2007-09-07 19:40:13

Papa Benedict al XVI-lea a sosit vineri în Austria, în prima zi a 'pelerinajului' său, pe tema "A privi la Cristos". În Piaţa "Am Hof", consacrarea ţării Preasfintei Fecioare Maria.


(RV - 7 septembrie 2007) Austria încredinţată lui Cristos şi Fecioarei Maria, pe făgaşul unui pelerinaj care începând de vineri îl conduce pe Papa în inima credinţei creştine şi devoţiunii faţă de Maica Domnului. Cu aceste sentimente Benedict al XVI-lea a început vineri la Viena a şaptea sa călătorie apostolică internaţională. O călătorie care, în repetate rânduri, Papa a spus că o consideră un pelerinaj, simbolizat de anticul sanctuar de la Mariazell în inima Austriei, pe care Benedict al XVI-lea îl va vizita sâmbătă pentru a celebra jubileul întemeierii care a avut loc acum 850 de ani. Să retrăim aceste prime ore ale vizitei papale împreună cu trimisul nostru la Viena, Alessandro De Carolis:

 
Ins - Austria vrea să fie „o a doua patrie” pentru Papa, în aceste zile de vizită apostolică. Iar Papa a spus că se simte puţin ’acasă’. În discursurile de salut care au inaugurat vineri dimineaţă la aeroportul din Viena cea de-a şaptea călătorie apostolică a Pontifului, preşedintele austriac a deschis larg în mod ideal porţile naţiunii pentru Benedict al XVI-lea care imediat a primit cu căldură acest gest de mare cordialitate, confirmând legătura sa între originea bavareză şi cultura şi tradiţiile unei ţări bine cunoscute:

Ins - „Cu mare bucurie pun astăzi piciorul pentru prima dată după începutul Pontificatului meu, pe pământul Austriei, într-o ţară care îmi este familiară din cauza apropierii geografice de locul naşterii mele şi nu numai pentru aceasta”.

Acest „spaţiu cultural din centrul Europei - a observat Benedict al XVI-lea referindu-se la Austria - depăşeşte frontiere şi îmbină impulsuri şi forţe din diferite părţi ale continentului. Cultura acestei ţări este în mod esenţial impregnată de mesajul lui Isus Cristos şi de acţiunea pe care Biserica a desfăşurat-o în numele său. Toate acestea şi multe alte lucruri îmi dau impresia vie că între voi, dragi austrieci, sunt un pic acasă”.
Ploaia, care de mai multe zile cade neîntrerupt peste Viena, a condiţionat ceremonialul de primire, prevăzut iniţial în aer liber dar apoi transferat într-un hangar al aeroportului. După ce a primit onorurile pichetului militar, Papa a ţinut primul său discurs: se poate spune că a fost o intervenţie programatică. Cuvântul-cheie a fost negreşit „pelerinaj”, acela pe care Papa îl va face sâmbătă la sanctuarul marian de la Mariazell pentru a celebra solemn cei 850 de ani de la înfiinţarea acestuia.

Ins - Mariazell reprezintă nu numai o istorie de 850 de ani, dar în baza experienţei istoriei - şi mai ales în virtutea trimiterii materne a statuii miraculoase la Cristos - indică şi calea spre viitor. În această perspectivă aş dori astăzi, împreună cu autorităţile politice ale acestei ţări şi cu reprezentanţii Organizaţiilor internaţionale, să arunc încă o dată o privire asupra prezentului nostru şi a viitorului nostru”.

Dar pelerinajul - tradiţie care - a constatat „cu bucurie” Benedict al XVI-lea, suscită un „interes crescând” - „nu înseamnă doar drumul spre un sanctuar. Esenţial este şi drumul de întoarcere la viaţa cotidiană”. Şi aici, Papa a anticipat Liturghia pe care o va celebra la Viena duminica viitoare, în „Stephansdom”, Domul Sfântul Ştefan, şi întâlnirea pe care o va avea în cursul după-amiezii cu lumea voluntariatului în renumita „Konzerthaus” vieneză:

Ins - Cine priveşte la aproapele - îl vede şi îi face bine - priveşte la Cristos şi îi slujeşte. Călăuziţi şi încurajaţi de Maria vrem să ne ascuţim privire noasatră creştină în vederea sfidărilor de înfruntat în spiritul Evangheliei şi, plini de gratitudine şi de speranţă, de la un trecut bogat în har ne îndreptăm spre un viitor plin de promisiuni”.

