Ieslea de Crăciun, o tradiţie seculară

(RV – 21 decembrie 2007) Istoria ieslei îşi are începutul în ajunul Crăciunului din 1223 şi este legată – fără vreo umbră de îndoială – de figura Sfântului Francisc de Assisi care, în acel îndepărtat an, a amenajat o iesle în localitatea Greccio, din provincia italiană Rieti, după cum relatează Sfântul Bonaventura în „Legenda Major”.
Printre străvechile iesle, merită amintită şi cea din bazilica papală Sfânta Maria cea Mare, din Roma, unde se păstrează câteva fragmente din lemnul care – potrivit tradiţiei – ar aparţine ieslei din Betleem.
Începând cu anul 1300, Germania şi Austria devin maestre în arta realizării ieslelor şi ale statuilor acestora, iar franciscanii, capucinii şi iezuiţii au fost cei care au răspândit obiceiul ieslei, făcându-l cunoscut prin intermediul a numeroase broşuri în care au descris roadele spirituale ale amenajării ieslelor în familii.
Oraşul italian Napoli este cunoscut în întreaga lume ca fiind locul prin excelenţă al artizanilor ieslelor, ce realizează personajele în teracotă policromă; cea mai veche iesle napolitană se află în biserica San Giovanni in Carbonara şi datează din 1484.
Ieslea tipic napolitană este descrisă şi de cunoscutul scriitor german Johann Wolfgang Goethe care, într-o scrisoarea din mai 1832, expediată din Napoli, unde se afla în acea perioadă spune: „…în acest vesel oraş, astfel de reprezentări se înalţă până la terasele caselor. Se construiesc din bucăţele de lemn, în formă de acoperiş, iar de jur împrejur se împodobesc cu copaci şi copăcei mereu verzi, iar înăuntru se aşază statueta Maicii Domnului, a Pruncului Isus…”.
De asemenea, Roma se poate mândri cu o veche tradiţie legată de obiceiul amenajării ieslelor de Crăciun; pentru romani, cea mai dragă reprezentare de acest fel se afla în biserica Santa Maria în Ara Coeli.

Aici serviciul audio: