Simbolismul creştin al bradului de Crăciun, în viziunea ziaristului italian Fernando
Bea
(RV – 14 decembrie 2007) Obiceiul germanic de a înălţa – de Crăciun – un
brad ornamentat cu lumini nu este foarte vechi, nici chiar în Germania
şi Austria, unde-şi are originea. În 1765, scriitorul german Johann
Wolfgang Goethe, care avea atunci 16 ani, a rămas uimit la vederea –
pentru prima dată – a unui brad împodobit şi iluminat la Leipzig. Abia în
jurul anului 1800 bradul devine un simbol al Crăciunului, putând fi însă văzut doar
în casele familiilor cu bunăstare din Zürich, München şi Viena. Însă, primul brad
ornat cu steluţe şi lumânări aprinse apare reprezentat într-o calcografie din 1509
a pictorului german Lucas Cranach cel Bătrân. Din documente aflăm că, un secol mai
târziu, mai exact în 1601, într-o mănăstire a călugărilor augustinieni di regiunea
italiană Alto Adige, ce aparţinea la acea vreme Austriei, un brad împodobit cu lumânări
aprinse străjuia marea iesle din biserica mănăstirii.
Simbolismul bradului
de Crăciun poate fi înţeles doar în legătură cu pomul vieţii, aşezat de Dumnezeu în
mijlocul raiului, un pom diferit de cel al cunoştinţei binelui şi răului, căci fructele
acestuia dăruiau imortalitate. Transformarea acestui copac într-un simbol al Crăciunului
reprezintă un mod foarte expresiv de a mărturisi că pomul vieţii este pentru noi Cristos,
cel venit în lume pentru a învinge moartea şi de la care sperăm să primim viaţa veşnică.