Ins - secvenţe muzicale, cor de copii.

De la salutul primit de la un grup de elevi care la aeroport l-au omagiat printr-un cântec compus pentru această ocazie, Benedict al XVI-lea a trecut apoi la îmbrăţişarea mulţimii adunate sub ploaie în Piaţa, foarte centrală, „Am Hof”. Ajuns în automobilul papal printre mulţimea de oameni care fâlfâiau eşarfe de culoare galbenă, Benedict al XVI-lea a ieşit la balconul Bisericii, în stil baroc, a Celor nouă coruri de îngeri, în acelaşi loc în care papa Pius al VI-lea a binecuvântat mulţimea în 1782. Balconul are în faţă un alt monument drag vienezilor: coloana „Mariensäule”, dominată de o mare statuie a Sfintei Fecioare. Pelerinajul pe pământul Austriei a început în chip spiritual aici. În faţa tuturor epsicopilor ţării, Papa a primit salutul cardinalului arhiepiscop al oraşului, Christoph Schönborn, şi a început veghea de rugăciune - ce uneşte în mod ideal toţi catolicii austrieci - binecuvântând trandafirii prezentaţi de câţiva credincioşi şi depuşi mai târziu în faţa Preasfântului Sacrament din Biserica de la „Am Hof”, unde Papa s-a recules câteva momente în rugăciune. Dar puţin mai înainte, privind la statuia „Mariensäule”, voită în urmă cu 360 de ani de împăratul Ferdinand al II-lea, Papa oferise o primă reflecţie de inspiraţie strict mariană, aproape o anticipare a pelerinajului de sâmbătă la Mariazell:

Ins - „În sentimentul ei matern Maria primeşte şi astăzi sub ocrotirea sa persoane de toate limbile şi culturile, pentru a le conduce împreună, într-o unitate multiformă, spre Cristos. Ei putem să-i adresăm preocupările şi nevoile noastre. De la Ea, însă, trebuie şi să învăţăm să ne primim reciproc cu aceeaşi iubire cu care Ea ne primeşte pe noi toţi: pe fiecare în individualitatea sa, voit ca atare şi iubit de Dumnezeu”.

Maica Domnului ca poartă de mângâiere deci: invocând-o mereu şi încredinţându-i preocupările vieţii, a adăugat Benedict al XVI-lea, „Ea ne va ajuta să deschidem micile noastre speranţe mereu spre marea, adevărata speranţă ce dă sens vieţii noastre şi poate să ne copleşească cu o bucurie profundă şi de nedistrus”.
La terminarea ceremoniei de la „Mariensäule", dimineaţa Papei s-a încheiat cu un moment de mare intensitate. Papa a ajuns la „Judenplatz” unde, primit de marele rabin al comunităţii evreieşti, s-a oprit câteva minute în reculegere în faţa mausoleului Holocaustului, care aminteşte cei 65 de mii de evrei austrieci exterminaţi de nazism între 1938 şi 1945.
De aici, Sfântul Părinte s-a transferat la sediul nunţiaturii apostolice din Viena. După câteva ore, la 17.15, ora locală Papa s-a dus la „Hofburg”, reşedinţa habsburgilor între anii 1283 şi 1918, actualmente reşedinţa oficială a preşedintelui Republicii Austria, Heinz Fischer. Amintim că aceste fusese primit de în audienţă de Benedict al XVI-lea în Vatican la 5 octombrie 2006.
După colocviul privat în biroul prezidenţial, a urmat prezentarea familiarilor şi schimbul de daruri, apoi fotografiile oficiale în sala de reprezentanţă „Maria Tereza”. În fine, întâlnirea cu autorităţile şi membrii corpului diplomatic.

Aici serviciul nostru audio: RealAudioMP3








All the contents on this site are copyrighted ©.