2007-11-03 20:23:37

Actul criminal comis de un român a şocat puternic presa şi opinia publică în Italia. Sâmbătă, funeraliile Giovannei Reggiani; comunităţile imigraţilor români invitate la rugăciune duminică la Sfintele Liturghii pentru victimele provocate de concetăţeni dar şi la un comportament social mai civilizat şi mai creştinesc


(RV - 3 noiembrie 2007) „Aud vorbindu-se şi citesc despre atitudini de intoleranţă. Noi căutăm şi vrem dreptate, o dreptate chiar austeră şi severă, dar nu o intoleranţă care să prevestească acea iarbă rea din care se dezvoltă dictatura”.
Astfel mons. Patrizio Benvenuti, capelan al Marinei Militare, celebrând sâmbătă dimineaţă împreună cu pastorul valdez Antonio Adamo în biserica „Cristo Re” funeraliile Giovannei Reggiani, femeia ucisă la Roma de un imigrat român. De asemenea, la Bucureşti, mai întâi la biserica catolică „Preasfântul Mântuitor” şi apoi sâmbătă în Piaţa Universităţii au fost celebrate Liturghii şi slujbe religioase pentru pomenirea Giovannei Reggiani, la care au participat numeroşi credincioşi, catolici şi ortodocşi.

Revenind la slujba de înmormântare de la Roma, un rit ecumenic respectând confesiunea valdeză a Giovannei Reggiani şi cea catolică a soţului ei căpitanul de navă Giovanni Gumiero, biserica „Cristos Rege” din cartierul Prati în care s-a oficiat ceremonia funerară, a fost plină până la refuz. Erau prezenţi ministrul de interne, Giuliano Amato, primarul Romei Walter Veltroni şi alţi politicieni între care Gianfranco Fini şi Pier Ferdinando Casini. Proclamat în capitala italiană doliu citadin.

Pentru moment rămâne în închisoare Nicolae Romulus Mailat, tânărul cetăţean român de etnie romă acuzat de omucidere voluntară, furt şi violenţă sexuală.

Continuă, între timp, cercetările în legătură cu cei patru români spitalizaţi după ce au fost agresaţi, vineri seară, la Roma, în parcarea unui supermarchet, de un grup de 10 italieni cu feţele acoperite cu cagule. Rămâne gravă starea unuia dintre românii agresaţi.

Actul criminal comis de Romulus Mailat, în urma căruia italianca Giovanna Reggiani şi-a pierdut viaţa, a şocat puternic presa şi opinia publică din Italia, făcând ca în comunităţile imigraţilor români să apară o anumită stare de îngrijorare şi teama de xenofobie.

Vorbind la slujba funerară, mons. Benvenuti a căutat să pună tragicul eveniment în lumina credinţei creştine. „Noaptea nu este doar un timp al zilei dar este şi o stare a minţii şi a spiritului, o dimensiune culturală. Noaptea se ridică mâna lui Cain împotriva fratelui său: dar unde este Cain, a întrebat cu voce tare. Îl căutăm în altă parte, afară; dar Cain este şi în noi. În fiecare om există sensul binelui şi al răului: Cain a greşit dar şi noi suntem în greşeală, şi noi greşim”. Capelanul militar a subliniat cum „creştinii se recunosc înainte de toate după iubirea faţă de aproapele”. Cât priveşte măsurile legislative, invocate sau promise rând pe rând, „se acumulează legi peste legi. Dar toate acest legi nu servesc - a avertizat - dacă înlăuntrul nostru nu avem legea supremă, cea a iubirii”. Iubirea cu care a fost salutată sâmbătă Giovanna Reggiani în ultimul său drum pământesc.

În ceea ce priveşte comunitatea catolică a românilor din Roma, duminică în timpul Sfintelor Liturghii vor fi înălţate rugăciuni pentru Giovanna Reggiani dar şi pentru intensificarea vieţii creştine, a respectului faţă de viaţa şi bunurile semenilor.
Este cât se poate de necesar ca în toate comunităţile româneşti credincioşii să implore îndurare de la Domnul spunând: „Iartă-ne, Doamne, iartă-l pe poporul tău, şi în veci nu te supăra pe noi!” Avem nevoie iar motivele sunt destule.

Aici serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.