Să devenim mereu "îngeri" unii pentru alţii: predica papei Benedict al XVI-lea la liturghia de consacrare a şase noi episcopi, sâmbătă, în bazilica vaticană (text)

(RV - 29 septembrie 2007) În sărbătoarea Sfinţilor Arhangheli Mihail, Gabriel şi Rafael, Benedict al XVI-lea a prezidat la ora 10 Sfânta Liturghie în bazilica vaticană pentru consacrarea a şase noi episcopi: un ucrainean şi cinci italieni dintre care, un episcop diecezan, un nunţiu apostolic şi trei pentru Curia Romană. Este vorba de mons. Mieczysław Mokrzycki, arhiepiscop coadiutor al arhidiecezei de Lvov a Latinilor în Ucraina; mons. Francesco Giovanni Brugnaro, arhiepiscop de Camerino - San Severino în regiunea italiană Marche; mons.Gianfranco Ravasi, arhiepiscop titular de Villamagna de Proconsolare şi numit preşedinte al Consiliului Pontifical al Culturii şi Comisiilor Pontificale pentru Bunurile Culturale ale Bisericii şi de Arheologie Sacră; mons. Tommaso Caputo, arhiepiscop titular de Otricoli şi numit nunţiu apostolic în Malta şi în Libia; mons. Sergio Pagano, episcop titular de Celene, prefect al Arhivei Secrete Vaticane şi mons. Vincenzo Di Mauro, episcop titular de Arpi şi numit secretar al Prefecturii pentru Afacerile Economice ale Sfântului Scaun.

Dragi fraţi şi surori, ne-am reunit în jurul altarului Domnului pentru o circumstanţă solemnă şi în acelaşi timp de bucurie: consacrarea episcopală a şase noi episcopi chemaţi să desfăşoare diferite oficii în serviciul unicei Biserici a lui Cristos. Ei sunt mons. Mieczysław Mokrzycki, mons. Francesco Giovanni Brugnaro, mons.Gianfranco Ravasi, mons. Tommaso Caputo, mons. Sergio Pagano , mons. Vincenzo Di Mauro. Tuturor le adresez salutul meu cordial împreună cu o frăţească îmbrăţişare. Un salut deosebit adresez mons. Mokrzycki care, împreună cu actualul cardinal Stanislaw Dziwisz, timp de mulţi ani l-a slujit ca secretar pe Sfântul Părinte Ioan Paul al II-lea şi apoi, după alegerea mea ca Succesor al lui Petru, mi-a fost şi mie cu mare umilinţă, competenţă şi devotament. Împreună cu el îl salut pe prietenul papei Ioan Paul al II-lea, cardinalul Marian Jaworski, căruia mons. Mokrzycki îi va da propriul ajutor în calitate de coadiutor. Salut apoi episcopii latini din Ucraina, care sunt aici la Roma pentru vizita lor „ad limina Apostolorum”. Gândul meu se îndreaptă şi spre episcopii greco-catolici, dintre care pe unii i-am întâlnit lunea trecută, şi Biserica ortodoxă din Ucraina. Tuturor vă ureze binecuvântările cerului pentru ostenelile lor menite să menţină activă în ţara lor şi să transmită generaţiilor viitoare forţa tămăduitoare şi întăritoare a Evangheliei lui Cristos.

