Mesajul lui Benedict al XVI-lea adresat celei de-a Treia Adunări Ecumenice Europene de la Sibiu, 4-9 septembrie 2007 (text)

(RV - 5 septembrie 2007) Miercuri a fost prezentat în plen mesajul papei Benedict al XVI-lea către cea de-a Treia Adunare Ecumenică de la Sibiu.
 
Propunem mesajul în traducerea noastră de lucru: 
Cardinalului Péter Erdö,
preşedinte al Consiliului Conferinţelor Episcopale Europene
şi Pastorului Jean-Arnold de Clermont, preşedinte al Conferinţei Bisericilor Europene.
Cu bucurie adresez salutul meu tuturor delegaţilor şi participanţilor la a III-a Adunare Ecumenică Europeană la Sibiu, care reflectă asupra unei importante teme pentru noua evanghelizare în Europa, ‚Lumina lui Cristos luminează tuturor oamenilor. Speranţă de reînnoire şi de unitate în Europa’, şi care şi-a propus sarcina de ’a recunoaşte o nouă lumină în Cristos răstignit şi înviat pentru a favoriza calea reconcilierii între creştini în Europa’.

Îndrept salutul meu către fiecare dintre voi, şi prin voi, Consiliului Conferinţelor Episcopale Europene şi Conferinţei Bisericilor Europene. Este speranţa mea vie ca această importantă adunare să contribuie la înaintarea pe drumul ecumenic pentru ca toţi creştinii să regăsească unitatea deplină şi vizibilă. Aceasta, de fapt, este o prioritate pastorală pe căreia i-a acordat o mare atenţie încă de la începutul Pontificatului meu. Angajarea în căutarea unităţii vizibile a tuturor creştinilor este esenţială pentru ca lumina lui Cristos să poată străluci peste toţi oamenii.

Prin Conciliul Vatican II, aşa cum a observat veneratul meu predecesor Papa Ioan Paul al II-lea, ’Biserica Catolică s-a angajat ireversibil să străbată calea căutării ecumenice, dispunându-se astfel să asculte glasul Duhului Domnului care învaţă cum trebuie citite cu atenţie ’semnele timpurilor’ (Ut unum sint , n.3). ’A crede în Cristos înseamnă a dori unitatea; a dori unitatea înseamnă a dori Biserica (ibid., n.9), Conştientă de aceasta, Biserica Catolică va continua cu încredere pe drumul unităţii şi al comuniunii creştinilor, un drum desigur dificil, dar bogat în bucurii (cfr ibid., n. 2).
Câte „semne ale timpurilor” ne-au susţinut şi încurajat să continuăm pe această cale în decursul deceniilor şi în timpul precedentelor Adunări Ecumenice Europene de la Basel în 1989 şi de la Graz în 1997, până la semnarea documentului Charta Oecumenica la Strasbourg în 2001! Chiar şi numeroasele întâlniri şi celebrări ecumenice, împreună cu munca plină de răbdare a dialogului teologic la nivel local şi internaţional ne-au dat semne încurajatoare şi ne-au făcut ’să căpătăm o conştiinţă mai vie despre Biserică în dimensiunea ei de mister al unităţii’. Adevăratul dialog se ţese acolo unde nu există doar cuvântul dar şi ascultarea, şi unde în ascultare are loc întâlnirea, în întâlnire relaţia şi în relaţie înţelegerea în sensul de aprofundare şi transformare a existenţei noastre de creştini. Dialogul, deci, priveşte nu numai dimensiunea cunoaşterii şi a ceea ce suntem capabili să facem. El face să vorbească mai degrabă persoana care crede, mai mult însuşi Domnul în mijlocul nostru.

Două elemente trebuie să fie pentru noi de orientare a angajării noastre: dialogul adevărului şi întâlnirea sub semnul fraternităţii. Amândouă au nevoie ca bază de ecumenismul spiritual. Deja Conciliul Vatican II notase: „Convetirea inimii şi sfinţenia vieţii, împreună cu rugăciunile individuale şi publice pentru unitatea creştinilor, trebuie socotite sufletul întregii mişcări ecumenice (Unitatis redintegratio, 8). Rugăciunea pentru unitate reprezintă calea regală spre ecumensim. Permite creştinilor din Europa să privească cu ochi noi la Cristos şi la unitatea Bisericii sale. În afară de aceasta ea îi face capabili să înfrunte cu curaj atât amintirile dureroase de care nu este lipsită istoria europei, cât şi problemele sociale din era relativismului astăzi larg predominant. În fiecare epocă, bărbaţi şi femei de rugăciune, la care aparţin numeroşii martori ai credinţei din toate confesiunile, au fost principalii făuritori de reconciliere şi de unitate. Ei au inspirat creştinii divizaţi să caute drumul reconcilierii şi al unităţii.

Noi creştinii trebuie să fim conştienţi de sarcina ce ne-a fost încredinţată, care este aceea de a purta Europei şi lumii vocea Aceluia care a spus: ’Eu sunt lumina lumii; cine mă urmează, nu va umbla în întuneric, dar va avea lumina vieţii’ (In 8,12). Este îndatorirea noastră a face să strălucească lumina lui Cristos înaintea bărbaţilor şi femeilor de azi: nu lumina noastră proprie, dar cea a lui Cristos. Să cerem deci de la Dumnezeu unitatea şi pacea pentru europeni şi să ne demonstrăm gata la a contribui la un adevărat progres al societăţii în Europa, în orient şi în occident. Sunt convins că întâlnirea de la Sibiu va oferi motive preţioase pentru a continua şi intensifica vocaţia specifică a Europei, motive care trebuie apoi să ajute creştinii să construiască un viitor mai bun pentru populaţia sa.

Urez celei de-a Treia Adunări Ecumenice Europene de la Sibiu să reuşească să creeze spaţii de întâlnire pentru unitatea în diversitatea legitimă. Într-o atmosferă de încredere reciprocă şi conştienţi că rădăcinile noastre comune sunt mult mai profunde decât divizările noastre, va fi cu putinţă a frânge o falsă auto-suficienţă şi a depăşi înstrăinarea, experimentând în mod spiritual baza comună a credinţei noastre. Europa are nevoie de locuri de întâlnire şi de experienţe de unitate în credinţă călăuzite de Duhul. Îl invoc pe Dumnezeu pentru ca să facă, prin Spiritul său, Adunarea voastră de la Sibiu un asemenea loc.
Fie ca lumina lui Cristos să lumineze drumul continentului european! Domnul să binecuvânteze familiile voastre, comunităţile, Bisericile şi pe toţi cei care, în orice regiune a Europei, se profesează ucenici ai lui Cristos.

De la Castel Gandolfo, 20 august 2007