Benedict al XVI-lea: Ceea ce trebuie promovat, înainte de toate, este ecumenismul iubirii, ce derivă din porunca cea nouă a lui Isus

(RV – 17 august 2007) „Tăcerea s-a transformat în cuvânt de comuniune”. Sub acest titlu este reluat discursul papei Benedict al XVI-lea adresat, pe 17 noiembrie 2006, plenarei Consiliului pentru promovarea unităţii creştinilor. Discursul este conţinut în ultima parte a ghidului de 88 de pagini realizat de Radio Vatican, cu ocazia celei de-a treia Adunări Ecumenice Europene de la Sibiu, din 4-9 septembrie 2007. Vă reamintim că ediţia acestui ghid este îngrijită de redactorul Luis Badilla Morales, lucrarea ilustrând – în trei părţi – istoria parcursului ecumenic promovat de Conferinţa Bisericilor Europene (CBE) şi de Consiliul Conferinţelor Episcopale Europene (CCEE), dar şi o prezentare a ecumenismului în Magisteriul papei Benedict al XVI-lea.
Iată evaluarea stării actuale a ecumenismului făcută de Benedict al XVI-lea pe 17 noiembrie 2006; o analiză plină de realism, dar şi plină de speranţă, fără a ascunde dificultăţile acestui parcurs ce are nu doar lumini, ci şi umbre.
Spune Papa: „Într-adevăr, de la Conciliul Vatican II până astăzi au fost făcuţi mulţi paşi spre deplina comuniune. Am înaintea ochilor imaginea aulei Conciliului, unde observatorii delegaţi ai celorlalte Biserici şi Comunităţi ecleziale stăteau atenţi, dar tăcuţi. Această imagine a lăsat loc, în deceniile succesive, realităţii unei Biserici în dialog cu toate Bisericile şi comunităţile ecleziale din Orient şi din Occident. Tăcerea s-a transformat în cuvânt de comuniune (...) Fraternitatea dintre toţi creştinii a fost redescoperită şi restabilită drept condiţie de dialog, de cooperare, de rugăciune în comun, de solidaritate”.
În faţa membrilor plenarei, Benedict al XVI-lea a repetat una din declaraţiile care au marcat începutul pontificatului său. „Intenţia mea”, a spus, este cea a Conciliului: de a ajunge „la unitatea vizibilă a Bisericii”. Un drum lung, observă Papa, mai ales într-o lume care, cu „schimbările sale rapide”, condiţionează într-un anume mod şi domeniul ecumenic. Despre parcursul ecumenic făcut de Bisericile din Est, Benedict al XVI-lea face aprecierea: „Au recuperat libertatea şi s-au angajat într-un amplu proces de reorganizare şi de revitalizare. Suntem aproape de ele cu sentimentele noastre şi cu rugăciunea noastră. Partea orientală şi cea occidentală a Europei sunt în fază de apropiere; acest lucru stimulează Bisericile să coordoneze eforturile pentru salvgardarea tradiţiei creştine şi pentru vestirea Evangheliei noilor generaţii”.
Benedict al XVI-lea a definit ca fiind „deschise şi amicale” dialogurile pe versantul occidental al Europei, dialogurile bilaterale în curs mai cu seamă cu Bisericile luterană şi metodistă. Referitor la prima, pontiful a menţionat acordul istoric din 1999 relativ la „Declaraţia comună asupra doctrinei justificării”, care între timp a obţinut şi aprobarea metodiştilor. Totuşi, a clarificat pontiful: „Persistă înainte de toate dificultatea de a găsi o concepţie comună asupra raportului dintre Evanghelie şi Biserică şi, legat de acesta, asupra misterului Bisericii şi unităţii sale şi asupra chestiunii ministerului în Biserică. Noi dificultăţi au apărut apoi pe tărâm etic, cu consecinţa că poziţiile diferite asumate de Confesiunile creştine asupra actualelor problematici i-au redus influenţa de orientare faţă de opinia publică”.
Dar, a concluzionat Papa: „Ceea ce, în orice caz, trebuie promovat înainte de toate este ecumenismul iubirii, care derivă direct din porunca cea nouă lăsată de Isus ucenicilor săi. Iubirea însoţită de gesturi concrete creează încredere, face să se deschidă inimile şi ochii. Dialogul carităţii promovează şi iluminează dialogul adevărului: în fapt, în adevărul deplin se va avea întâlnirea definitivă la care conduce Duhul lui Cristos.”

Aici, serviciul audio: