Martirii din Spania spun tuturor că nu trebuie să ne mulţumim cu un creştinism trăit cu lâncezeală: cardinalul Saraiva Martins, la Liturghia proclamării a 498 Fericiţi

(RV - 28 octombrie 2007) Peste 40 de mii de persoane, în cea mai mare parte spanioli, au participat duminică dimineaţă în Piaţa Sfântul Petru la Liturghia cu ritul beatificării a 498 martiri ai persecuţiei religioase petrecute în Spania în anii Treizeci ai secolului trecut.
Ins - secvenţe muzicale din tipul Liturghiei.
Cardinalul portughez José Saraiva Martins, prefectul Congregaţiei pentru Cautele Sfinţilor, care a prezidat celebrarea în numele Papei, a amintit în predica sa că aceşti martiri înainte de a muri au iertat persecutorii lor, şi chiar s-au rugat pentru ei. Cardinalul a subliniat că „trăim într-o epocă în care creştinii sunt ameninţaţi în adevărata lor identitate şi aceasta înseamnă că ei sau sunt ’martiri’, adică aderă la credinţa de la Botez în mod coerent, sau se adaptează la valorile pe care le propune lumea. „Viaţa creştină - a mai spus - este o mărturisire personală zilnică a credinţei în Fiul lui Dumnezeu făcut om, care poate cere chiar vărsarea sângelui”. „Nu putem să ne mulţumim cu un creştinism trăit cu lâncezeală”.

Dar să-l ascultăm pe cardinalul Saraiva Martins într-un interviu acordat redacţiei noastre centrale:
Ins - „Beatificarea unor martiri este întotdeauna foarte, foarte semnificativă pentru Biserică, deoarece când vorbim despre martiri se gândeşte mereu la primele veacuri, în timp ce o beatificare de acest fel ne face să înţelegem că şi astăzi există martiri. Trebuie să spunem că secolul trecut a fost secolul care a văzut cei mai mulţi martiri în istoria Bisericii. Biserica are, deci, esenţial o vocaţie la martiriu iar această beatificare este încă o dovadă mai mult, şi prin urmare, apare evident că martiriul nu este un lucru din trecut sau ceva din istorie, dar o realitate prezentă ce caracterizează orice perioadă a istoriei Bisericii. O Biserică care nu cunoaşte martiriul, nu este o adevărată Biserică a lui Cristos; aşa cum o Biserică fără dimensiunea misionară nu ar fi o adevărată Biserică a lui Cristos”.

Unii dintre aceşti martiri, preced războiul civil spaniol, iar alţii sunt chiar din acea perioadă. Puteţi evoca puţin atmosfera în care s-a maturizat martirajul?
Ins - „Atmosfera acelor ani era un climat ce trebuie înţeles ca anticlerical. Republicanii, aşa-zişi, aveau ca ideal, în Spania catolică, să termine cu Biserica o dată pentru totdeauna. Acest lucru ne face să înţelegem motivul pentru care mii şi mii de persoane au fost ucise doar pentru faptul că erau credincioase: preoţi, laici, episcopi. Odium fidei - ura faţă de credinţă a acelor domni, republicani, era scopul şi motorul care îi anima şi îi făcea să reducă Biserica la tăcere o dată pentru totdeauna. Dar Biserica este Biserica lui Cristos şi, de aceea, va supravieţui tuturor luptelor, tuturor persecuţiilor şi - cum spune scriitorul bisericesc Tertulian - „sângele martirilor este sămânţa unor noi creştini”.

Puteţi descrie un caz care v-a impresionat în mod deosebit, în numărul mare al noilor Fericiţi?
Ins - „M-a impresionat foarte mult martirajul unui grup de seminarişti din Barbastro, care erau foarte tineri şi care au fost prinşi şi ucişi: erau suflete nevinovate care aveau singurul păcat faptul că doreau să devină preoţi. M-a impresionat puternic şi mă cutremur numai gândindu-mă. Cum se poate ca răutatea umană să ajungă până aici?” Dar au avut un curaj extraordinar şi omeneşte inexplicabil, curajul de a-şi da mai degrabă viaţa decât să renege credinţa în Cristos”.
 
Aici serviciul audio: