Mons. G. Ravasi, la început de mandat: dialogul credinţei cu lumea culturală, îngreunat de reticenţe faţă de valorile creştine

RV 15 oct 2007. Arhiepiscopul Gianfranco Ravasi a început luni mandatul său de preşedinte al Consiliului Pontifical al Culturii, al Comisiilor Pontificale pentru Bunurile Culturale ale Bisericii şi de Arheologie Sacră. Născut la Merate, în provincia italiană Lecco acum 65 de ani, fost prefect al Bibliotecii Ambroziene din Milano, a fost chemat pe 3 septembrie de papa Benedict al XVI-lea să urmeze cardinalului Paul Poupard, francez, care a condus departamentul pentru cultură pentru aproape 20 de ani.
La microfonul redacţiei centrale, noul preşedinte al Consiliului Pontifical al Culturii, mons. Gianfranco Ravasi:

Ins – "Primul sentiment este emoţia, desigur, fiind vorba de o activitate ce se deschide înaintea mea într-un mod cu totul neaşteptat. Pînă acum, munca mea s-a desfăşurat în lumea culturii, dar într-un orizont mai restrâns, cum este cel al culturii italiene. Acum se deschide, însă, un orizont mult mai complex şi mai amplu şi de aceea, emoţia devine mai puternică. Pe de altă parte, trebuie să culeg şi ereditatea lăsată de cardinalul Poupard, o figură cunoscută nu numai în Italia şi Franţa dar în întreaga lume, şi a cărui prezenţă a fost decisivă pentru a compune configuraţia acestui departament vatican".

Între atribuţiile specifice, se numără dialogul cu necredinţa, dialogul între credinţă şi ştiinţă, noile instanţe ale culturii contemporane, bunurile culturale ale Bisericii, etc... Cum vedeţi astăzi raportul dintre credinţă şi cultură?

Ins – "Trebuie spus că raportul tradiţional între credinţă şi cultură a cunoscut momente grandioase în trecut. Istoria creştinismului atestă acest fapt. Dar au fost şi momente de ciocnire frontală. Mă gândesc, de exemplu, la ce s-a întâmplat în anii 1800 şi 1900, când marile sisteme culturale s-au situat ca alternativă sau chiar în tensiune faţă de Biserică şi lumea culturii creştine. Să ne gândim, de exemplu, la două modele celebre precum marxismul, pe de o parte, şi idealismul, pe alta, în secolul XIX, care s-au confruntat şi s-au înfruntat la un nivel foarte înalt. În prezent, din păcate, avem un nou aspect care provoacă multă derută şi îngreunează munca de dialog intercultural. Există, în realitate, în multe ambiente, o anumită formă de reacţie la valorile creştine şi la valorile marii culturi spirituale, în general, o reacţie alcătuită mai ales din batjocură, ironie, sarcasm, din publicaţii foarte apropiate ca gen literar de pamflet, dar care nu vor să realizeze acea confruntare elevată la care mă refeream mai înainte. Iată de ce dialogul va deveni cu siguranţă mai complex, mai delicat şi va trebui să aibă momente de aşa natură încât să facă trimitere şi la marea dezbatere a trecutului".

Aici, serviciul audio: