Să nu ne fie frică de viitor chiar când apare în culori întunecate deoarece începutul şi sfârşitul istoriei este Dumnezeul lui Isus Cristos: Benedict al XVI-lea, duminică la rugăciunea "Angelus" (text)

(RV - 18 noiembrie 2007) Zeci de mii de credincioşi, romani şi pelerini din diferite părţi ale lumii, între care numeroase asociaţii precum şi un grup de catolici români rezidenţi în oraşul Prato din regiunea italiană Toscana, s-au reunit duminică la amiază în Piaţa Sfântul Petru pentru a asculta cuvântul de învăţătură propus de Papa şi a se ruga împreună antifonul marian Îngerul Domnului. Referindu-se la Evanghelia duminicii care vorbeşte despre derularea istoriei privită cu ochii credinţei, papa Benedict a îndemnat credincioşii să trăiască zilnic încrezători în iubirea lui Dumnezeu săvârşind fapte bune vrednice de Împărăţia cerului. Pontiful a îndemnat la solidaritate internaţională cu populaţia din Bangladesh lovită puternic de un ciclon tropical, a formulat auspicii pentru reuşita conferinţei internaţionale inaugurată duminică în Iordania privind interzicerea minelor anti-persoană şi a amintit beatificarea la Novara a preotului italian Antonio Rosmini.
 
Iată textul alocuţiunii în traducerea noastră de lucru:

Dragi fraţi şi surori, în pagina evanghelică de astăzi, Sfântul Luca propune reflecţiei noastre viziunea biblică a istoriei şi reproduce cuvintele lui Isus, care invită ucenicii să nu le fie frică, ci să înfrunte cu încredere dificultăţi, neînţelegeri, până şi persecuţii, perseverând în credinţa în El. „Când veţi auzi vorbindu-se despre războaie şi răscoale, nu vă înspăimântaţi; căci trebuie să se întâmple acestea mai întâi, dar nu va fi încă sfârşitul”(Lc 21,9). Amintindu-şi de aceste avertisment, încă de la început Biserica trăieşte în aşteptarea rugătoare a întoarcerii Domnului ei, scrutând semnele timpurilor şi punând în gardă credincioşii asupra formelor de mesianism ce revin periodic, care de fiecare dată anunţă ca iminent sfârşitul lumii. În realitate, istoria trebuie să-şi urmeze cursul ei, care comportă şi drame umane şi calamităţi naturale. În ea se dezvoltă un plan de mântuire dus deja la împlinire de Cristos în întruparea, moartea şi învierea sa. Acest mister Biserica continuă să-l vestească şi să-l actualizeze prin predicare, prin celebrarea sacramentelor şi mărturia carităţii.

Dragi fraţi şi surori, să primim invitaţia lui Cristos de a înfrunta evenimentele zilnice încrezându-ne în iubirea sa prevăzătoare. Nu ne temem în privinţa viitorului, chiar când acesta ne poate apărea în culori întunecate, deoarece Dumnezeul lui Isus Cristos, care a asumat istoria pentru a o deschide împlinirii sale transcendente, este pentru ea alfa şi omega, începutul şi sfârşitul (cfr Ap 1,8). El ne garantează că în orice mic dar genuin act de iubire se află tot sensul universului şi că cine nu ezită să-şi piardă viaţa pentru El, o regăseşte în regăseşte în plinătate (cfr Mt 16,25).

La a ţine vie atare perspectivă ne invită cu singulară eficienţă persoanele consacrate, care şi-au pus fără rezerve viaţa în serviciul Împărăţiei lui Dumnezeu. Între acestea aş vrea să amintesc în mod deosebit pe cele chemate la contemplaţie în mănăstirile de clauzură, adică de viaţă claustrală. Lor Biserica le dedică o Zi specială miercurea viitoare, 21 noiembrie, în comemorarea prezentării la Templu a Fericitei Fecioare Maria. Le datorăm atât de mult acestor persoane care trăiesc din ceea ce Providenţa le procură prin generozitatea credincioşilor. Mănăstirea, „ca oază spirituală, indică lumii de azi lucrul cel mai important, mai mult în cele din urmă singurul lucru decisiv: există o ultimă raţiune pentru care face să trăieşti, adică Dumnezeu şi iubirea sa de nepătruns”(Heiligenkreuz, 9 septembrie 2007). Credinţa care lucrează prin caritate este adevăratul antidot împotriva mentalităţii nihiliste care în epoca noastră îşi extinde tot mai mult influenţa în lume.

Ne însoţeşte în pelerinajul pământesc Maria, Mama Cuvântului întrupat. Ei îi cerem să susţină mărturia tuturor creştinilor, pentru ca să se sprijine mereu pe o credinţă tare şi perseverentă.


După recitarea antifonului Îngerul Domnului în limba latină Papa a lansat un apel la solidaritate pentru Bangladesh şi a exprimat urarea şi încurajarea sa pentru reuşita conferinţei inaugurate duminică în Iordania privind interzicerea folosirii, stocării, producţiei şi transferării minelor anti-persoană.
S-a referit de asemenea la ceremonia care urma să se desfăşoare în cursul după-amiezii în oraşul Novara, pentru beatificarea preotului italian Antonio Rosmini,

„Zilele trecute un îngrozitor ciclon a lovit sudul Bangladeshului, provocând foarte numeroase victime şi grave distrugeri. Reînnoind expresia durerii mele profunde familiilor şi întregii naţiuni, atât de dragă mie, fac apel la solidaritatea internaţională, care deja s-a pus în mişcare pentru a face faţă nevoilor imediate. Încurajez la a întreprinde orice efort pentru a ajuta aceşti fraţi atât de dur încercaţi”

„Se deschide azi în Iordania cea de-a VIII-a Adunare a Statelor care au semnat Convenţia asupra interzicerii de folosire, stocaj, producţie şi transfer a minelor anti-persoană şi asupra distrugerii lor. Sfântul Scaun este între principalii promotori ai acestei Convenţii, adoptată acum zece ani. Exprim de aceea din inimă urarea şi încurajarea mea pentru o bună reuşită a conferinţei, pentru ca aceste dispozitive care continuă să semene victime, între care mulţi copii, să fie complet abolite.

„Astăzi după amiază va fi beatificat la Novara venerabilul Slujitor al lui Dumnezeu Antonio Rosmini, mare figură de preot şi strălucit om de cultură, însufleţit de aprinsă iubire pentru Dumnezeu şi pentru Biserică. A mărturisit virtutea carităţii în toate dimensiunile ei şi la înalt nivel, dar ceea ce l-a făcut cunoscut mai mult a fost angajarea generoasă pentru ceea ce el numea „caritatea intelectuală”, adică reconcilierea raţiunii cu credinţa. Exemplul său să ajute Biserica, în special comunităţile bisericeşti italiene, să crească în conştiinţa că lumina raţiunii umane şi cea a Harului, când păşesc împreună, devin izvor de binecuvântare pentru persoana umană şi pentru societate”.

Au urmat, ca de obicei, saluturi particulare: de această dată în limbile franceză, engleză, germană, spaniolă, polonă şi italiană.