Adevărul este destinul pentru care am fost creaţi: începe duminică la Rimini (Italia) al 28-lea Mitind pentru Prietenie între Popoare; reflecţia lui G. Vittadini despre percepţia Bisericii în mass-media

RV 19 aug 2007. A început duminică, 19 august, a 28-a ediţie a Mitingului pentru Prietenie între Popoare, organizat la Rimini (Italia) de mişcarea bisericească Comuniune şi Eliberare, sub motto-ul "Adevărul este destinul pentru care am fost creaţi". Tema din acest an scoate în evidenţă căutarea adevărului, întâlnirea cu adevărul ca bază a vieţii personale, sociale, ştiinţifice şi culturale. Într-o societate în care totul este opinabil – a subliniat preşedintele Fundaţiei pentru Subsidiaritate, Giorgio Vittadini – a vorbi despre adevăr înseamnă a pune bazele necesare pentru ca prezenţa Bisericii să poată fi înţeleasă, ascultată şi urmată. Dar în ce fel Mitingul de la Rimini se raportează la magisteriul Bisericii? Solicitat de redacţia centrală, răspunde Giorgio Vittadini:
Ins – "Ca întotdeauna, Mitingul priveşte la magisteriul Bisericii mai întâi în termeni generali, ca la un punct de orientare şi de marcare a unui cadru, mai ales în aceste vremuri de confuzie. Dar apoi, se raportează la magisteriu şi în termeni particulari, pentru că bătăliile la care magisteriul a chemat în cauză laicii, au avut un răspuns deosebit. Mă refer aici la drepturile inalienabile, la temele referitoare la viaţă, familie, la o societate mai justă, primire, la dreptatea internaţională, în care care noi ne-am anagajat în chip special, căutând să urmăm ceea ce magisteriul ne îndrumă în mod constant".
Dar în pofida binelui pe care îl fac creştinii, deseori Biserica, în presă, nu se bucură de imagine bună, frumoasă. De ce? Răspunde Giorgio Vittadini:
Ins – "În zilele noastre, se pare că este la modă omul care nu greşeşte, omul care nu păcătuieşte, în timp ce, în realitate, fiecare dintre noi este un păcătos. De aceea, când lumea spune: 'voi creştinii, sunteţi păcătoşi', spune un adevăr, dar este un adevăr pe care noi îl spunem mai întâi despre noi înşine. În al doilea rând, este ipocrizie dacă se gândeşte că alţii nu greşesc. Apoi, este ipocrit dacă nu vede că, atunci când păcatul şi greşeala sunt privite în faţă şi devin un mod de a se ataşa de Domnul, de Biserică, de prezenţa creştină, pentru a încerca să ieşi din greşeală, acest lucru dă mari rezultate pozitive. Acest lucru, iată, nu se mai spune. S-ar părea că aspectul pozitiv al Bisericii este non eroarea şi că, în acelaşi timp, Biserica ar fi condiţionată de greşelile membrilor ei. Or, acest lucru înseamnă că se trece cu vederea ce este omul, cu adevărat, şi nu se mai ia în seamă binele enorm care poate veni după acest rău, care se naşte chiar din acest păcat, dacă se renunţă cu adevărat la greşeală. Părintele Giussani (fondatorul mişcării Comuniune şi Eliberare – n.r.) spunea întotdeauna: conştiinţa de a fi păcătoşi, împinge la a-l îmbrăţişa pe Cristos şi la căutarea binelui. De acest lucru, nu se vorbeşte aproape niciodată, pentru că nu nu este considerat o ştire sau nu face audienţă. Se aruncă noroi asupra celor care fac binele, pentru că acest lucru este cel mai uşor".

Aici, serviciul audio: