2007-12-17 13:37:02

Episcopul greco-catolic de Cluj-Gherla invită toţi credincioşii, în perioada 18-20 decembrie, la reculegere ca pregătire pentru Sărbătoarea Naşterii Domnului


(RV - 17 decembrie 2007) Exerciţii spirituale la capela „Sfântul Iosif” cu tema: „La drum cu păstorii: «Să mergem la Betlehem să vedem Cuvântul!» - Să devenim mesageri ai speranţei regăsite”.
Episcopul greco-catolic de Cluj-Gherla invită toţi credincioşii, în perioada 18-20 decembrie a.c., la reculegere în vederea pregătirii pentru Sărbătoarea Naşterii Domnului. Programul se va desfăşura în Capela „Sfântul Iosif” a Catedralei în construcţie din P-ţa Cipariu, Cluj-Napoca, în fiecare zi de la ora 18.15, după Sfânta Liturghie de la ora 17.00. Cu părintească dragoste, Preasfinţia Sa Florentin Crihălmeanu, cheamă şi în anul acesta toţi preoţii şi credincioşii la trei zile de Exerciţii Spirituale, cu îndemnul: „Să lăsăm pentru câteva zile preocupările, «oile» noastre şi să pornim la drum împreună cu păstorii de la Betlehem, pentru a întâlni Cuvântul întrupat. După ce ne vom împărtăşi din bucuria lor, să împărtăşim şi noi la rândul nostru, bucuria de a fi întâlnit Cuvântul şi speranţa care motivează credinţa noastră creştină.
Ne vom folosi, în itinerarul spiritual, de Cuvântul Domnului din Evanghelia de la Luca (2,1-20), precum şi de câteva idei din documentele recente ale Magisteriului Bisericii catolice: «Spe Salvi» – Enciclica Sfântului Părinte, Papa Benedict al XVI-lea despre speranţa creştină şi «Nota doctrinară despre evanghelizare» (N.D.E.).”
Conferinţele vor fi prezentate în spaţioasa Capelă „Sfântul Iosif” şi au ca temă principală: „La drum cu păstorii: «Să mergem la Betlehem să vedem Cuvântul!» - Să devenim mesageri ai speranţei regăsite”, şi vor fi însoţite de imagini din iconografia bizantină şi de picturi reprezentative pentru fiecare zi de reculegere. Tema meditaţiei din ziua I - marţi, 18 dec. a.c., este: “Nu vă temeţi, azi vi s-a născut Mântuitor.” (Lc 2,8-12). În cea de-a II-a zi, PS Florentin va vorbi despre imnul îngeresc la care asistă păstorii uimiţi: “Mărire întru cele de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire.” (Lc 2, 13-15). A treia şi ultima zi, va aduce în prim plan misiunea păstorilor, care, după ce au primit vestea îngerească, după ce au mers şi au văzut Pruncul, devin acum mesagerii speranţei Mântuirii pentru toţi oamenii: “Văzându-L au vestit cuvântul grăit lor despre Copil.” (Lc 2, 17).În fiecare seară, la confesionale vor fi preoţi pentru a da credincioşilor posibilitatea de a se spovedi - de a-şi curăţa sufletele şi a dobândi împăcarea cu Dumnezeu. Sărbătoarea Naşterii Domnului este prin tradiţie o sărbătoare a împăcării, a păcii. De asemenea, este o sărbătoare a familiei, a reunirii familiei în jurul lui Dumnezeu care renaşte, Prunc ceresc, în lume.
„Perioada sfintelor sărbători a Naşterii Domnului nostru Isus Hristos, este în fiecare an, pentru noi, un prilej de a reînnoi speranţa şi bucuria trăirii credinţei noastre creştine. „Criza actuală a credinţei, este în esenţă o criză a speranţei creştine”, ne spune Pontiful Roman, Benedict al XVI-lea în recentul document despre speranţa creştină, „Spe salvi” (Sp.S.,17). Deci, criza religiozităţii actuale în cadrul marii familii creştine europene este, de fapt, datorată lipsei speranţei care motivează credinţa creştină. Depinde de noi dacă reuşim să facem să renască speranţa în sufletele noastre, care să fundamenteze credinţa noastră, orientând întreaga noastră viaţă spre viaţa veşnică. În acest sens ne pot ajuta Sărbătorile Anului Liturgic creştin, dacă sunt trăite la adevărata lor valoare spirituală şi în mod particular mărita Sărbătoare a Naşterii Domnului.” – aflăm din mesajul anului 2007, al Întâi-stătătorului Eparhiei de Cluj-Gherla, PS Florentin Crihălmeanu.
Informează Viorica Sabo, redactor la Departamentul mass-media al Episcopiei greco-catolice de Cluj-Gherla.








All the contents on this site are copyrighted ©.