Papa la Mariazell la împlinirea a 850 de ani de viaţă ai sanctuarului: adevărul nu este intolerant, nu se afirmă cu forţa dar se demonstrează pe sine în iubire

(RV - 8 septembrie 2007) „A privi la Cristos prin Fecioara Maria care îl arată omului pe fiul său: aici este semnificaţia pelerinajului făcut sâmbătă dimineaţă de papa Benedict al XVI-la la sanctuarul din Mariazell în Austria, evenimentul spiritual cel mai aşteptat din această a şaptea călătorie apostolică, ajunsă la jumătatea parcursului ei. Papa a mulţumit din inimă zecilor de mii de credincioşi care s-au reunit în aer liber pentru Sfânta Liturghie, în ciuda ploii care a continuat să cadă fără întrerupere. O situaţie care, la terminarea Liturghiei, l-a făcut pe Pontif să-şi lanseze un apel la solidaritate cu populaţiile din Austria lovite de inundaţiile din aceste zile.

Celebrăm sărbătoarea patronală a acestui sanctuar, sărbătoarea Naşterii Prea Sfintei Fecioare Maria. De 850 de ani, Mariazell a devenit pentru Austria, şi mult dincolo de graniţele ei, un loc de pace şi de unitate reconciliată. Astăzi ne introducem în acest mare pelerinaj de multe secole. „Arată-ne nouă pe Isus”, arată-ne nouă pelerinilor pe Acela care este deopotrivă calea şi destinaţia, ţinta: adevărul şi viaţa.
Orice persoană de credinţă - a spus Papa - ar trebuie să aibă o inimă în continuu pelerinaj. O inimă „neliniştită” care să dorească prietenia cu Cristos şi care odată descoperită să înveţe să stea în adevăr şi în iubire. Strada acestui pelerinaj trece printr-o cerere de adresat în special Mariei care ţine în braţe fiul său, prunc, aşa cum îl va ţine în braţe ca răstignit luat jos de pe cruce. Benedict al XVI-lea a indicat pelerinajul credinţei creştine celor aproximativ 30 de mii de credincioşi care au sfidat ploaia şi frigul pentru a trăi împreună cu el momentul central al călătoriei sale apostolice în Austria: vizita la sanctuarul de la Mariazell, situat la 140 km, sud-vest de Viena, între colinele Stiriei (Steyermark).

Ins - secvenţe muzicale corale "Maria zu lieben".
Încă din zorii zilei sute de autobuze şi automobile au parcurs străzi anevoioase care urcă până la 870 m altitudine la Mariazell. Străzi pe care şi Pontiful a fost constrâns să le parcurgă: vremea nefavorabilă l-a împiedecat să ajungă la sanctuar în elicopter aşa cum era prevăzut în program. Maica Domnului ne va răsplăti greutăţile îndurate din cauza vremii rele, a spus credincioşilor când, cu o anumită întârziere, a putut începe celebrarea Liturghiei euharistice pentru cei 850 de ani de viaţă ai sanctuarului marian, definit imediat la omilie „un loc e pace şi de unitate reconciliată”.

Papa a început predica de la pericopa evanghelică a sărbătorii care prezintă istoria lui Israel pornind de la Abraham ca un pelerinaj care, cu urcuşuri şi coborâri, pe căi scurte şi pe căi lungi, conduce în cele din urmă la Cristos. Dumnezeu scrie drept chiar şi pe rândurile strâmbe ale istoriei umane. Dumnezeu ne lasă libertatea şi, cu toate acestea, ştie să găsească în falimentul nostru noi căi pentru iubirea sa, o garanţie că Dumnezeu nu ne lasă să cădem şi o invitaţie la a ne orienta viaţa mereu din nou spre El, mereu din nou spre Cristos.

