2007-11-07 20:08:13

Miercuri: sumarul emsiunii


(RV - 7 noiembrie 2007) Principalele ştiri ale emisiunii şi alte informaţii:
- Benedict al XVI-lea la audienţa generală de miercuri în Piaţa Sfântul Petru a ţinut celor circa 40 de mii de credincioşi o cateheză dedicată Sfântului Ieronim, mare biblist din secolul al V-lea, autorul ediţiei „Vulgata”, traducerea în limba latină a Vechiului Testament, reviziuirea Noului Testament. Biblia trebuie citită personal şi în comuniune cu Biserica pentru a nu cădea în individualism. La sfârşitul audienţei strângere de mână între Papa şi arhiepiscopul ortodox rus Inochentie.

- În audienţă miercuri la Benedict al XVI-lea primul-ministru român Călin Popescu Tăriceanu care a mulţumit Bisericii şi Papei pentru sprijinul concret acordat imigraţilor şi pentru promovarea unei culturi a toleranţei. După întâlnirea cu Sfântul Părinte şi înainte de întâlnirea cu premierul italian Romano Prodi, şeful executivului român a acordat un interviu programului român Radio Vatican.

- Rusia: Duma suspendă Tratatul de limitare a armelor convenţionale în Europa.

- Israel: continuă criza privind acordarea vizelor personalului bisericesc, preoţi şi călugări catolici.

- Postul de Televiziune Telepace celebrează 30 de ani de transmisii printr-o Liturghie euharistică la Ierusalim oficiată în aer liber pe locul numit „colina Papei”.

- Catolici, evrei, musulmani şi budişti reuniţi la Berna în Elveţia, pentru prima Săptămână a Religiilor.

- Urări din partea ortodocşilor şi protestanţilor noului preşedinte al episcilor francezi ales luni la Lourdes: este mons. André Armand Vingt-Trois, arhiepiscop de Paris care în consistoriul din 24 noiembrie va fi creat cardinal. La plenara de la Lourdes a episcopilor francezi a participat ca delegat din România PS Petru Gherghel, episcop de Iaşi.

- Călugăriţa Juliana Malama din Zambia este noua superioară generală a Surorilor Franciscane Misionare del Giglio.

- Dieceza de Roma: la 13 noiembrie moment cultural intitulat „Dialoguri în catedrală” cu mons. Gianfranco Ravasi şi ziaristul Giuliano Ferrara asupra cărţii Papei „Isus din Nazaret”.

- Din panorama internaţională: Premierii României şi Italiei, Călin Popescu-Tăriceanu, respectiv, Romano Prodi, au decis, miercuri, să trimită preşedintelui Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, o scrisoare comună vizând problematica minorităţii roma.
Problematica romilor trebuie să fie preocupantă la nivelul Uniunii Europene şi ne aşteptăm ca la nivelul Comisiei Europene să fie luat în consideraţie acest demers, pentru a elabora politici la nivel european, cu accent pe educaţie, a afirmat Călin Popescu-Tăriceanu, la finalul întâlnirii pe care a avut-o, la Roma, cu Romano Prodi.
Şeful Executivului de la Bucureşti a subliniat că autorităţile române au decis crearea unui grup de lucru pe problematica minorităţii roma, format din specialişti ai Ministerului Muncii, Ministerului Internelor şi Reformei Administrative şi ai Ministerului Educaţiei, pentru a stabili modalităţile de integrare socială mai bună a acestei minorităţi.
Cei doi şefi de Guvern au convenit, în cadrul întrevederii de miercuri, asupra unui pachet de măsuri de cooperare la nivel poliţienesc şi judiciar, dar şi suplimentarea activităţii consulare în asistenţa necesară românilor din Italia.
Cooperarea poliţienească va fi întărită prin crearea unui 'task force' din care vor fac parte 30 de poliţişti români. În plus, Bucureştiul va trimite magistraţi delegaţi în Italia.
La rândul său, premierul Romano Prodi a declarat că autorităţile italiene nu vor recurge la expulzări în masă şi vor acţiona aplicând legea şi garantând drepturile tuturor cetăţenilor. El a subliniat că autorităţile de la Roma nu trebuie să aibă prejudecăţi, dar, în niciun caz, nu trebuie să ascundă realitatea. "Nu trebuie să confundăm delincvenţii cu muncitorii oneşti", a spus el: ROMPRES.

- Joi 8 noiembrie, în calendarul bizantin român Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gabriel şi toate cetele cereşti; în calendarul roman sau latin Fericita Elisabeta a Sfintei Treimi şi Sfântul Adeodatus, papă între anii 615 - 618; din timpul pontificatului său a rămas facultatea „binării”, adică posibilitatea de a celebra, din motive pastorale, a doua Liturghie în aceeaşi zi.

Aici serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.