Celebrăm această consacrare episcopală în sărbătoarea celor trei arhangheli care în Scriptură sunt menţionaţi pe nume: Mihail, Gabriel şi Rafael. Aceasta ne aduce aminte că în Biserica antică - deja în Apocalips - episcopii erau socotiţi „îngeri” ai Bisericii lor, exprimând în felul acesta o intimă corespundere între ministerul episcopului şi misiunea îngerului. Plecând de la îndatorirea îngerului se poate înţelege slujirea episcopului. Dar ce este un înger? Sfânta Scriptură şi tradiţia Bisericii ne lasă să deosebim două aspecte. Pe de o parte, îngerul este o creatură care stă înaintea lui Dumnezeu, orientată cu toată fiinţa sa spre Dumnezeu. Toate cele trei nume ale arhanghelilor termină prin cuvântul „El” care înseamnă „Dumnezeu”. Dumnezeu este înscris în numele lor, în natura lor. Adevărata lor natură este existenţa în vederea Lui şi pentru El. Tocmai astfel se explică şi al doilea aspect care caracterizează îngerii: ei sunt mesageri ai lui Dumnezeu. Îl poartă pe Dumnezeu oamenilor, deschid cerul şi astfel deschid pământul. Tocmai pentru că sunt aproape de Dumnezeu, pot fi şi foarte aproape de om. Dumnezeu, de fapt, este mai intim fiecăruia dintre noi decât ne suntem noi înşine. Îngerii vorbesc omului despre ceea ce constituie adevărata sa fiinţă, despre ceea ce în viaţa sa atât de des este acoperit şi îngropat. Ei îl cheamă să intre din nou în sinea sa, atingându-l din partea lui Dumnezeu. În acest sens şi noi fiinţe umane am trebui mereu din nou să devenim îngeri unii pentru alţii - îngeri care ne abat de la căi greşite şi ne orientează mereu din nou spre Dumnezeu. Dacă Biserica antică îi numeşte pe episcopi „îngeri” ai Bisericii lor, vrea să spună tocmai aceasta: episcopii înşişi trebuie să fie oameni ai lui Dumnezeu, trebuie să fie orientaţi spre Dumnezeu. „Multum orat pro populo” - „Se roagă mult pentru popor”, spune Breviarul Bisericii cu privire la sfinţii episcopi. Episcopul trebuie să fie un rugător, unul care mijloceşte pentru oameni la Dumnezeu. Cu cât o face mai mult, cu atât mai mult înţelege şi persoanele care îi sunt încredinţate şi poate deveni pentru ele un înger - un mesager al lui Dumnezeu, care le ajută să găsească adevărata lor natură, pe ele însele, şi să trăiască ideea pe care Dumnezeu o are despre ele.

Totul devine şi mai clar dacă privim acum figurile celor trei arhangheli a căror sărbătoare Biserica o celebrează azi. Este înainte de toate Mihail. Îl întâlnim în Sfânta Scriptură mai ales în Cartea lui Daniel, în Scrisoarea Apostolului Sfântul Iuda şi în Apocalips. Despre acest arhanghel sunt evidenţiate în aceste texte două funcţii. El apără cauza unicităţii lui Dumnezeu împotriva prezumţiei dragonului, „a şarpelui de demult” cum spune Ioan. Este continua tentativă a şarpelui de a face oamenii să creadă că Dumnezeu trebuie să dispară, pentru ca ei să poată deveni mari; că Dumnezeu ne împiedică în libertatea noastră şi că de aceea trebuie să ne debarasăm de El. Însă dragonul nu îl acuză numai pe Dumnezeu. Apocalipsul îl numeşte şi „acuzatorul fraţilor noştri, acela care îi acuză înaintea lui Dumnezeu zi şi noapte” (12,10). Cine îl pune deoparte pe Dumnezeu, nu face mare omul, dar îi ia demnitatea. Atunci omul devine un produs prost reuşit al evoluţiei. Cine îl acuză pe Dumnezeu, acuză şi omul. Credinţa în Dumnezeu apără omul în toate slăbiciunile şi lipsurile sale: splendoarea lui Dumnezeu străluceşte asupra fiecărui om. Este sarcina episcopului, întrucât om al lui Dumnezeu, să facă loc lui Dumnezeu în lume împotriva negărilor şi să apere astfel măreţia omului. Şi ce s-ar putea spune şi gândi mai mare despre om decât faptul că Dumnezeu însuşi s-a făcut om? Altă funcţie a lui Mihail, potrivit Scripturii, este cea de protector al Poporului lui Dumnezeu (cfr Dn 10,21; 12,1). Dragi prieteni, fiţi cu adevărat „îngeri păzitori”ai Bisericilor care vă vor fi încredinţate! Ajutaţi Poporul lui Dumnezeu, pe care trebuie să-l precedaţi în pelerinajul său, să găsească bucuria în credinţă şi să înveţe deosebirea spiritelor: să primească binele şi să refuze răul, să rămână şi să devină din ce în ce mai mult, în virtutea speranţei credinţei, persoane care iubesc în comuniune cu Dumnezeu-Iubire.