A merge în pelerinaj înseamnă a fi orientaţi într-o anumită direcţie, a păşi spre o ţintă. Între pelerinii genealogiei lui Isus - a observat Papa - erau unii care uitaseră ţinta şi voiau să se constituie pe sine ca ţintă. Dar mereu din nou Domnul a suscitat şi persoane care s-au lăsat mânate de nostalgia şi năzuinţa spre ţintă, orientându-şi existenţa spre ea. Avântul spre credinţa creştină, începutul Bisericii lui Isus Cristos a fost posibil, deoarece existau în Israel persoane cu o inimă în căutare - persoane care nu s-au resemnat în obişnuinţă dar au căutat să pătrundă cu privirea departe în căutarea a ceva mai mare: Zaharia, Elisabeta, Simeon, Ana, Maria şi Iosif, Cei 12 şi mulţi alţii. Deoarece inima lor era mereu în aşteptare, au putut să recunoască în Isus pe Acela pe care Dumnezeu l-a trimis şi să devină astfel începutul familiei sale universale.

Biserica neamurilor a fost posibilă, deoarece atât în aria mediteraneană cât şi în Asia apropiată şi de mijloc, unde au ajuns crainicii lui Isus Cristos, erau persoane în aşteptare care nu se mulţumeau cu ceea ce făceau şi gândeau toţi, dar căutau steaua care putea să le indice calea spre Adevărul însuşi, spre Dumnezeul cel Viu.
Ins - „De această inimă neliniştită şi deschisă avem nevoie. Este miezul pelerinajului. Şi astăzi nu este de ajuns a fi şi a gândi într-un oarecare mod ca toţi ceilalţi. Planul vieţii noastre merge dincolo, mai departe. Noi avem nevoie de Dumnezeu, de acel Dumnezeu care ne-a arătat faţa sa şi deschis inima sa: Isus Cristos”.
Numai El este Dumnezeu şi de aceea numai El este puntea care pune în contact imediat pe Dumnezeu şi omul. Dacă noi îl numim singurul Mijlocitor al mântuirii valabil pentru toţi, care îi interesează pe toţi şi de care, în fond, toţi au nevoie, aceasta nu înseamnă nicidecum dispreţ faţă de celelalte religii nici absolutizare trufaşă a gândirii noastre, ci doar a fi cuceriţi de către Acela care ne-a mişcat lăuntric şi copleşit de daruri, pentru ca noi să putem la rândul nostru oferi daruri şi altora. Credinţa noastră se opune ferm resemnării care consideră omul incapabil de adevăr - ca şi cum acesta ar fi prea mare pentru el. Această resemnare în faţa adevărului este miezul crizei Occidentului, a Europei.
Ins - „Dacă pentru om nu există un adevăr, el, în fond, nu poate atunci să deosebească între bine şi rău. Şi atunci marile şi minunatele cunoştinţe ale ştiinţei devine ambigue: pot deschide perspective importante pentru binele, pentru mântuirea omului, dar - o vedem clar - pot deveni şi o teribilă ameninţare, distrugerea omului şi a lumii. Avem nevoie de adevăr”.

Sfânta Fecioară, aşa cum e percepută privind mica statuie de la Mariazell, a ţinut în braţe adevărul şi dintotdeauna îl arată lumii. Benedict al XVI-lea a invitat la a privi mica statuie de lemn care de opt secole şi jumătate a păstrat întipărit mesajul Evangheliei în Europa centrală şi care sâmbătă a fost arătată credincioşilor în simplicitatea ei artistică originară, mâna stângă mai mare care îl arată pe Isus Copil ne acoperită de veşmintele care îmbracă de obicei statuia, cu excepţia a trei zile din an. Iar imaginea de duioşie familială evocată de statuie i-a sugerat Papei un alt gând de stringentă actualitate.
Ins - „Copilul Isus ne aminteşte în mod firesc şi toţi copiii din lume, în care vrea să vină în întâmpinarea noastră. Copiii care trăiesc în sărăcie; care sunt exploataţi ca soldaţi; care nu au putut experimenta niciodată iubirea părinţilor; copii bolnavi şi suferinzi, dar şi cei veseli şi sănătoşi. Europa a devenit săracă în copii: noi vrem totul pentru noi înşine, şi poate nu ne încredem prea mult în viitor. Dar lipsit de viitor va fi pământul doar atunci când se vor stinge forţele inimii umane şi ale raţiunii iluminate de inimă - când chipul lui Dumnezeu nu va mai străluci deasupra pământului. Unde nu este Dumnezeu, acolo nu este viitor”.
Ins - secvenţe muzicale corale "Maria zu lieben"

