2007-11-12 20:03:13

„Nu se poate pleca la drum fără busola valorilor morale bine înrădăcinate”: Arhiepiscopul Ioan Robu, într-un interviu pentru SIR, preluat de Radio Vatican


(RV – 12 noiembrie 2007) După tragicul eveniment de la Roma în care şi-a pierdut viaţa Giovanna Reggiani, preşedintele Conferinţei Episcopale din România, arhiepiscopul-mitropolit de Bucureşti Ioan Robu, a făcut următoarele reflecţii într-un recent interviu acordat Serviciului de Informare Religioasă al Conferinţei Episcopale Italiene (SIR), preluat de Radio Vatican:

„Trăim o situaţie care nu place nimănui, nici în Italia şi nici în România. În ce ne priveşte pe noi, admitem existenţa unei probleme legate de o imigraţie necontrolată care a dat posibilitatea unor cetăţeni români să comită delicte ce discreditează o întreagă naţiune. Cazul răsunător întâmplat la Roma trebuie să ne trezească mai ales din punct de vedere moral, încât să ne facă să ne întrebăm care este locul pe care-l ocupă Dumnezeu în societatea românească, căci a pleca într-o altă ţară fără o busolă a valorilor morale bine înrădăcinate, a emigra fără nici un fel de siguranţă în privinţa unei locuinţe, a unui loc de muncă şi fără mijloace de subzistenţă nu poate decât să genereze mari probleme. Este binecunoscută ospitalitatea italiană, după cum este binecunoscută preferinţa românilor pentru Italia, dar cetăţenii români trebuie să fie la înălţimea acestei bune primiri şi să respecte regulile de convieţuire, oferind garanţii în privinţa competenţei profesionale şi a corectitudinii lor.”

Ce se spune în România?
„Şi românii din Italia au nevoie de garanţii în privinţa unui loc de muncă legal, cu un salariu demn, care să le permită să trăiască într-o manieră decentă. Desigur, autorităţile române trebuie să se implice mai mult în favoarea cetăţenilor, cu locuri de muncă şi politici de asistenţă socială, aşa încât să se reducă exodul masiv. Valul de emigranţi din România este deja o realitate, dar o intervenţie imediată, care să nu fie prea tardivă, ar putea stopa excesele care, se ştie, creează întotdeauna situaţii nedorite. Problema trebuie însă înfruntată cu prudenţă, fără a-i învinui pe toţi din cauza unuia sau a unora, căci ar fi o mare nedreptate.”

Care sunt aşteptările legate de colocviile dintre autorităţile române şi cele italiene?
„Sper ca aceste contacte să aibă un rezultat pozitiv şi să ducă la rezolvarea situaţiei. Este binecunoscută prietenia dintre popoare noastre, dar trebuie să recunoaştem că acest climat de tensiune nu favorizează dialogul italiano-român.”

Ce părere aveţi despre decretul de expulzare?
„Decizia a fost deja luată, căci au fost expulzaţi unii cetăţeni români. Cred însă că nu trebuie luate niciodată decizii la cald. În România se spune că această hotărâre este un instrument politic ce serveşte propagandei electorale. Nu ştiu dacă este adevărat, dar dacă ar fi aşa, o astfel de manevră nu face onoare celor care au conceput-o, căci a te folosi de o crimă pentru scopuri politice nu face cinste nimănui, ci din contra…”


Cum se conturează acum viitorul raporturile dintre Italia şi România?
„Ar fi un mare păcat să se ajungă la dispariţia acestei istorii de prietenie dintre popoarele noastre. Acum am avut ocazia de a ne cunoaşte mai bine, am descoperit că suntem capabili să comitem erori grave, dar nu pot fi acestea motivele care să ducă la distrugerea prieteniei dintre noi. Apoi, să nu uităm că aşa cum măsura justiţiei este apreciată atunci când se comite o crimă, tot astfel se evaluează şi măsura carităţii. Îmi doresc ca – prin decizii prudente – situaţia să revină la normalitate. Cred că acest moment de nervozitate va trece cât mai repede, fără a provoca răni de nevindecat”.








All the contents on this site are copyrighted ©.