2007-11-26 18:48:06

În ajunul Conferinţei de pace de la Annapolis (SUA), se reaprind speranţele comunităţii internaţionale pentru Orientul Mijlociu. Interviu cu părintele David Jäger, dela Custodia franciscană a Ţării Sfinte


(RV - 26 noiembrie 2007) Mai sunt doar câteva ore până la aşteptata Conferinţă de pace asupra Orientului Mijlociu. La lucrări în orăşelul Annapolis, din statul Maryland în Statele Unite ale Americii vor lua parte negoţiatori israelieni, palestinieni şi diferiţi reprezentanţi ai comunităţii internaţionale.
În cursul după amiezii de luni, în programul preşedintelui american George Bush întâlnirea cu premierul izraelian, Ehud Olmert şi cu premierul palestinian, Abu Mazen. La reuniunea la vârf - a confirmat duminică directorul Sălii vaticane de presă şi director general al emiţătorului nostru, părintele Federico Lombardi - a fost invitat şi Sfântul Scaun. Luni după amiază, s-a anunţat că delegaţia Sfântului Scaun urma să fie condusă de mons. Pietro Parolin, subsecretar pentru Raporturile cu Statele însoţit de mons. Franco Coppola, consilier de nunţiatură.

Dar ce răspunsuri trebuie să vină de la Conferinţa de la Annapolis pentru a face să devină real proiectul a două State democrate - Israel şi Palestina - care să trăiască unul lângă altul în pace şi siguranţă?
Răspunde părintele David Jäger, de la Custodia franciscană a Ţării Sfinte:
Aici serviciul complet audio: RealAudioMP3








All the contents on this site are copyrighted ©.