Biserica reafirmă, într-o Notă, necesitatea propovăduirii Evangheliei la toate popoarele. Subliniază caracterul unic al Creştinismului, valoarea Bisericii, respectarea libertăţii religioase inclusiv în lumea creştină

(RV - 14 decembrie 2007) A fost prezentată vineri dimineaţă în Sala Vaticană de Presă „Nota doctrinară asupra unor aspecte ale evanghelizării”, emisă de Congregaţia pentru Doctrina Credinţei în data de 3 decembrie 2007, în comemorarea liturgică a Sfântului Francisc Xaveriu, Patronul Misiunilor. Nota fusese aprobată în prealabil de Benedict al XVI-lea în ziua de 6 octombrie. La prezentarea documentului au intervenit cardinalul William Jospeh Levada, prefectul Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei, cardinalul Ivan Dias, prefectul Congregaţiei pentru Evanghelizarea Popoarelor, cardinalul Francis Arinze, prefectul Congregaţiei pentru Cultul divin şi Disciplina sacramentelor şi mons. Angelo Amato, secretarul Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei.

Nota cuprinde 13 paragrafe structurate în 5 capitole şi un bogat aparat critic cu 56 de note.
1. Introducere.
2. Câteva implicaţii antropologice.
3. Câteva implicaţii ecleziologice.
4. Câteva implicaţii ecumenice.
5. Concluzie.

Documentul reafirmă, deci, necesitatea vestirii Evangheliei tuturor popoarelor, evitând riscurile relativismului şi indiferentismului religios.

În privinţa obiectivelor acestei Note să-l ascultăm pe arhiepiscopul Angelo Amato, secretarul Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei:
• „În realitate scopul acestui document este tocmai acela de a redescoperi şi motiva din nou urgenţa şi necesitatea evanghelizării tuturor popoarelor. Magisteriul pontifical a repetat de mai multe ori că după două mii de ani de creştinism „missio ad gentes”, misiunea la cei cărora nu le-a fost vestită Evanghelia este încă la începuturile sale. De aceea, Biserica este chemată la sarcina ei primordială: aceea de purta vestea cea bună a mântuirii în Cristos la toată omenirea. Spunea Sfântul Paul: „Dacă vestesc evanghelia nu am nici un motiv de laudă pentru că datoria mă obligă. Vai mie dacă nu vestesc evanghelia”(1Cor 9,16).

Există dificultăţi în această privinţă?
• „Este vorba mai degrabă de confuzie, prezentă chiar în institutele misionare”.
 
Despre ce este vorba?
• „Adesea şi pe nedrept, se consideră că evanghelizarea este o limită pusă libertăţii altuia. Ar fi suficient a expune propriile idei fără invitaţia la convertire la Cristos şi fără botez. În concret, deci, nu se respectă evanghelizarea pentru a se angaja numai în promovarea umană şi, practic, în apostolatul pentru dreptate, pace, solidaritate. Mai mult, se ajunge chiar la a susţine că nu ar trebui să fie vestit Cristos celui care nu-l cunoaşte şi nici favoriza adeziunea la Biserică prin primirea botezului, deoarece mântuirea ar fi disponibilă în aceeaşi măsură şi în afara Bisericii, în diferitele religii ale lumii. Deci, nici o propovăduire a lui Cristos, nici o invitaţie la convertire, nimic botez, nici Biserică. Numai angajare în domeniul social”.

Pare o situaţie mai curând gravă. Care sunt cauzele? Arhiepiscopul Amato:
• „Cauzele sunt cu caracter teoretic. S-a introdus în teorie şi apoi şi în practica a nu puţine instituţii, ideea pluralismului religios nu numai de fapt dar şi de drept, cu afirmaţia derivată din el, cea a relativismului religios: fiecare religie ar duce la mântuire la fel cum face creştinismul. De aici, răcirea spiritului misionar până la stingerea lui”.

Este vorba despre un fenomen recent? Răspunde secretarul Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei, arhiepiscopul Angelo Amato:
• „Nu cu totul. Deja în 1990 Ioan Paul al II-lea vorbise despre urgenţa vestirii lui Cristos ca mântuitor al întregii omeniri şi despre necesitatea Bisericii ca sacrament universal de mântuire. În anul 2000, aceeaşi Congregaţie pentru Doctrina Credinţei relevase erorile teologiei pluraliste a religiilor în cunoscuta declaraţie „Dominus Iesus”, care afirmase universalitatea revelaţiei creştine, unicitatea şi universalitatea mântuitoare a misterului întrupării şi universalitatea mântuitoare a Bisericii”.
 
Cum face faţă Nota acestui ansamblu de dificultăţi?
• „Prin intermediul unei întreite consideraţii: antropologică, ecleziologică şi ecumenică.

Dintr-un punct de vedere antropologic Nota reafirmă trei concepte: libertatea fiecărei persoane umane în alegerile sale religioase; capacitatea ei de a căuta şi primi în mod liber binele şi adevărul; dreptul ei la a împărtăşi cu alţii propriile bunuri nu numai materiale dar şi spirituale: ‚este proprie omului dorinţa de a-i face pe alţii părtaşi la propriile bunuri’(7). Deplina adeziune la Cristos la Adevărul său nu micşorează ci exaltă libertatea umană îndreptând-o spre plinătatea sa”.
 
Care sunt implicaţiile ecleziologice, adică bisericeşti, la care se referă Nota? Acelaşi arhiepiscop Angelo Amato:
• „Biserica încă de la începuturi a fost chemată de Isus la convertire şi, la rândul ei, a chemat neamurile, popoarele la convertirea la Evanghelie, ca expresie a noii vieţi în Cristos. Încorporarea în Biserica nu este extinderea unui grup de putere, dar intrarea liberă în reţeaua de prietenie cu Cristos. Este vorba de un dar de comuniune în caritate, în iubire. Lărgirea, extinderea Bisericii în istorie nu este altceva decât un serviciu pentru prezenţa lui Dumnezeu în istorie şi un mijloc de autentică umanizare a omului şi a lumii. Cine vesteşte Evanghelia devine ambasador al lui Cristos, al adevărului şi mântuirii sale”.

În fine, ce spuneţi despre implicaţiile ecumenice? Arhiepiscopul Amato:
• „Nota clarifică un echivoc. În regiunile cu majoritate catolică există o mare libertate de cult şi de acţiune pentru non catolici. Adesea nu există o adecvată reciprocitate, în sensul că îngrijirea spirituală a catolicilor de către preoţi şi episcopi, în teritorii cu majoritate necatolică, este considerată prozelitism. Nota reafirmă urgenţa şi respectarea libertăţii religioase a fiecărei persoane umane, şi pentru cine vrea să se apropie şi să intre în Biserica catolică: ‚dacă un creştin necatolic, din motive de conştiinţă şi convins de adevărul catolic, cere să intre în deplina comuniune a Bisericii catolice, acest lucru trebuie respectat ca lucrare a Duhului Sfânt şi ca expresie a libertăţii de conştiinţă şi de religie’ (n.12). Nu este vorba prin urmare de prozelitism dar de respectul demnităţii persoanei şi de respectul alegerilor sale religioase. Nimic nu se impune cu forţa, dar în totala gratuitate a împărtăşirii unui dar”.
 
Aici serviciul audio: