Arhiepiscopul Stanislaw Rylko: În Kazahstan, o Biserică misionară ce priveşte cu încredere
spre viitor
(RV – 24 august 2007) Arhiepiscopul Stanislaw Rylko, preşedintele Consiliului Pontifical
pentru Laici s-a întors recent – la Roma – din Kazahstan, unde a participat la cea
de-a IX-a întâlnire anuală a tinerilor catolici din cinci ţări ale Asiei Centrale:
Kazakhstan, Uzbekistan, Turkmenistan, Tadjikistan şi Kârgâzstan. Desfăşurată în sanctuarul
marian din Oziornoje, întâlnirea a avut tema „Maria ne învaţă să iubim”. Patru zile
de rugăciune şi meditaţie la care au participat circa 500 de tineri însoţiţi de episcopi,
preoţi şi persoane consacrate. Au fost, mai ales, zile de împărtăşire a experienţelor
de credinţă trăite în condiţii deloc uşoare, după cum ne explică însuşi arhiepiscopul
Rylko, intervievat de redacţia noastră centrală: INS – „M-a impresionat
bucuria şi curajul credinţei acestor tineri care, în ciuda faptului că sunt o minoritate
neînsemnată în raport cu „marea musulmană” care-i înconjoară, demonstrează o puternică
şi convinsă identitate creştină ce este, fără îndoială, rodul preţios al susţinutului
efort al Bisericii din acele ţări în favoarea pastoralei tinerilor. Tinerii descoperă,
din ce în ce mai mult, că singurul răspuns la întrebările lor privind sensul vieţii
este Cristos şi descoperă, de asemenea, Biserica ca o adevărată familie. Fiecare dintre
ediţiile acestei întâlniri constituie un important semn de speranţă pentru Biserica
din acele ţinuturi”. Ce impresie v-a făcut vizitarea comunităţii
ecleziale catolice din Kazakhstan? INS – „În timpul scurtei mele
şederi în Kazakhstan, am încercat să cunosc – în măsura posibilului – viaţa Bisericii
din această ţară. Kazakhstanul este una din fostele republici ale Uniunii Sovietice,
care trăieşte – în plan religios – toate consecinţele unei lungi perioade de persecuţii
împotriva credincioşilor. Este o Biserică ce oferă o particulară mărturie de credinţă,
o credinţă pentru care – într-un trecut nu prea îndepărtat – a trebuit plătit un preţ
scump, reprezentat de închisori şi, uneori, chiar de martiriu în adevăratul înţeles
al cuvântului. Însă, în ciuda crudelor persecuţii, credinţa nu a dispărut. Şi acest
lucru a fost posibil datorită numeroşilor laici, bărbaţi şi femei, graţie acelor „babushke”,
adică „bunicuţe” care au transmis credinţa propriilor nepoţi şi strănepoţi; graţie
curajului şi zelului apostolic al preoţilor care, fără a se lăsa înspăimântaţi de
pericole, i-au vizitat pe catolici în mod clandestin, i-ai botezat pe catehumeni,
au celebrat Sfânta Liturghie prin casele credincioşilor, au binecuvântat căsătorii”.
Cum se prezintă azi comunitatea din Kazakhstan? INS – „Acum,
Biserica din Kazakhstan renaşte şi se dezvoltă. Actualul sistem de guvernământ asigură
tuturor confesiunilor religioase prezente pe teritoriul acestei ţări libertatea necesară.
În capitală, la Astana, se află Nunţiatura Sfântului Scaun şi există, de asemenea,
un concordat între Sfântul Scaun şi guvernul din Kazakhstan. Biserica are acum o structură
consolidată în diecezele şi parohiile sale. Am putut admira marea lucrare pastorală
a preoţilor şi persoanelor consacrate, dar şi a persoanelor venite ca misionare din
diferite ţări. Şi diverse mişcări ecleziale şi noi comunităţi desfăşoară o importantă
operă apostolică. În privinţa Kazakhstanului, se poate vorbi de o Biserică misionară
ce priveşte cu încredere spre viitor.