Familia umană, principala 'agenţie de pace': o sinteză a Mesajului lui Benedict al XVI-lea pentru Ziua Mondială a Păcii 2008, prezentat marţi presei

(RV - 11 decembrie 2007) „Familia umană, comunitate de pace” este tema celui de-al treilea Mesaj al lui Benedict al XVI-lea pentru Ziua Mondială a Păcii care se va celebra la 1 ianuarie 2008, ajunsă la cea de-a 41-a sa ediţie.

Mesajul structurat în 15 paragrafe cuprinde, după o scurtă introducere, următoarele 6 titluri:
- Familie, societate şi pace.
- Omenirea este o mare familie.
- Familie, comunitate umană şi mediu.
- Familie, comunitate umană şi economie.
- Familie, comunitate umană şi lege morală.
- Depăşirea conflictelor şi dezarmare.

Papa afirmă că, "chiar şi inconştient, cine combate instituţia familială şubrezeşte pacea…deoarece face să slăbească ceea ce, de fapt, este principala ‚agenţie de pace’”. „Tot ceea ce contribuie la a slăbi familia întemeiată pe căsătoria dintre un bărbat şi o femeie, ceea ce în mod direct sau indirect îi frânează disponibilitatea la primirea responsabilă a unei noi vieţi, ceea ce îi împiedică dreptul de a fi prima educatoare a educaţiei fiilor, constituie un obstacol obiectiv pe calea păcii.

Familia naturală, ca intimă comuniune de viaţă şi de iubire, bazată pe căsătoria dintre un bărbat şi o femei, constituie 'locul princincipal al umanizării persoanei şi societăţii', 'leagănulo vieţii şi al iubirii. Calificată ca prima societate naturală, familia este 'o instituţie divină care stă la temelia vieţii persoanelor, ca prototip al oricărei orânduiri sociale'.

Familia are nevoie de casă, de muncă sau de justa recunoaştere a activităţii domestice a părinţilor, de şcoală pentru fii, de asistenţă sanitară de bază pentru toţi. Când societatea şi politica nu se angajează la a ajuta familia în aceste domenii, se privează de o resursă esenţială în serviciul păcii”[5].

„Lexicul familial - scrie Papa - este un lexic de pace; din el trebuie să se alimenteze mereu pentru a nu pierde uzul vocabularului păcii. În inflaţia limbajelor, societatea nu trebuie să piardă referinţa la acea ‚gramatică’ pe care fiecare copil o deprinde din gesturile şi din privirile mamei şi ale tatălui, înainte chiar decât din propriile lor cuvinte”[3].

Familia - subliniază Benedict al XVI-lea - este „titulară de drepturi specifice. Însăşi Declaraţia universală a drepturilor omului care constituie o achiziţie de civilizaţie juridică de valoare cu adevărat universală, afirmă că ‚familia este nucleul natural şi fundamental al societăţii şi are dreptul să fie protejată de societate şi de Stat’…Negarea sau chiar restrângerea drepturilor familiei, obscurează adevărul asupra omului, ameninţă însăşi bazele păcii”[4].

Papa aminteşte că „umanitatea este o mare familie”: „nu trăim unii alături de alţii din întâmplare; parcurgem toţi unul şi acelaşi drum ca oameni şi prin urmare ca fraţi şi surori”. Suntem toţi fii ai lui Dumnezeu: „pornind de la acest Principiu suprem poate fi percepută valoarea necondiţionată a fiecărei fiinţe umane, şi pot fi puse astfel premizele pentru edificarea unei umanităţii pacificate. Fără acest Fundament transcendent, societatea este doar o agregaţie de vecini, nu o comunitate de fraţi şi surori, chemaţi să formeze o mare familie”[6].

Casa familiei umane este pământul - aminteşte mai departe papa Benedict care afirmă: „trebuie să avem grijă de mediul înconjurător”, dar cu o precizare: „fiinţa umană, evident, are un primat valoric asupra întregii creaţii. A respecta mediul înconjurător nu înseamnă a considera natura materială sau animală mai importantă decât omul”. În privinţa chestiunii ecologice Papa îndeamnă la a furniza evaluări „cu prudenţă, în dialogul dintre experţi şi înţelepţi, fără accelerări ideologice spre concluzii pripite şi mai ales concertând împreună un model de dezvoltare posibil de susţinut (durabilă), care să garanteze bunăstarea tuturor în respectul echilibrelor ecologice. Dacă tutelarea mediului înconjurător comportă costuri, acestea trebuie să fie distribuite cu dreptate, ţinând cont de diversităţile de dezvoltare ale diferitelor ţări şi de solidaritatea cu generaţiile viitoare”. Dar „prudenţă - subliniază - nu înseamnă a nu-şi asuma propriile responsabilităţi şi a amâna deciziile; înseamnă mai degrabă a asuma angajamentul de a decide împreună” [7]. Pontiful indică apoi „calea dialogului mai curând decât deciziile unilaterale”. Mai presus de toate este „necesar a intensifica dialogul dintre Naţiuni” asupra „gestiunii resurselor energetice ale planetei” revizuind „standardele ridicate de consum” ale ţărilor avansate şi prevăzând „investiţii adecvate pentru diferenţierea surselor de energie”. Papa denunţă faptul că „ţările sărace…sunt constrânse să epuizeze resursele energetice aflate în posesia lor” şi „însăşi libertatea lor politică este pusă în discuţie prin forme de protectorat sau, oricum, de condiţionare, care apar…umilitoare”[8].

Mesajul reafirmă necesitatea „unei distribuţii echitabile a bogăţiei. În special, ajutoarele acordate ţărilor sărace trebuie să răspundă unor criterii de logică economică sănătoasă, evitând irosiri…funcţionale mai ales pentru menţinerea unor aparate birocratice costisitoare. Trebuie de asemenea să se aibă bine în vedere exigenţa morală de a face astfel ca organizarea economică să nu răspundă numai legilor oarbe ale câştigului imediat, care se pot dovedi inumane” [10].

Papa aminteşte că „pentru a avea pacea e nevoie de o lege comună care să ajute libertatea de a fi cu adevărat ea însăşi, şi nu arbitru orb, şi care să protejeze pe cel slab de samavolnicia celui mai tare”. Şi reafirmă: „forţa trebuie disciplinată întotdeauna de lege şi acest lucru trebuie să aibă loc şi în raporturile dintre State suverane” [11]. „În privinţa naturii şi funcţiei legii” subliniază că aceasta "tebuie să se inspire din norma morală naturală ca bază a normei juridice, altminteri aceasta rămâne în voia unor consensuri şubrede şi provizorii”[12]. Este vorba de o „lege morală comună care, dincolo de diferenţele culturale, permite fiinţelor umane să se înţeleagă între ele relativ la aspectele mai importante ale binelui şi răului, a ceea ce este just şi injust”. „Omenirea nu este ‚fără lege’”[13].

Mesajul cuprinde apoi o privire asupra scenariilor internaţionale: „umanitatea - scrie papa Benedict - trăieşte astăzi, din păcate, mari divizări şi puternice conflicte care aruncă umbre întunecoase asupra viitorului ei”. Papa citează „multele războaie civile în Continentul african, deşi în el nu puţine ţări au făcut progrese în libertate şi în democraţie” şi apoi Orientul Mijlociu „teatru încă de conflicte şi de atentate”. Dar în mod special Papa lansează un nou şi puternic apel pentru „distrugerea progresivă şi concordată a armelor nucleare existente” evidenţiind „pericolul multiplicării ţărilor care deţin arma nucleară”. Notează apoi „cu amărăciune creşterea numărului Statelor implicate în cursa înarmărilor”. Responsabile de acest „funest comerţ…sunt ţările lumii industrial dezvoltate care trag enorme câştiguri din vânzarea de arme” şi „oligarhiile dominante în toate ţările sărace care vor să-şi întărească” puterea [14].

În fine, Papa aminteşte trei aniversări: a 60-a aniversare a Declaraţiei universale a drepturilor omului (1948-2008), definită „un pas decisiv în dificilul şi angajantul drum spre concordie şi pace”, cea de-a 25-a aniversare a adoptării din partea Sfântului Scaun a Cartei drepturilor familiei (1983-2008) şi cea de-a 40-a aniversare a celebrării primei Zile Mondiale a Păcii (1968-2008), rod al unei providenţiale intuiţii a papei Paul al VI-lea. Şi „tocmai în lumina acestor însemnate evenimente” Benedict al XVI-lea invită „fiecare bărbat şi fiecare femeie” la a se angaja pe calea păcii în „conştiinţa apartenenţei comune la unica familie umană” şi îndeamnă „credincioşii să implore de la Dumnezeu fără a obosi marele dar al păcii”[15].

Aici serviciul audio: