2007-12-21 19:18:57

Preşedintele Franţei pentru Radio Vatican: Papa întruchipează un mesaj de pace, speranţă şi reconciliere, util în lumea de astăzi care dansează pe un vulcan


(RV - 21 decembrie 2007) Înainte de ceremonia din bazilica Laterană, preşedintele francez Nicolas Sarkozy a acordat un interviu comun pentru Radio Vatican, cotidianul L’Osservatore Romano şi Centrul Vatican de Televiziune.

Pentru emiţătorul nostru, Nicolas Sarkozy a răspuns întrebărilor puse de responsabila programului francez, Romilda Ferrauto, care înainte de toate i-a cerut preşedintelui să povestească emoţiile care au marcat întâlnirea sa cu Benedict al XVI-lea:
• „Este o întâlnire importantă deoarece Papa este un şef de Stat, Papa este capul religios iar eu mă simt catolic prin tradiţie şi din inimă. Este o autoritate mondială, spirituală şi pentru mine este vorba de o întâlnire diferită de întâlnirile cu alţi şefi de Stat. Are o dimensiune spirituală, întruchipează un mesaj de pace, de speranţă şi de reconciliere care este util în lumea de azi, înclinată spre divizare, spre ciocniri şi neînţelegeri. Apoi întâlnirea pe care am avut-o cu Papa a fost extrem de cordială. Este un om de mare cultură, un om inteligent, un om căruia îi place să asculte, care are o mare experienţă, şi căruia i se poate vorbi cu sinceritate şi aşa a fost şi conversaţia noastră”.

Aţi putea să ne daţi câteva amănunte în privinţa schimbului de idei pe care l-aţi avut cu el?
• „Am vorbit în amănunt despre situaţia din Liban, i-am spus cât de mult sunt legat de noţiunea de diversitate în ţările din Orient şi din Orientul Mijlociu. I-am spus cât de importante sunt pentru mine valorile creştine în istoria Franţei. I-am spus ce mare importanţă atribui apărării, întruchipării unei identităţi europene într-o lume care nu trebuie să devină plată în faţa unei singure culturi şi a fost un schimb extrem de liber. Dar i-am spus şi cât aş fi de bucuros să-l primesc în Franţa, independent de vizita la Lourdes, şi cât aş fi de bucuros dacă ar veni la Paris”.

Domnule preşedinte, ştiţi că unii analişti consideră că acest proiect are ca scop şi acela de a exclude definitiv candidatura Turciei la Uniunea Europeană sau de a-i conferi o altă formă. Aţi avut oportunitatea să vorbiţi despre punctul dumneavoastră de vedere asupra Turciei şi Uniunii Europene în Vatican şi credeţi că punctul de vederea al dumneavoastră coincide cu cel al Sfântului Scaun?
• „Nu sunt purtătorul de cuvânt al Sfântului Scaun, dar am vorbit, fireşte, despre aceasta cu Sfântul Scaun. Turcia nu este în Europa, este o realitate geografică. Turcia se găseşte în Asia Mică. Deci sunt necesare legături foarte strânse între Turcia şi Europa, Turcia este o mare civilizaţie, este un mare Stat, este un mare popor dar nu este Europa. În Europa avem însă Balcanii, sunt Europa. Şi în afară de aceasta, Turcia este mediteraneană. Mă gândesc la un acord de colaborare între Turcia şi Europa, cel mai intens posibil, care nu este o adeziune. Fireşte Turcia, în cadrul uniunii mediteraneene, are locul său: este o mare putere mediteraneană, cel puţin atât cât ştiu. Dar asta nu înseamnă că pentru că face parte din Uniunea Mediteraneană, nu trebuie să fie în Europa. Nu trebuie să fie în Europa, din punctul meu de vedere, pentru că nu este europeană”.

Avem o ultimă întrebare. Viitorul Europei este o temă care stă la inima papei Benedict al XVI-lea şi dumneavoastră aţi spus că aţi vorbit despre acest subiect. Puteţi adăuga altceva în legătură cu acest schimb de idei?
• „Europa a încheiat o mare etapă prin Tratatul simplificat şi s-a dotat cu un grup de experţi. Acum trebuie să treacă la fapte. Franţa va asigura preşedinţia Europei după prietenii noştri sloveni, la 1 iulie 2008. Franţa va căuta să răspândească idea unei Europe a imigraţiei, a unei Europe a apărării şi a unei Europe a mediului, adică a unei Europe care are ambiţii mari în materie de dezvoltare durabilă, Pentru a arăta drumul lumii, trebuie ca lumea să înceteze să mai danseze pe un vulcan”.

Aici serviciul audio: RealAudioMP3








All the contents on this site are copyrighted ©.