"Un creştin de înaltă statură spirituală şi un om de acţiune": noul Fericit Vasile
Anton Moreau (Franţa)
RV 15 sep 2007. "Sfinţii nu aparţin niciodată trecutului, ei sunt întotdeauna
bărbaţii şi femeiile de mâine şi în ei, Biserica ne arată pe adevăraţii martori ai
lumii viitoare": cu aceste cuvinte şi-a început omilia card. José Saraiva Martins,
reprezentantul papei Benedict al XVI-lea, sâmbătă, la ceremonia de beatificare a slujitorului
lui Dumnezeu Vasile Anton Maria Moreau, preot şi fondator, Franţa, anii 1799-1873.
Sfânta Liturghie solemnă a fost prezidată la Le Mans de card. Saraiva Martins,
prefect al Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor, care a subliniat că este prima dată
când în Franţa se celebrează ritul de beatificare după noua formă stabilită de Benedict
al XVI-lea în 2005, ca să înlesnească o participare mai plenară atunci când este ridicat
la gloria altarelor unul din fii bisericii locale. Născut în 1799, Vasile Anton
Moreau a fost sfinţit preot în 1821 şi episcopul îl cheamă să predea ştiinţele sacre
viitorilor preoţi. În 1833 începe opera de fondare a unei noi congregaţii, din care
vor face parte trei ramuri: preoţi, călugări şi călugăriţe, având ca scop predicarea
cuvântului lui Dumnezeu, răspândirea presei bune şi educarea tinerilor delincvenţi
sau abandonaţi. Contribuţia sa a trecut repede graniţele Franţei şi ale Europei, pentru
a ajunge în Statele Unite ale Americii şi Algeria, astfel încât papa Pius al IX l-a
definit "misionar apostolic". Viaţa sa cunoaşte constantele vieţii fondatorilor: mare
zel apostolic, spirit de rugăciune, dar şi suferinţe pricinuite de chiar preoţii săi.
Moare în 1873 la Le Mans, în Franţa, după ce şi-a dedicat ultimii ani ai vieţii slujirii
ca preot auxiliar. "Fericitul Vasile Anton Moreau, a afirmat card. Saraiva Martins,
sâmbătă la omilia ceremoniei de beatificare, a fost un creştin de înaltă statură spirituală
şi în acelaşi timp, un om de acţiune". Proclamându-l în rândul fericiţilor, se pune
în lumină rolul său specific în renaşterea Bisericii în anii de după revoluţia franceză.
Redacţia
centrală l-a contactat pe avocatul Andrea Ambrosi, postulatorul acestei cauze de beatificare,
cerându-i, mai întâi, un aspect particular din viaţa noului fericit: Ins – "Citind
cartea sa 'Pedagogia creştină', publicată în 1856, se vede că el se consuma de zel
pentru opera sa, era ca o flacără care luminează pentru a-l face cunoscut, iubit şi
slujit pe Dumnezeu şi pentru a conduce sufletele la mântuire".
Ce mesaj
adresează lumii de astăzi fericitul Vasile Anton Moreau? Ins – "Astăzi călugării
şi călugăriţele congregaţiei sale "Sfânta Cruce" sunt prezenţi ca educatori în credinţă
în numeroase şcoli şi universităţi. În acest sens, este foarte renumită Universitatea
Notre-Dame din statul american Indiana, fiind cea mai mare universitate catolică din
Statele Unite; prezenţa lor, însă, alimentează şi slujirea pastorală, serviciile sociale
şi multe altele. Congregaţia Sfintei Cruci este prezentă în multe părţi din lume şi
toţi membrii ei continuă să păstreze viu şi vital mesajul fericitului Vasile Anton
Moreau, centrat pe spiritul de unitate, singurul care a permis progresul celor trei
comunităţi unificate sub numele său".