Biserica, mister de intimă comuniune cu Dumnezeu şi de unitate a întregului neam omnenesc, în centrul audienţei generale de miercuri ţinută de Benedict al XVI-lea despre Sfântul Paulin de Nola (353-431)

(RV - 12 decembrie 2007) Mărturia Sfântului Paulin de Nola ne ajută să înţelegem că Biserica este „sacrament al comuniunii intime cu Dumnezeu”: este reflecţia lui Benedict al XVI-lea oferită credincioşilor la audienţa generală de miercuri în aula Paul al VI-lea din Vatican. În cateheza sa, Papa s-a oprit asupra figurii acestui Sfânt care a trăit între anii 353 - 431, strălucit exemplu de apostol al carităţii şi prieten al unor mari personalităţi ale Bisericii precum Ambroziu, Augustin, Ieronim, Sulpiciu Sever, Eucher, Niceta de Remesiana. După audienţa generală, Sfântului Părinte i-a fost prezentat portretul său oficial realizat de pictoriţa rusă Natalia Ţarkova.
***
Mai întâi o scurtă biografie a Sfântului Paulin de Nola.
Meropius Pontius Anicius Paulinus s-a născut în jurul anului 353, la Bordeaux, în Galia dintr-o bogată familie senatorială romană. A fost elevul şi prietenul retorului şi poetului Ausoniu. După studii strălucite, a fost senator, apoi consul şi guvernator al regiunii italiene Campania în 379. Ca guvernator, Paulin stă mai mult la Nola decât în capitala Campaniei. La Nola, văzând lumea care alerga la mormântul martirului Sf. Felix, s-a convertit la creştinism. Primeşte botezul în anul 389 sau 390. Moartea în condiţii necunoscute a unui frate al său, i-a adus acuzaţia de fratricid. Paulin e sigur că numai Sf. Felix l-a ajutat să scape de gravele consecinţe ale acuzaţiilor nedrepte. Credinţa îl face să spună că „omul fără Cristos nu este decât praf şi umbră” (Poem X, 289). Se pune la şcoala Sfântului Ambroziu, apoi completează formarea teologică la Bordeaux pe lângă episcopul Sfântul Delfin, de la care primise Botezul. Revenit în patrie se căsătoreşte cu o evlavioasă spaniolă: Terasia. Îşi vinde marea parte de avuţii şi apoi împarte banii săracilor. Se retrage întâi la locul de naştere al soţiei sale, în Spania, unde rămâne patru ani. Au împreună un copil, însă îl vor pierde în urma morţii premature. Cu această ocazie Paulin s-a simţit chemat să-l urmeze total pe Cristos. În 394 este hirotonit preot de episcopul Barcelonei. In 395 pleacă cu soţia sa în Italia şi se stabileşte la Nola, unde, trăind ca frate şi soră, au dus o viaţă de ascetism şi s-au devotat în întregime operelor de binefacere. In 403 ridică o nouă Biserică pe mormântul Sf. Felix, iar în 409, la moartea episcopului de Nola. a fost ales să-i urmeze la conducerea comunităţii. Moare in anul 431 lăsând imaginea unui autentic păstor al carităţii. Din relaţiile sale cu retorul Ausoniu a păstrat gustul pentru poezie şi scrisori. Dar Sfânta Scriptură a constituit sursa de lumină şi de inspiraţie pentru viaţa sa. Lectio divina, lectura textelor sacre însoţită de rugăciune îl conducea pe calea desăvărşirii. Scrierile sale sunt poeme de credinţă şi de iubire. Descoperă de asemenea sensul Bisericii ca mister de unitate, stimulând credincioşii la prietenia şi la comuniunea spirituală sub călăuzirea Duhului Sfânt. Mărturia lui Paulin de Nola ne ajută să înţelegem ceea ce prezintă Conciliul vorbind despre Biserică în sensul de comuniune intimă cu Dumnezeu şi de unitate a genului uman.
***
Episcop „cu inimă mare”, a ştiut „să stea aproape de poporul său în momentele triste ale invaziilor barbare”. Astfel Benedict al XVI-lea a trasat figura lui Paulin, care cum s-a spus deja, înainte de a fi episcop a fost monah şi preot. Papa a reparcurs viaţa Sfântului Paulin care înainte de a se converti a fost protagonist ale unei timpurii cariere politice. Tocmai în această perioadă, ducându-se la mormântul Sfântului martir Felix, harul „a făcu să încolţească în inima sa sămânţa convertirii:
• „În timp ce se străduia să construiască cetatea pământească, el descoperea drumul spre cetatea cerească. Întâlnirea cu Cristos a fost punctul de sosire al unui drum anevoios, semănat cu încercări. Împrejurări dureroase, începând de pierderea autorităţii politice, la-u făcut să atingă cu degetul vremelnicia lucrurilor”.

În drumul său de credinţă, a amintit papa Benedict, se situează şi căsătoria cu evlavioasa nobilă Terasia. Când le moare copilul, la puţine zile după naştere, Paulin este zguduit profund şi, în deplin ac ord cu soţia, începe o riguroasă viaţă ascetică trăind cu ea „în castă fraternitate”. Autenit „păstor al carităţii”, ministerul său s-a carcaterizat „prin atenţia deosebită faţă de săraci”. În anul 4009, a devenit episcop de Nola la capătul unui drum care, a amintit Papa, a suscitat mare emoţie în acea epocă:
• „Convertirea lui Paulin a impresionat contemporanii. Maestrul său Ausoniu s-a simţit trădat şi i-a adresat cuvinte aspre, reproşându-i pe de o parte dispreţuirea, considerată absurdă, a bunurilor materiale, pe de alta abandonarea vocaţiei de literat. Paulin i-a replicat că dărurirea făcută săracilor nu însemna dispreţ faţă de bunurile pământeşti, ci mai degrabă, eventual, valorizarea lor pentru scopul mai înalt al carităţii”.

Pe de altă parte, a continuat Pontiful, Paulin nu părăsise, în realitate, poezia, dar „trăgea de acum inspiraţie din Evanghelie”. Poemele sale, a spus „sunt cântări de credinţă şi de iubire, în care istoria cotidiană a evenimentelor, mici şi mari, este văzută ca istorie a mântuirii”. Scriptura, „citită, meditată, asimilată - a adăugat era lumina sub a cărei rază Sfântul din Nola scruta sufletul care tindea spre desăvârşire”. Decizia de a părăsi bunurile materiale, a afirmat Papa, nu era trăită de Paulin ca deplină convertire. Şi aici, Benedict al XVI-lea a citat dintr-o scrisoare a Sfântului:
• Abandonarea sau vânzarea bunurilor temporare posedate în această lume nu constituie împlinirea, ci doar începutul cursei pe stadion; nu este, pentru a spune astfel, ţinta şi doar punctul de plecare”.

Alături de asceză şi de Cuvântul lui Dumnezeu, a relevat, caritatea marca acţiunea sa pastorală. În comunitatea sa monastică, „săracii erau de casă”. Lor Paulin, „nu se limita la le da pomană”: îi primea ca şi cum ar fi fost Cristos însuşi” şi astfel făcând, „avea impresia nu că dă ci că primeşte”. Benedict al XVI-lea s-a oprit astfel asupra teologiei lui Paulin, „o teologie trăită, pătrunsă de Cuvântul lui Dumnezeu din care iese în evidenţă „sensul Bisericii ca mister de unitate”:
•”Teologia timpului nostru a găsit tocmai în conceptul de comuniune cheia de apropiere de misterul Bisericii. Mărturia Sfântului Paulin ne ajută să simţim Biserica aşa cum o prezintă Conciliul Vatican II, ca sacrament al uniunii intime cu Dumnezeu şi al unităţii întregului gen uman”.

Această comuniune, a explicat, Papa, era trăită de Sfântul Paulin mai ales „printr-o înaltă practică a prietenii spirituale”. În aceasta, Sfântul episcop de Nola a făcut din viaţa sa „un răscruce de spirite elevate”, de la Martin din Tour la Ieronim, de la Ambroziu la Augustin şi Niceta de Remesiana. Din această prietenie cu episcopul de Hipona rămând scrisorile în care impresionează căldura cu care cântă prietenia. O prietenie, a spus, care este „manifestare a unicului trup al lui Cristos însufleţit de Duhul Sfânt”.
Cum să nu amintim aici şi cele scrise de Sfântul Paulin de Nola în Poemul 17 cu referire Sfântul Niceta de Remesiana: „ Prin tine toţi barbarii din acele regiuni tăcute, învaţă să laude pe Cristos cu inimi romane şi să trăiască în curăţie şi plăcută pace...”.

Iată şi binecuvântarea apostolică invocată de Papa la încheierea audienţei generale de miercuri după intonarea în cor a rugăciunii Tatăl nostru.

Aici serviciul audio: