2007-12-05 16:49:23

În China au fost consacraţi doi noi episcopi cu apropbarea Papei.


(RV - 5 decembrie 2007) Două importante consacrări episcopale în China. la 30 noiembrie, în sărbătoarea Sfântului Andrei Apostolul, preotul Francisc Lu Shouwang a fost consacrat episcop de Yichang în provincia de Hubei în timp ce marţi 4 decembrie a avut loc hirotonirea episcopală a preotului Iosif Gan Junqiu care a devenit arhiepiscop de Guangzhou (Canton) în provincia Guangdong. Consacrările episcopale ale celor doi preoţi, care fuseseră indicaţi ca vrednici şi apţi pentru episcopat, au avut aprobarea pontificală. La ambele consacrări, credincioşii şi-au manifestat bucuria de a avea după câţiva ani de sediu episcopal vacant, un păstor care, în comuniunea cu Sfântul Scaun şi cu Biserica universală să-i poată călăuzi pe calea fidelităţii faţă de Cristos şi de vestire a Evangheliei în condiţiile deloc uşoare ale lumii de azi.
Aici serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.