Provocările materialismului pentru Biserică şi angajarea pentru reconcilierea dintre Coreea de Sud şi Coreea de Nord în discursul lui Benedict al XVI-lea către episcopii coreeni în vizită ad Limina Apostolorum

(RV - 3 decembrie 2007) Provocările pastorale pentru Biserica din Coreea s-au aflat în centrul discursului lui Benedict al XVI-lea care luni dimineaţă a primit împreună prelaţii Conferinţei episcopale coreene precum şi mons. Vencesalu Padilla, prefect apostolic de Ulaanbaatar în Mongolia, unde catolicii sunt câteva sute, la încheierea vizitei lor ad Limina. Papa a încurajat în mod special iniţiativele de reconciliere dintre Coreea de Sud şi Coreea de Nord.

„Atracţia exercitată de materialism şi efectele negative ale unei mentalităţi secularizate” preocupă episcopii coreeni. „Atunci când bărbaţi şi femei sunt purtaţi afară din lăcaşul Domnului - a observat Papa - aceştia rătăcesc în mod inevitabil într-un deşert de izolare individuală şi de fragmentare socială”, deoarece „numai în Cuvântul întrupat misterul omului află adevărata lumină”.
Din această perspectivă este evident - a spus Benedict al XVI-lea - că pentru a fi păzitori efectivi de speranţă voi trebuie să vă sforţaţi să asiguraţi ca legătura de comuniune care îl uneşte pe Cristos cu toţi cei botezaţi să fie salvgardată şi experimentată ca inima misterului Bisericii”. Iar „poarta pentru acest mister de comuniune cu Dumnezeu - a explicat Sfântul Părinte - este, evident, Botezul. Acest sacrament de iniţiere, mult mai mult decât un rit social sau de bun venit într-o comunitate specială, este iniţierea la Dumnezeu”. De aici preocuparea crescândă a episcopilor coreeni în faţa fenomenului constituit de faptul că nu puţini credincioşi adulţi întrerup deplina participare la celebrările liturgice, „un drept şi o obligaţie în virtutea Botezului”.

De aici şi atenţionarea lui Benedict al XVI-lea care adresându-se episcopilor asiatici a pus în lumină importanţa Liturghiei duminicale, rechemând în special laicii şi mai ales tinerii „la a explora profunzimea şi amploarea” celebrării euharistice.
Papa a recomandat apoi să promoveze căsătoria şi familia şi să acorde atenţie formării şi în chestiunile privind ştiinţele biomedicale. În fine, încurajarea lui Benedict al XVI-lea pentru toate iniţiativele de reconciliere întreprinse pentru bunăstarea fraţilor din Coreea de Nord.

Amintim că Coreea, deja supusă suveranităţii japoneze, a fost în 1945 ocupată la nord de Rusia iar la sud de Statele Unite, apoi separată în două State în 1948, răvăşită în cele din urmă la începutul anilor ’50 de un sângeros conflict; a păşit peste jumătate de secol pe calea unei căutate şi complexe pacificări, unde catolicii care sunt 5 milioane concentraţi în Coreea de Sud joacă un rol pozitiv.
 
Dar să-l ascultăm pe preşedintele Conferinţei episcopale din Coreea, mons. Chang Yik John:
• „Provocările sunt multe. Problema, însă, într-o societate ca cea a noastră, unde Biserica este mică şi minoritară, este convieţuirea cu celelalte religii, în ciuda relativismului şi individualismului culturii în general în epoca noastră consumistă, care e foarte dificilă. Încercăm să o facem prin educaţi, prin mărturiile mai ales ale vieţii creştinilor, lucru deloc uşor. Încercăm să cultivăm micile celule vii ale comunităţii, familiile. Fiecare parohie este împărţită în mici sectoare, unde lumea se cunoaşte şi se reuneşte pentru a forma comunitatea. Încercăm în felul acesta să reînsufleţim celulele vii, sensul de apartenenţă, sensul de misiune din partea lumii, nu numai pentru a păstra Biserica catolică, dar pentru a trăi astfel încă să mărturisim cu adevărat, prin propria viaţă, credinţa trăită, Evanghelia”.

Conferinţa voastră episcopală are jurisdicţie şi asupra Coreii de Nord care trăieşte o situaţie foarte dificilă. Ce puteţi face pentru a ajuta lumea în Coreea de Nord?
• „Avem, da, jurisdicţia, dar nu avem un acces liber în Nord. Prin urmare, încercăm să oferim ajutoare umanitare în diferite moduri şi nu vom înceta să o facem, făcând deosebire dintre regim şi popor: urmărim bunăstarea poporului, mai ales, a persoanelor în demnitatea lor umană. Acesta este lucrul cel mai important. Nu instrumentalizăm ajutoarele ca mijloc de evanghelizare, dar facem aceasta pentru că este o valoare în sine”.

Aici serviciul audio: