Speranţa şi credinţa în centrul alocuţiunii lui Benedict al XVI-lea duminică la recitarea antifonului marian "Angelus Domini"; ştiinţa nu este de ajuns, lumea are nevoie de Dumnezeu

(RV - 2 decembrie 2007) Conexiunea dintre „speranţă” şi „credinţă” şi valoarea lor în istoria care „cere să fie constant evanghelizată”. „Ştiinţa contribuie mult la binele umanităţii, dar nu este în măsură să o răscumpere. Omul este răscumpărat de iubirea care face bună şi frumoasă viaţa personală şi socială. De aceea marea speranţă, cea deplină şi definitivă este garantată de Dumnezeu, care în Isus ne-a vizitat şi ne-a dat viaţa şi în El se va întoarce la sfârşitul timpurilor. În Cristos sperăm, pe El aşteptăm. Sunt conceptele principale dezvoltate de Papa duminică la rugăciunea „Angelus”.

De fapt, în ciuda cerului noros care apoi s-a răzbunat uşor lăsând să apară soarele de iarnă romană, mii de persoane, pelerini şi turişti, s-au reunit la amiază în Piaţa Sfântul Petru pentru a asculta cuvântul de învăţătură al papei Benedict şi a se ruga împreună antifonul marian Angelus Îngerul Domnului, în prima duminică de Advent, perioada liturgică de pregătire la marea sărbătoarea a Naşterii Domnului.
 
Dar să ascultăm alocuţiunea Pontifului:
• „Dragi fraţi şi surori, cu această primă duminică de Advent începe un nou an liturgic: Poporul lui Dumnezeu porneşte din nou la drum, pentru a trăi misterul lui Cristos în istorie. Cristos este acelaşi, ieri, astăzi şi în veci (cfr Ev 13,8); în schimb, istorica se schimbă şi cere să fie constant evanghelizată; are nevoie de a fi reînnoită din interior şi singura adevărată noutate este Cristos: El este deplina ei împlinire, viitorul luminos al omului şi al lumii”. Înviat din morţi, a accentuat Papa, Isus este Domnul căruia Dumnezeu îi va supune toţi vrăjmaşii, inclusiv moartea însăşi (cfr 1 Cor 15,25-28). De aceea:
• „Adventul este timpul prielnic pentru a retrezi în inimile noastre aşteptarea Aceluia „care este, care era şi care vine” (Ap 1,8).
• „Fiul lui Dumnezeu a venit deja la Betleem, sunt de atunci douăzeci de veacuri, vine în orice moment în sufletul şi în comunitatea dispuse să-l primească, va veni din nou la sfârşitul timpurilor pentru „a-i judeca pe cei vii şi pe cei morţi”.
Credinciosul a spus Benedict al XVI-lea - este de aceea mereu vigilent, însufleţit de speranţa intimă de a-l întâlni pe Domnul, cum spune psalmistul: „Eu nădăjduiesc în Domnul, sufletul meu nădăjduieşte în cuvântul său. Sufletul meu îl aşteaptă pe Domnul mai mult decât străjerii ivirea zorilor” (Ps 129,5-6).

Apoi, papa Benedict s-a referit la scrisoarea sa enciclică publicată vinerea trecută, referinţă aplaudată de credincioşii prezenţi în Piaţa San Pietro:
• „Duminica aceasta este, prin urmare, o zi cât se poate de indicată pentru a oferi Bisericii întregi şi tuturor oamenilor de bunăvoinţă a doua mea Enciclică, pe care am dorit să o dedic tocmai teme speranţei creştine. Se intitulează „Spe salvi”, pentru că se deschide cu expresia Sfântului Paul: „Spe slavi facti sumus - În speranţă am fost mântuiţi” (Rom 8,24). În acesta, ca şi în alte pasaje ale Noului Testament, cuvântul „speranţă” este strâns legat cu termenul „credinţă”. Este un dar care schimbă viaţa celui care îl primeşte, după cum dovedeşte experienţa atâtor sfinţi şi sfinte.

În ce consistă această speranţă, atât de mare şi atât de „demnă de încredere” încât să ne facă să spunem că în ea noi avem „mântuirea”? Consistă , esenţial, în cunoaşterea lui Dumnezeu, a răspuns Papa, consistă a mai spus:
• „în descoperirea inimii sale de Tată bun şi milostiv. Isus, prin moartea sa pe cruce şi prin învierea sa, ne-a descoperit chipul său, chipul unui Dumnezeu atât de mare în iubire încât ne împărtăşeşte o speranţă de neclintit, pe care nici moartea nu o poate distruge, deoarece viaţa celui care se încrede în acest Tată se deschide spre perspectiva veşniciei fericite”.

Benedict al XVI-lea a constat cum „dezvoltarea ştiinţei moderne a marginalizat din ce în ce mai mult credinţa şi speranţa în sfera privată şi individuală, încât astăzi apare în mod evident, şi uneori dramatic, că omul şi lumea au nevoie de Dumnezeu - de adevăratul Dumnezeu! - altminteri rămân lipsiţi de speranţă. Ştiinţa contribuie mult la binele umanităţii, dar nu este în stare să o răscumpere”.
În continuare Sfântul Părinte:
• „Omul este răscumpărat de iubirea, care face bună şi frumoasă viaţa personală şi socială. De aceea marea speranţă, cea deplină şi definitivă, este garantată de Dumnezeu, care în Cristos ne-a vizitat şi ne-a dat viaţa, şi în El se va întoarce la sfârşitul timpurilor”. În Cristos sperăm, pe El îl aşteptăm!

Papa a încheiat alocuţiunea duminicală cu un gând la Maica Domnului şi cu o urare: cu Maria, Mama sa, Biserica merge în întâmpinarea Mirelui: o face cu faptele de caritate, căci speranţa, la fel ca credinţa, se arată în iubire. Un bun Advent tuturor!”

După recitarea antifonului „Angelus Domini”, Sfântul Părinte a adresat saluturi particulare în limbile franceză, engleză, germană, spaniolă, slovacă, polonă şi italiană.

Iată şi binecuvântarea apostolică invocată de papa Benedict la întâlnirea cu pelerinii reuniţi la amiază în Piaţa Sfântul Petru pentru recitarea antifonul Îngerul Domnului în prima duminică de Advent, binecuvântare pe care o extinde la toţi cei care, pe calea undelor, o primesc în spirit de credinţă:
• Binecuvântarea apostolică.
 
Aici serviciul audio: