Hrănirea şi hidratarea bolnavului în stare vegetativă este un act de umanitate naturală: episcopul Elio Sgreccia

(RV - 14 septembrie 2007) A hrăni şi hidrata un bolnav în stare vegetativă este un act natural de umanitate şi nu un „act medical”. Asupra acestei distincţii şi asupra posibilităţii ca o omitere de ajutor să poată constitui un act de eutanasie, redacţia noastră centrală a solicitat părerea preşedintelui Academiei Pontificale pentru Viaţă, episcopul Elio Sgreccia:
Ins - „Documentul din 1980 asupra eutanasiei, când tratează despre intervenţii terapeutice directe, menite să înlăture un fapt acut de boală, vorbeşte despre „proporţionalitatea” şi „disproporţionalitatea” mijloacelor, dar vorbeşte şi despre „caracterul ordinar” sau „extraordinar” în ceea ce priveşte posibilităţile pacientului de a le înfrunta. Însă aceste distincţii se referă la intervenţii terapeutice. În afară de acestea, alături de patul bolnavului şi pentru bolnav, trebuie să se practice asistenţa, adică sprijinul vital, depăşirea durerii. Nu sunt, acestea, intervenţii directe menite să vindece pacientul, deoarece pacientul în cazul stării vegetative permanente nu se vindecă întotdeauna. Este vorba, în schimb, de a-l asista cu „îngrijiri ordinare”, adică acele îngrijiri la care fiecare om are dreptul: copilul abia născut, noi care suntem adulţi, care lucrăm şi avem nevoie de a fi nutriţi, şi chiar muribundul, care are dreptul de a primi aceste îngrijiri, care sunt un drept al tuturor. Nu sunt, repet, intervenţii terapeutice, ci doar îngrijiri. Chiar dacă nu întotdeauna servesc la a vindeca, servesc mereu la a alina suferinţele iar în momentul morţii la a suferi mai puţin. De aceea, există obligaţia de a le administra până la sfârşit. Cu condiţia, desigur, ca pacientul să fie în măsura să le primească: dacă pacientul este într-o asemenea stare încât dându-i apă sau mâncare aceasta nu mai este primită, atunci acestea nu mai pot fi considerate apă şi mâncare”.

Acest document se situează sub aspectul etic care face deosebire între respectarea inviolabilităţii vieţii umane - viziune specific creştină - şi cea în schimb a „ajutorului la a muri”, pe care Papa în timpul recentei sale călătorii în Austria l-a definit „în preocupantă creştere”. Ce părere aveţi în această privinţă?
Ins - „Prin anumite formulări de demnitate a morţii, de ajutor la a muri, adesea se ascund atitudini favorabile eutanasiei. Niciodată nu trebuie, din compasiune, întreruptă o viaţă ce poate fi susţinută. Celelalte intervenţii - tratamentele propriu-zise - trebuie administrate potrivit proporţionalităţii, potrivit criteriilor lucrului ordinar: dar niciodată nu se poate întrerupe în mod voit viaţa, chiar dacă se prevede că ea va dura puţin sau se apreciază că nu se mai poate face nimic din punct de vedere terapeutic”

Aici serviciul audio: