2007-09-03 18:46:25

"Numai în Biserică se trăieşte în Cristos": reflecţiile Papei Benedict oferite tinerilor la Loreto.


(RV - 3 septembrie 2007) Cu un apel către tineri la a păşi împotriva curentului într-o societate arivistă şi violentă, papa Benedict a încheiat duminică seară călătoria sa la Loreto. În jurul orei locale 19.00, întoarcerea cu elicopterul la Castel Gandolfo.
S-au întros acasă, dar pe de altă parte ştiau că trebuie să înceapă o experienţă minunată, cei 500 de mii de tineri italieni implicaţi în planul pastoral trienal numit „Agorà”. Numerose temele de reflecţie pentru ei: le vor elabora în următoarele luni în aşteptarea unei noi întâlniri cu Papa, de această dată în îndepărtata Australie, la Sydney, cu ocazia Zilei Mondiale a Tineretului din luna iulie 2008.
O injecţie de curaj din cuvintele lui Benedict al XVI-lea de a merge contra curentului, de a exercita spiritul critic faţă de mesajele înşelătoare contrare vieţii. După exemplul Mariei din Nazaret, tinerii ştiu acum că umilinţa este adevărata forţă, că numai în Biserică se trăieşte în Cristos, că pentru Dumnezeu nu există periferie ci toţi suntem în centrul iubirii sale paterne.
Nici chiar momentele de întuneric şi de ariditate nu mai provoacă frică: tinerii au înţeles de la Papa că sunt momente pentru a înţelege mai bine pe cei care stau departe de Dumnezeu. Fără îndoială, apoi, Loreto 2007 a reafirmat un concept prea adesea uitat: importanţa salvgardării Creaţiei, oglindă a frumuseţii lui Dumnezeu.
„Biserica italiană a făcut o muncă într-adevăr incredibilă”, a spus Sfântul Părinte la terminarea prânzului, duminică, împreună cu membrii Consiliului episcopal permanent în palatul apostolic din Loreto. „Dă mare bucurie - a adăugat - să vezi tineretul în mers cu episcopii lor”.
Seara, înainte de a pleca, salutul către cetăţenii oraşului:

Ins - „Mulţumesc pentru primirea voastră! Loreto - a spus primarul vostru preluând cuvintele iubitului meu predecesor Ioan Paul al II-lea - este şi casa Papei, şi trebuie să spun că aici, în aceste ore, m-am simţit într-adevăr acasă”.

Papa a dat asigurări tuturor locuitorilor că-i va aminti în rugăciune. Un gând special pentru cei bolnavi de la spital pe care - a spus Papa - nu mi-a fost posibil să-i vizitez. La „Centrul Ioan Paul al II-lea”, dedicat tinerilor, binecuvântarea câtorva plăci ornamentale în ceramică reprezentând „Fericirile” în amintirea acestei întâlniri de două zile. Apoi, salutul adresat participanţilor la Agorà provenind din ţările Mării Mediterane în desfăşurare la Montorso. Notă de merit pentru cei 500 de mii de tineri ai Papei: de fapt au lăsat valea de la Montorso în ordine, fără îmbulzeli şi nu s-au verificat incidente şi graţie serviciului prestat de Protecţia Civilă şi de cei o mie de voluntari, adevăraţi îngeri păzitori ai Agorà.
Pentru un comentariu de ansamblu privind întâlnirea cu tinerii la Loreto, să-l ascultăm pe părintele Domenico Pompili, director al Oficiului pentru Comunicaţiile Sociale din cadrul Conferinţei episcopatului italian şi responsabil al Comunicaţiilor şi pentru proiectul pastoral Agorà:

Ins - „Aş zice că impresia globală a fost aceea de a fi trăit o pagină cu adevărat entuziastică a Bisericii de azi care, cum a spus Papa, a trăit acest drum al tinerilor împreună cu episcopii lor şi în drumul reînnoit al unei noi evanghelizări a generaţiilor mai tinere”.

Aici serviciul audio: RealAudioMP3








All the contents on this site are copyrighted ©.