2007-10-26 14:18:27

Lectio divina, o cale de pătrundere a Cuvântului lui Dumnezeu în inima omului; interviu cu preotul carmelit Bruno Secondin


(RV – 26 octombrie 2007) În cadrul bisericii parohiale Santa Maria in Traspontina, din Roma, a fost reluată seria de Lectio divina. Este vorba de lecturi din Sfânta Scriptură, însoţite de rugăciuni şi de meditaţii legate de textele citite, o practică încurajată de Benedict al XVI-lea care a convocat pentru luna octombrie a anului viitor un Sinod al Episcopilor, cu tema „Cuvântul lui Dumnezeu”.
Mai multe explicaţii despre Lectio divina, aflăm de la părintele carmelit Bruno Secondin, care conduce întâlnirea de meditaţie şi rugăciune din parohia romană Santa Maria in Traspontina:
INS „Lectio divina reprezintă o experienţă foarte veche, ce-şi are originile în primele timpuri ale creştinismului. Este un mod de a asculta Cuvântul lui Dumnezeu, meditându-l cu inimă deschisă şi cu atenţie, astfel încât acest Cuvânt să pătrundă şi să se depoziteze în inimă, pentru a se transforma mai apoi în gânduri care să ne conducă viaţa”.

Aţi condus deja diverse cursuri. Ce roade poate aduce Lectio divina participanţilor la acest tip de întâlnire?
INS „Experienţa pe care am acumulat-o în cei 12 ani de activitate, ne demonstrează că lumea se îndrăgosteşte de Cuvântul lui Dumnezeu, dorind cu adevărat să-l cunoască, cu inimă bună şi disponibilă, pentru a-l putea pune mai apoi în practică. Lectio divina conduce la o credinţă mai profundă, trăită cu mai multă convingere, o credinţă din care izvorăşte o rugăciune mai autentică şi o mai mare atenţie pentru valorile vieţii creştine, deci şi pentru Sfânta Liturghie şi Sacramente”.

Benedict al XVI-lea a stabilit un sinod pentru anul viitor cu o temă despre Cuvântul lui Dumnezeu. Care sunt aşteptările legate de acest eveniment?
INS „Ne dorim ca această experienţă atât de bogată a Cuvântului lui Dumnezeu în Biserică să se consolideze, astfel încât să alimenteze viaţa creştinilor în toate aspectele sale şi să dea forţa interioară necesară unei autenticităţi creştine, trăite cu convingere”.
 
Aţi consultat deja proiectul următorului sinod, schema de discuţii?
INS – „Este vorba de trei capitole, dar textul este încă provizoriu. Proiectul serveşte tocmai pentru a suscita participarea la discuţii, fiecare capitol fiind însoţit de întrebări specifice. Cu ajutorul răspunsurilor ce vor veni de la toate episcopatele, va fi redactat textul de bază al sinodului, numit „Instrumentum laboris”, adică instrument de lucru”.

Sunteţi de acord cu faptul că în rândul catolicilor există încă multă ignoranţă în privinţa Sfintei Scripturi?
INS „Da. Papa însuşi recunoaşte acest fapt, dar acest lucru nu trebuie să ne înspăimânte. Noi avem o experienţă seculară a Cuvântului lui Dumnezeu, care a fost marginalizată într-o oarecare măsură, dar în prezent se înregistrează o trezire puternică, o posibilitate de comunicare foarte bogată. Noi trebuie să facem toate eforturile astfel încât acest Cuvânt să devină prezent într-o manieră profundă, de calitate”.

Aici serviciul audio:







All the contents on this site are copyrighted ©.