă’ (Rom 8,24) şi că de aceea trebuie să fie ’spe gaudentes’, ’plini de bucurie în speranţă’ (Rom 12,12). Nu oameni care speră să fie fericiţi, dar oamenii care sunt fericiţi să spere; fericiţi deja acum, pentru simplul fapt de a spera. Fie ca în acest Crăciun, Dumnezeul speranţei, prin puterea Duhului Sfânt şi prin mijlocirea Mariei, ’Mama speranţei’ să ne dea harul de a fi veseli în speranţă şi să o avem din belşug”.
 
Aici serviciul audio: RealAudioMP3








All the contents on this site are copyrighted ©.