A privi la Cristos: Dumnezeu a răscumpărat lumea nu cu sabia, dar cu ajutorul Crucii. Priviţi la Cristos!
Ins - „Dacă noi facem aceasta, ne dăm seama că creştinismul este mai mult şi ceva diferit decât un sistem moral, decât o serie de cerinţe şi de legi. Este darul unei prietenii care durează în viaţa şi în moarte. „Nu vă mai numesc slugi, dar prieteni” (cfr In 15,15), spune Domnul ucenicilor săi. Noi ne încredem în această prietenie. Dar tocmai deoarece creştinismul este mai mult decât o morală, este însuşi darul unei prietenii, tocmai de aceea poartă în sine şi o mare forţă morală de care noi, în faţa provocărilor timpului nostru avem atât de mare nevoie. El este înainte de toate un „da” lui Dumnezeu, care ne poartă şi totuşi ne lasă libertatea noastră, mai mult, o face adevărată libertate. Este un „da” familiei - porunca a patra -, un „da” vieţii - porunca a cincia, un „da” unei iubiri responsabile - porunca a şasea. un „da” solidarităţii, responsabilităţii sociale şi dreptăţii - porunca a şaptea, un „da” adevărului - porunca a opta şi un „da” respectării celorlalte persoane şi a ceea ce este al lor - porunca a noua şi a zecea. În virtutea puterii prieteniei noastre cu Dumnezeu, trăim acest „da” multiplu şi în acelaşi timp îl purtăm ca indicator de parcurs în lumea noastră.

Înainte de actul conclusiv al Liturghiei, Benedict al XVI-lea a avut cuvinte de încurajare pentru victimele inundaţiilor din Austria şi un gând de durere pentru cei doi pelerini, în vârstă de 80 şi respectiv 83 de ani, care, sâmbătă dimineaţă la Mariazell, loviţi de un colaps, au decedat.
Ins - „Sunt multe persoanele care aici în Austria suferă în aceste zile din cauza inundaţiilor şi au îndurat pagube. Aş vrea să le asigur pe toate aceste persoane de rugăciunea, de compasiunea mea şi de tristeţea mea şi sunt sigur că toţi cei care vor putea vor arăta solidaritate şi le vor ajuta. Apoi aş vrea să aminteş şi pe cei doi pelerini care au murit aici, astăzi, - i-am cuprins în rugăciunea mea în timpul Sfintei Liturghii. Putem fi siguri că Maica Domnului i-a condus direct înaintea lui Dumnezeu, întrucât erau veniţi în pelerinaj la Mama lui Dumnezeu pentru a-l întâlni pe Isus împreună cu ea”.

În fine cateheza mariană a Papei s-a încheiat cu un act semnificativ şi aşteptat de Biserica locală: mandatul Papei încredinţat credincioşilor austrieci de a trăi în coerenţă Evanghelia şi de a fi marti în lume „cu solicitudine şi veselie”. Benedict al XVI-lea a pus în evidenţă caracterul mitteleuropean al Sanctuarului din Stiria - Steyermark salutând pelerinii prezenţi în limbile prezente în mod obişnuit în acest loc: maghiară, slovenă, croată, cehă, slovacă şi polonă.
Aici serviciul audio: