Un pas important spre un dialog bazat pe adevăr, scrisoarea celor 138 înţelepţi musulmani: interviu cu părintele iezuit Samir Khalil Samir

(RV – 24 octombrie 2007) Scrisoarea trimisă papei Benedict al XVI-lea şi altor lideri creştini de către 138 înţelepţi musulmani a avut un amplu ecou. În aceste zile, Consiliul Ecumenic al Bisericilor şi-a exprimat aprecierea faţă de scrisoare. Modul de formulare şi conţinutul acesteia reflectă o încercare sinceră de dialog dintre creştini şi musulmani. Aprecierea aparţine preotului iezuit Samir Khalil Samir, profesor de islamologie şi de istorie a culturii arabe la Universitatea Saint Joseph, din Beirut. Să-l ascultăm, într-un interviu realizat de redacţia noastră centrală:
INS – „Scrisoarea prezintă un aspect pozitiv esenţial: întreaga structură se bazează pe conceptul de iubire – iubirea de Dumnezeu şi de semeni. Această modalitate nu este tradiţională pentru gândirea şi structura mentală şi teologică islamică. Este o caracteristică a creştinilor de a vorbi despre iubirea de Dumnezeu, în vreme ce, în tradiţia musulmană, aceasta este o expresie foarte rară. Este, aşadar, un act de bunăvoinţă, o încercare de a găsi un teren comun”.

Ce elementele de noutate conţine scrisoarea?
INS – „Aspectele noi şi pozitive sunt numeroase. În comparaţie cu prima scrisoare trimisă papei, care era critică într-o oarecare măsură, aceasta din urmă nu conţine nici o critică, ci este o propunere de găsire a elementelor comune celor două religii. Chiar în titlul scrisorii este reprodus unul dintre cele mai frumoase pasaje din Coran: cel în care Mahomed le vorbeşte creştinilor, spunându-le: „Să ne punem de acord măcar asupra unui fapt, şi anume unicitatea lui Dumnezeu”. Un alt aspect ce trebuie subliniat este numărul semnatarilor scrisorii, care a crescut de la 38, în cazul primei scrisori, la 138, câţi sunt cei de acum. Merită evidenţiat, de asemenea, faptul că din grupul semnatarilor fac parte şi laici, nu doar lideri religioşi; lucru foarte important, pentru că scrisoarea reflectă, ia în consideraţie, realitatea islamică, ce nu trebuie reprezentată doar de către imami şi alţi lideri religioşi.”
 
Această scrisoare ar putea reprezenta o ocazie favorabilă îmbunătăţirii dialogului dintre creştini şi musulmani?
INS – „Da, cu siguranţă! Pentru că este o iniţiativă pacifică şi un climat liniştit, senin este fundamental în dialogul interreligios. Cred că trebuie să trecem acum de la controversă la dialog critic, ceea ce înseamnă să nu admit tot ceea ce îmi spune celălalt, ci să-l critic plecând de la propriile mele criterii, aşa cum partenerul de dialog mă critică în funcţie de criteriile sale, şi asta până când vom găsi, împreună, criterii comune. Uneori se spune că papa Benedict al XVI-lea a ales să urmeze o linie dură în privinţa islamului, însă nu este adevărat. Consider că Papa şi-a asumat – în tot ceea ce face – o privire critică. Iar noi trebuie să înţelegem bine acest aspect, pentru că a critica nu înseamnă că lipseşte iubirea”.

S-ar putea spune că încep să se întrevadă primele fructe ale acelui extraordinar discurs pe care Benedict al XVI-lea l-a făcut la Regensburg…
INS – „Acest discurs este conceput – în mod esenţial – pe baza dialogului. Unii îmi spuneau că a reprezentat o mare eroare, pentru că din acel moment dialogul a devenit imposibil. Eu nu sunt de acord cu acest tip de afirmaţii. Cred, însă, că de la acel discurs dialogul a trecut de la un gen de complezenţă în cuvinte – de la un fel de dialog diplomatic – la un prim pas în sensul afirmaţiei că vrem să oferim lumii un proiect. Astfel, eu pot spune ce gândesc, pot exprima punctul meu de vedere, care poate fi chiar critic, la fel cum tu – la rândul tău – poţi să-mi spui opinia ta critică, şi astfel mergem înainte pe calea unui dialog fondat pe iubire şi adevăr”.