Îl întâlnim pe arhanghelul Gabriel mai ales în preţioasa povestire a anunţului dat Mariei despre întruparea lui Dumnezeu, cum ne spune Sfântul Luca (1,26 - 38). Gabriel este mesagerul întrupării lui Dumnezeu. El bate la uşa Mariei şi, prin intermediul ei, Dumnezeu însuşi cere Mariei „da-ul” ei la propunerea de a deveni Mama Răscumpărătorului: de a da trupul său uman Cuvântului veşnic al lui Dumnezeu, Fiului lui Dumnezeu. În repetate rânduri Domnul bate la uşile inimii umane. În Apocalips spune „îngerului” Bisericii din Laodiceea şi, prin el, oamenilor din toate timpurile: „Iată, eu stau la uşă şi bat. Dacă cineva ascultă glasul meu şi-mi deschide uşa, voi intra la el şi voi sta la masă cu el şi el cu mine” (3,20). Domnul stă la uşă - la uşa lumii şi la uşa fiecărei inimi. El bate pentru a fi lăsat să intre: întruparea lui Dumnezeu, faptul de a se face trup trebuie să continue până la sfârşitul timpurilor. Toţi trebuie să fie reuniţi în Cristos într-un singur trup: aceasta ne spun marile imnuri despre Cristos în Scrisoarea către Efeseni şi în cea către Coloseni. Cristos bate. Şi astăzi El are nevoie de persoane care, pentru a spune astfel, îi pun la dispoziţie propriul trup, care îi dau materia lumii şi a vieţii lor, slujind astfel unificării între Dumnezeu şi lume, reconcilierii universului. Dragi prieteni, este de datoria voastră să bateţi în numele lui Cristos la inimile oamenilor. Intrând voi înşivă în uniune cu Cristos, veţi putea chiar să asumaţi funcţia lui Gabriel: purtaţi chemarea lui Cristos oamenilor.

Sfântul Rafael ne este prezentat în cartea lui Tobia ca îngerul căruia îi este încredinţată sarcina de a vindeca. Când Isus trimite ucenicii săi în misiune, cu îndatorirea vestirii Evangheliei este legată mereu şi aceea de a vindeca. Bunul Samaritean, primind şi vindecând persoana rănită zăcând la marginea drumului, devine fără cuvinte un martor al iubirii lui Dumnezeu. Acest om rănit, care are nevoie de a fi vindecat, suntem noi toţi. A vesti Evanghelia, înseamnă deja prin sine a vindeca, pentru că omul are nevoie mai ales de adevăr şi de iubire. Despre arhanghelul Rafael se relatează în cartea lui Tobia două funcţii emblematice de vindecare. El reface comuniunea tulburată dintre bărbat şi femei. Le vindecă iubirea. Izgoneşte demonii care. mereu din nou, destramă şi distrug iubirea lor. Purifică atmosfera dintre cei doi şi le dăruieşte capacitatea de a se primi reciproc pentru totdeauna. În povestirea despre Tobia această vindecare este relatată în imagini legendare. În Noul Testament, ordina căsătoriei, stabilită în creaţie şi ameninţată în multe feluri de păcat, este vindecată de faptul că Cristos o primeşte în iubirea sa răscumpărătoare. El face din căsătorie un sacrament: iubirea sa, urcată pentru noi pe cruce, este forţa tămăduitoare care, în toate confuziile, dăruieşte capacitatea reconcilierii, purifică atmosfera şi vindecă rănile. Preotului îi este încredinţată sarcina de a conduce oamenii mereu din nou la întâlnirea cu forţa împăciuitoare a iubirii lui Cristos. Trebuie să fie „îngerul” vindecător care îi ajută să-şi ancoreze iubirea în sacrament şi să o trăiască cu angajament mereu reînnoit pornind de la el.
În al doilea rând, Cartea lui Tobia vorbeşte despre vindecarea ochilor orbi. Ştim toţi cât de mult suntem ameninţaţi astăzi de orbirea pentru Dumnezeu. Cât de mare este pericolul care, în faţa a tot ceea ce ştim despre lucrurile materiale şi suntem în stare să facem cu ele, devenim orbi pentru lumina lui Dumnezeu. A vindeca această orbire prin mesajul credinţei şi mărturia iubirii, este serviciul lui Rafael încredinţat zi de zi preotului şi în mod special episcopului. Astfel, în mod spontan suntem purtaţi să ne gândim şi la sacramentul Reconcilierii, la sacramentul Pocăinţei care, în sensul cel mai profund al cuvântului, este un sacrament de vindecare. Adevărata rană a sufletului, de fapt, cauza tuturor celorlalte răni ale noastre, este păcatul. Şi numai dacă există o iertare în virtutea puterii lui Dumnezeu, în virtutea puterii iubirii lui Cristos, putem fi vindecaţi, putem fi răscumpăraţi.
„Rămâneţi în dragostea mea”, ne spune astăzi Domnul în Evanghelie (In 15,9). În ceasul consacrării episcopale vi-o spune în special vouă, dragi prieteni. Rămâneţi în dragostea mea! Rămâneţi în acea prietenie cu El plină de iubire pe care El în această oră vi-o dăruieşte din nou! Atunci viaţa voastră va aduce rod - o rod care rămâne (In 15,16). Pentru ca aceasta să vă fie dăruită, ne rugăm toţi în această oră pentru voi, dragi fraţi. Amin.