Discursul asupra raţiunii şi credinţei pronunţat de Papa la Regensburg, în centrul Mitingului de la Rimini. Interviu cu profesorul universitar evreu Joseph Weiler: "Moneda Papei este adevărul"

(RV - 23 august 2007) Apelul Papei lansat în urmă cu un an în universitatea din Regensburg la „a se deschide amplitudinii raţiunii” s-a aflat miercuri în centrul unei dezbateri la Mitingul pentru prietenia între popoare în curs de desfăşurare la Rimini, eveniment pe care anul acesta mişcarea Comuniune şi Eliberare l-a organizat pe tema crucială a „adevărului”. La confruntarea de miercuri au participat intelectuali creştini, musulmani şi evrei: între aceştia, profesorul Jospeph Weiler de la New York University, expert în Drept internaţional şi european, evreu, născut în Africa de Sud. Profesorul Weiler nu s-a oprit atât asupra cunoscutului discurs al Papei, - Lectio magistralis - dar asupra a două predici rostite de Pontif în aceeaşi zi şi care subliniau cu putere rezonabilitatea şi libertatea credinţei. Dar să ascultăm pe profesorul Weiler intervievat de trimisul nostru la Rimini, Luca Collodi:
Ins - „Primul lucru pe care l-am găsit nou, a fost gândul Papei asupra libertăţii. De obicei, Sfântul Scaun, şi chiar Papa, afirmă că libertatea religioasă este libertatea fundamentală. În cultura noastră secularizată acest lucru este primit cu un zâmbet de complăcere: „Ce libertate ne putem aştepta care să fie privilegiată de Vatican?” Dar la Regensburg există o frază în predica Papei care m-a impresionat. Spune Pontiful: „Credinţa noastră nu o impunem nimănui”, şi acest lucru reflectă şi renumita expresie a lui Ioan Paul al II-lea în enciclica „Redemptoris missio”: „Biserica propune, ea nu impune niciodată”. Pentru mine, adevărata libertate religioasă nu este doar libertatea credincioşilor de a-şi practica religia. În tradiţia noastră ebraică se spune: „Totul în mâinile lui Dumnezeu, în afara iubirii lui Dumnezeu”. Libertatea religioasă este libertatea de a spune ’nu’ lui Dumnezeu. Numai cine are capacitatea interioară şi exterioară de a spune ’nu’ lui Dumnezeu, când îi spune ’da’, acest ’da’, această afirmaţie vine din voinţa suverană a fiinţei umane. Atunci, când Papa apără libertatea religioasă - şi aici intră şi discursul dintre diferitele religii, coerciţia - nu înţelege numai pentru ca să-i fie permis creştinului de a practica propria religie într-o ţară sau alta; există un sens mult mai profund al libertăţii. Libertatea religioasă adevărată este şi a spune ’nu’ lui Dumnezeu. Şi numai din acest punct de vedere ’da-ul’ spus lui Dumnezeu devine semnificativ, întrucât manifestă fiinţa umană în suveranitatea ei pe care o exercită în acceptarea Cuvântului lui Dumnezeu. Credinţa se poate dezvolta numai în libertate”, spune Papa. Ce vrea să spună? Numai dintr-o alegere liberă un Om liber, care este liber şi să refuze mântuirea, care este liber şi să-l refuze pe Dumnezeu. Libertatea este fundamentală. Credinţa se poate dezvolta doar în libertate: „acea” libertate. Iată pentru ce coerciţia religioasă nu este o adevărată alegere religioasă. Şi mântuirea este întotdeauna, mereu aici şi aşteaptă, dar depinde de deciziile noastre. În fond, Dumnezeu ne-a creat tocmai în acest sens: cu posibilitatea de a alege sau de a refuza”.
 
Prof. Weiler, folosirea raţiunii pocrestina si dimensiunea publica a credintei?ate întări identitatea
Ins - „Eu consider că da. Acesta este unul dintre aspectele cele mai importante ale discursurilor de la Regensburg. Între creştini - după părerea mea, din păcate - a existat o interiorizare a poziţiei laice, potrivită căreia religia ar fi împotriva creinţei. Creştinul însuşi începe să creadă: „Credinţa mea este un lucru misterios, un lucru pe care nu-l pot explica, care nu este legat de raţiune”, etc. Într-un fel. creştinul modern din ţările occidentale se simte jenat să admită că este o persoană de credinţă. Pentru ce? Deoarece credinţa nu este un lucru raţional, după acest mod de a gândi. Atunci, Papa - care insistă asupra faptului că însăşi credinţa este înrădăcinată în raţiune şi că de fapt raţiunea ştiinţifică este foarte limitată, chiar dacă adevărată: există probleme ce nu sunt în fruntate de raţiunea ştiinţifică - încurajează creştinul să fie încrezător nu numai în credinţa sa, dar şi să aibă curajul de a-şi integra credinţa în totalitatea vieţii sale, privată şi publică. În acest sens este fundamentală ca creştinul să iasă din ghetoul pe care singur şi l-a impus şi să se manifeste cu încredere ca o persoană de credinţă, înrădăcinată în raţiune. Acest lucru este foarte important pentru identitatea comună, colectivă a creştinului în societatea laică europeană”.

Şi asupra raportului dintre religii, raţiunea ce ne spune?
Ins - „Acolo Papa este formidabil. Pentru ce este formidabil? Pentru că nu caută să ascundă diferenţele. Când a ţinut predicile sale, în acea duminică a acceptat o sfidare, pentru un om de pace, cum este el, pentru că lectura biblică aleasă de Liturghia Bisericii era din Isaia: „Iată Dumnezeul vostru: vine răzbunarea”, proclamă profetul Isaia. Papa, pe bună dreptate, se întreabă în ce mod poporul care ascultă acest Cuvânt - şi cine îl citeşte astăzi - poate să-şi imagineze acea „răzbunare”. Răspunsul nostru spontan ar fi că profetul Isaia nu este aici deloc pacific: „Răzbunarea!”, în schimb, Papa o interpretează în lumina tradiţiei creştine ca non-violenţă: iubire până la sfârşit. Explicaţia definitivă a Cuvântului profetului o găsim în Acela care a murit pentru noi pe Cruce, în Isus, Fiul lui Dumnezeu întrupat care aici ne priveşte atât de intens. Răzbunarea sa este Crucea: aşa spune Papa. Ca evreu, eu mă răsvrătesc să redau Cuvântul lui Isaia în acest mod: nu voi putea accepta niciodată care aceste simple cuvinte ale profetului să fie referite la Treime. Dar Benedict continuă încă: „Nu păcătuim prin lipsă de respect faţă de celelalte religii şi culturi; nu păcătuim împotriva respectului profund pentru credinţa lor dacă mărturisim cu glas tare şi fără jumătăţi de măsură acel Dumnezeu care violenţei i-a opus suferinţa sa”. Mie îmi place. Deoarece când vorbeşte propriilor credincioşi, spune ceea ce zice când vobreşte celorlalte religii. Moneda sa este Adevărul. Iar pentru el, Adevărul este acel Adevăr în lumina căruia l-a interpretat pe Isaia, chiar dacă eu nu voi putea niciodată să accept această interpretare, sunt foarte de acord cu Papa când spune că „nu suntem lipsiţi de respect faţă de celelalte culturi, de celelalte religii”: nu mă simt ofensat! Deoarece, după părerea mea necinstea nu va putea niciodată şi niciodată să fie la baza unui adevărat dialog. Modul să de a afirma adevărul creştin este singurul mod de a exprima un respect profund pentru credinţa mea. Dacă ar fi căutat să atenueze lucrul, nu ar fi fost un act de respect faţă de mine”.

Prof. Weiler, o ultimă reflecţie: raţiunea, în faţa tentaţilor, a răului, a durerii, a actualităţii istorice, chiar, care vede adesea Biserica doborâtă, ce ne sugerează?
„Ins - Pentru mine, aceasta este carisma cu totul deosebită a acestui Papă: seninătatea care se naşte din raţiune. Un alt tip de pasiune: pasiunea pentru raţiune pare în tensiune,, pasiune şi raţiune nu merg împreună. În schimb, carisma sa este tocmai pasiune pentru raţiune. Îmi place mult, în această lume…”
 
Aici serviciul audio: