2007-12-15 20:07:06

Sâmbătă: sumarul emisiunii


(RV - 15 decembrie 2007) Principalele ştiri ale emisiunii şi alte informaţii:
- „Explicaţi tinerilor că succesul şi profitul nu sunt totul, în timp ce Evanghelia umple inima”: îndemn papei Benedict al XVI-lea către episcopii japonezi primiţi împreună sâmbătă dimineaţă la încheierea vizitei lor „ad Limina Apostolorum”.

- Duminică dimineaţă, 16 decembrie, a treia din Advent, Papa se duce în vizită pastorală la parohia „Santa Maria del Rosario di Pompei ai Martiri Portunensi” din Roma unde celebrează Sfânta Liturghie cu ritul dedicării, adică al sfinţii noii biserici.

- „Ştia că a-l iubi pe Cristos înseamnă a iubi Biserica, în pofida slăbiciunii membrilor ei, în trecut şi în prezent”: a spus Benedict al XVI-lea în omilia ţinută vineri seară în bazilica vaticană la funeraliile cardinalului austriac Alfons Maria Stickler, prefect emerit al Bibliotecii Apostolice Vaticane, decedat miercuri la vârsta de 97 de ani.

- A fost publicat calendarul celebrărilor de Crăciun prezidate de Benedict al XVI-lea. Invitaţia Papei la a-l primi în inimile noastre pe Dumnezeu care se face Prunc.

- Blajul în sărbătoare duminică 16 decembrie, Duminica Sfinţilor Strămoşi ai Domnului: în catedrala arhiepiscopală „Sfânta Treime” are loc consacrarea celor doi noi episcopi ai Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică. Noii episcopi au fost aleşi în sesiunea extraordinară a Sinodului din 20 iunie şi după încuviinţarea dată de Papa, proclamaţi la Roma şi la Blaj în data de 27 octombrie. Este vorba de Părintele Mihai Frăţilă, fost rector al Colegiului Pontifical „Pio Romeno” din Roma, Episcop auxiliar al Arhieparhiei de Alba Iulia şi Făgăraş, cu sediul la Bucureşti, Episcop Titular de Nove şi Părintele Vasile Bizău, fost profesor în Seminarul Eparhial de Maramureş, Episcop al Curiei Arhiepiscopale Majore, cu sediul la Blaj, Episcop Titular de Appiaria. Ceremonia consacrării de către Arhiepiscopul Major Preafericirea Sa Lucian Mureşan, cu participarea tuturor episcopilor de ambele rituri din România şi a altor episcopi din Slovacia, Ucraina şi Grecia începe la ora 10.00, fiind precedată la orele 9.30 de procesiunea de la sediul mitropolitan. Noilor episcopi, redacţia Porgramului Român, Radio Vatican le urează din suflet "o muncă bucuroasă şi rodnică în via Domnului întru mulţi ani".

- În locul consideraţiilor omiletice, propunem ascultătorilor noştri o reflecţie a părintelui Mihai Frăţilă, nou episcop ales şi proclamat, înregistrată înainte de a pleca din Roma.

- Duminică 16 decembrie, în calendarul liturgic bizantin român Duminica a-28-a după Rusalii, a Strămoşilor Domnului şi Sfântul Ageu, profet, secolul 6 înainte de Cristos; în calendarul roman sau latin Duminica a-III-a din Advent şi Sfânta Adelaida, împărăteasă, anii 931-990.

Aici serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.