2007-09-06 19:45:52

Papa l-a întâlnit la castel Gandoflo pe preşedintele israelian Shimon Peres


(RV - 6 septembrie 2007) S-a desfăşurat joi dimineaţă în palatul apostolic din Castel Gandolfo colocviul, care a durat circa 35 de minute, între papa Benedict al XVI-lea şi preşedintele israelian Shimon Peres, ales în iunie anul acesta în funcţia de şef al statului. Succesiv, preşedintele Peres a vorbit alte 35 de minute cu cardinalul secretar de stat Tarcisio Bertone şi secretarul pentru Raporturile cu Statele, arhiepiscopul Dominique Mamberti. Este a doua oară când Benedict al XVI-lea întâlneşte laureatul israelian al Premiului Nobel pentru pace: precedenta întâlnire se desfăşurase în Vatican în data de 6 aprile 2006.
„Colocviile cordiale - se spune într-un comunicat al Sălii de Presă a Sfântului Scaun - au permis un schimb de informaţii privind recenta reluare a contactelor între israelieni şi palestinieni pentru a restabili pacea în Ţara Sfântă în respectul Rezoluţiilor Naţiunilor Unite şi Acordurilor încheiate până acum. S-au formulat urări ca, în actualul context internaţional care pare deosebit de favorabil, prin Conferinţa internaţională programată pentru luna noiembrie, fiecare dintre părţile implicate să facă orice efort pentru a răspunde aşteptărilor populaţiilor, epuizate din cauza unei crize ce durează de 60 de ani şi care continuă să semene doliu şi distrugeri”. Sala vaticană de presă mai subliniază că „au fost examinate raporturile dintre Statul Israel şi Sfântul Scaun, exprimând dorinţa pentru o grabnică încheiere a importantelor negocieri încă în curs şi instaurarea unui dialog constant între Autorităţile israeliene şi Comunităţile creştine locale, în vederea unei depline participări a acestora din urmă la construirea binelui comun. Preşedintele Peres a reînnoit Sfântului Părinte invitaţia de a vizita Ţara Sfântă.
La terminarea întâlnirii a avut loc tradiţionalul schimb de daruri: Papa i-a dăruit şefului statului israelian medalia pontificală rezervată preşedinţilor. Shimon Peres a dăruit Pontifului o lucrare originală a unui cunoscut artist israelian Jacob Agam, intitulată „Rugăciune virtuală pentru reconciliere şi pace”: este vorba despre un obiect semitransparent de 30 cm care în funcţie de unghiul de privire lasă să se întrevadă o cruce, o semilună şi o stea a lui David.
 
Aici serviciul nostru audio: RealAudioMP3








All the contents on this site are copyrighted ©.