Benedict al XVI-lea va consacra sâmbătă şase episcopi în bazilica Sfântul Petru, pentru
necesităţile pastorale ale Bisericii locale şi universale
(RV - 28 septembrie 2007) În sărbătoarea Sfinţilor Mihail, Gabriel şi Rafael, arhangheli,
sâmbătă 29 septembrie Benedict al XVI-lea prezidează dimineaţă la ora 10 Sfânta Liturghie
în bazilica vaticană pentru consacrarea a şase noi episcopi: este vorba de preotul
ucrainean mons. Mieczysław Mokrzycki, arhiepiscop coadiutor ales pentru arhidieceza
de Lvov a Latinilor în Ucraina; mons. Francesco Giovanni Brugnaro, arhiepiscop ales
pentru arhidieceza de Camerino - San Severino în regiunea italiană Marche; mons.Gianfranco
Ravasi, ales arhiepiscop titular de Villamagna de Proconsolare şi numit preşedinte
al Consiliului Pontifical al Culturii şi Comisiilor Pontificale pentru Bunurile Culturale
ale Bisericii şi de Arheologie Sacră; monseniorul italian Tommaso Caputo, ales arhiepiscop
titular de Otricoli şi numit nunţiu apostolic în Malta şi în Libia; apoi italianul
mons. Sergio Pagano, prefect al Arhivei Secrete Vaticane, ales episcop titular de
Celene şi mons. Vincenzo Di Mauro, italian, ales episcop titular de Arpi şi numit
secretar al Prefecturii pentru Afacerile Economice ale Sfântului Scaun. Un reportaj
al Liturghiei cu ritul consacrării episcopale va fi transmis în direct de Radio Vatican
începând de la ora 9.50.