2007-10-08 12:58:30

În China, încă un episcop catolic "dispărut" a murit în izolare, departe de turma sa


(RV - 8 octombrie 2007) La 9 septembrie a decedat la vârsta de 68 de ani, mons. Ioan Han Dingxiang, episcop de Yongnian (Yüngien/Handan) în provincia Hebei din China continentală.
Prelatul se născuse la 17 mai 1939. Hirotonit preot la 21 noiembrie 1986, primse consacrarea episcopală la 14 noiembrie 1989.
În trecut fusese în închisoare timp de peste 20 de ani. Apoi, la începutul lui 2006, „a dispărut”, pentru a spune astfel, şi nimeni nu ştia locul unde era ţinut în izolare. Ştirea morţii a surprins pe toţi, deoarece episcopul nu fusese bolnav sau suferind de vreo boală. În afară de aceasta, a suscitat mare tristeţe şi mâhnire ceea ce s-a petrecut după moartea sa, întrucât murind spre miezul nopţii, la şapte dimineaţa în ziua următoare trupul său a fost incinerat şi îngropat fără nici un rit religios şi fără ca preoţii şi credincioşii diecezei sale să-i poată acorda înmormântarea cuvenită.
Se spune că locul în care a fost îngorpat este sub stricta supraveghere a forţelor de poliţie; nimeni însă nu va putea să împiedice credincioşii din întreaga lume să aducă omagiu unor martori ai credinţei, precum episcopul Han, care pentru Cristos şi Biserica sa au suferit în viaţă şi în moarte.








All the contents on this site are copyrighted ©.