Un om care a trăit din speranţă, mărturisind-o cu smerenie: Benedict al XVI-lea l-a amintit pe cardinalul vietnamez Van Thuan, la cinci ani de la moarte; în curând, va începe cauza de beatificare.

(RV - 17 septembrie ‘2007) Martor al speranţei. Un apelativ devenit cu trecerea anilor aproape un al doilea nume. Cu aceste cuvinte şi Benedict al XVI-lea l-a amintit luni dimineaţă la Castel Gandolfo pe cardinalul vietnamez, François - Xavier Nguyen Van Thuan la cinci ani de la moarte.
„Un deosebit profet al speranţei creştine”, l-a definit Papa, revenind pentru câteva clipe la dramele fizice şi morale care a marcat existenţa cardinalului, deţinut, în închisoare de către autorităţile comuniste ale ţării sale timp de 13 ani fără să fi fost procesat. Acesta era un om care „trăia din speranţă”. Ea a fost pentru el „energia spirituală” care i-a permis să fie mai tare decât brutalitatea celui care a încercat să-l înduplece şi care în schimb a rămas fascinat şi s-a convertit. Speranţa l-a făcut un om de lumină chiar şi în întunericul celulei în care a stat 108 luni: 9 ani în izolare, fără nici o companie decât credinţa sa reafirmată în fiecare zi de Liturghii clandestine celebrate cu trei picături de vin şi una de apă consacrate în palma mâinii, cu o simplă cruce de lemn ţinută la gât cu un fir electric împletit, şi nelăsată niciodată nici după ce a devenit cardinal. „Aceasta este mărturia de credinţă pe care ne-a lăsat-o acest eroic păstor”, a afirmat cu afecţiune Benedict al XVI-lea, în audienţa acordată membrilor Consiliului Pontifical al Dreptăţii şi Păcii, la conducerea căruia prelatul vietnamez a fost chemat de Ioan Paul al II-lea în 1998.

Episcopul Francisc Xaveriu - aşa îi plăcea să se prezinte - a fost chemat în casa Tatălui în toamna anului 2002, după o lungă perioadă de suferită maladie înfruntată în totală abandonare la voinţa lui Dumnezeu.
Ins - „Cum am putea uita distinsele trăsături ale cordialităţii sale simple şi imediate?” Cum să nu punem în lumină - a continuat Papa - capacitatea pe care el o avea de a dialoga şi de a se apropia de toţi? Îl amintim cu mare admiraţie, în timp ce revin în minte marile viziuni pline de speranţă care îl însufleţeau şi pe care el ştia să le propună cu uşurinţă şi convingător; angajarea sa plină de fervoare pentru răspândirea doctrinei sociale al Bisericii între săracii lumii, năzuinţa pentru evanghelizarea continentului său, Asia, capacitatea pe care o avea de a coordona activităţile de caritate şi de promovare umană pe care le susţinea în locurile cele mai ascunse ale pământului.

Numele cardinalului Van Thuan a fost dat Observatorului Internaţional instituit pentru a promova doctrina socială a Bisericii la nivel internaţional.
Ins - „Cardinalul Van Thuan era un om de speranţă, trăia din speranţă şi o răspândea între toţi cei pe care îi întâlnea. Tocmai datorită acestei energii spirituale - a observat Papa - a rezistat tuturor dificultăţilor fizice şi morale. Speranţa l-a susţinut ca episcop izolat timp de 13 ani de comunitatea sa diecezană; speranţa l-a ajutat să întrevadă în absurditatea evenimentelor ce i s-au întâmplat - nu a fost niciodată procesat în timpul îndelungatei sale detenţii - un plan providenţial al lui Dumnezeu”. Ştirea bolii, tumoarea, care l-a condus apoi la moarte, i-a venit aproape odată cu numirea de cardinal din partea papei Ioan Paul al II-lea care nutrea faţă de el mare stimă şi afecţiune. Cardinalului Van Thuan îi plăcea să repete că creştinul este omul orei, al clipei de faţă, a momentului prezent de primit şi de trăit cu iubirea lui Cristos. În această capacitate de a trăi ora prezentă transpare abandonarea sa intimă în mâinile lui Dumnezeu şi simplicitatea evanghelică pe care toţi am admirat-o în el. Este poate cu putinţă - se întreba - ca cine se încrede în Tatăl ceresc să refuze apoi să se lase strâns în braţele sale?”.
Papa a încheiat discursul, mărturisind că a primit cu bucurie intimă ştirea că în curând se va introduce Cauza de beatificare a acestui deosebit profet al speranţei creştine şi în timp ce îi încredinţăm Domnului sufletul său ales, ne rugăm ca exemplul său să fie pentru noi de autentică învăţătură”.
În anul 2000, Ioan Paul al II-lea - care în Consistoriul din anul următor avea să-l creeze cardinal - îl invitase pe arhiepiscopul de atunci Van Thuan să predice exerciţiile spirituale de Postul Mare pentru Curia Romană. Tip de o săptămână, faptele mai importante ale dureroasei şi extraordinarei sale detenţii au devenit materie de emoţionantă reflecţie asupra valorii credinţei susţinută de o speranţă de neclintit în ajutorul lui Dumnezeu. Valoare ce transpare şi în acest interviu pe care cardinalul l-a acordat redacţiei noastre centrale puţin după atentatele din 11 septembrie în vederea întâlnirii interreligioase de la Assisi, convocată de Ioan Paul al II-lea în ianuarie 2002. Să reascultăm cuvintele cardinalului Van Thuan:
Ins - „În faţa acestor tragedii naţionale şi internaţionale, vedem că există trei puncte foarte importante: dreptatea, responsabilitatea - mai ales a edicatorilor şi guvernanţilor - şi al treilea, convertirea inimilor. Întrucât fără convertirea inimilor, fără rugăciune nu există umilinţa pentru a asculta, şi când nu parcurgem această stradă, există doar putere, bani şi arme. A împărtăşi cu toţi ceilalţi bucuria noastră, bucuria speranţei: speranţa noastră este deja în inima noastră pentru Isus a venit pentru noi. Mântuirea este certă: este de ajuns să mergem la întâlnirea cu Isus”.
Speranţa, prin urmare, este mesajul pe care Biserica îl dă omului în acest moment de beznă…
Ins - „Este marea sfidare a omenirii! Mulţi pierd speranţa dacă nu văd un punct de referinţă care este Isus, care este adevărata şi unica noastră speranţă”.
Aţi pierdut vreodată speranţa în perioada închisorii?
Ins - „Eu am avut momente într-adevăr dificile, tentaţia de răzbunare, tentaţia disperării…dar în momentul cel mai critic, în abisul mizeriei mele, al slăbiciunii mele umane, în acel moment Domnul mi-a întins mâna şi speranţa a revenit ca lumina după ploaie”.

Aici serviciul audio: